Dispar concursurile pe cantitate!

Concursurile pe cantitate sunt din ce in ce mai putine. Ele au fost cele care au format pescari, pentru Campionatele Nationale si cele Mondiale. Prin scaderea numarului lor efectele sunt multe si nu tocmai benefice. Comoditatea, sansa de a castiga pentru ca pestele tau are 200 g in plus, par sa fie argumentele?

Eu personal nu cred ca exista strategie care sa-ti asigure succesul intr-o astfel de competitie. La fel cred ca, nu poti face selectia intre crapi care au 9 kg sau 11kg sau crapi care au 14 kg sau 17 kg. Apoi stau si ma intreb, care este cheia succesului intr-un astfel de concurs. Rabdarea ?

As vrea sa spun calitatea nadei doar ca istoria recenta a aratat in cateva cazuri ca astfel de competitii se pot castiga si cu  nade modest concepute. Si atunci ?

In urma cu 11 ani, cand am inceput sa frecventez competitiile acesta era sistemul de accedere pe podium. Sa prinzi cat mai mult ! Contau atunci abilitatile de lansare precisa, capacitatea de nadire la punct fix, rezistenta fizica, drilluri eficiente in timp cat mai scurt, interpretarea corecta a informatiilor de pe balta si calitatea nadei care sa tina pestii interesati in jurul vadului.

Conditiile oferite de carpodroame nu sunt egale pe toata suprafata lor si in acest fel unii concurenti pot fi avantajati in timp ce altii dezavantajati in cazul concursurilor pe cantitate. Acest lucru s-a remediat prin sectorizare, pe zone ale lacului si in acest fel lupta se mai echilibreaza. S-a incercat gasirea unui echilibru de sanse pentru concurenti, in idea ca in 4 zile oricine poate lua 5 pesti mari. Astfel  s-au organizat competitii in care la intocmirea clasamentului, conteaza cei mai mari 5 pesti, 7 pesti, 10 pesti. Nimic rau in acest sistem. Aduce si el ocazia celor care nu au capacitate pentru cantitate sa se intreaca in aceste conditii. Au aparut si competitii cu clasamente combinate de cantitate si calitate. Aici lucrurile sunt asa pentru echilibrarea clasamentului pana la final. Nedreapta si aceasta metoda pentru ca poti avea cea mai mare cantitate de pe balta si nu prinzi podiumul pentru ca nu ai pesti mari sau invers.

Am discutat cu organizatori de concursuri care sustin ca la evenimentele cu clasamente bazate pe cantitate, nu se inscriu pescari si din acest motiv aleg sa faca varianta cu pesti mari .Eu sunt de parere ca nu este directia buna. Exista si exceptii constituite din pescari care au avut rezultate in ambele forme de organizare…dar prea putine. Hai sa inventam  si Campionatul National,  la cei mai mari 10 pesti ! Glumesc dar cine stie, poate idea va fi preluata.La final vreau sa fac un apel catre pescarii care pot face fata unui concurs pe cantitate de 72 ore, si sa-i invit sa participe la Cupa The One – Marele Pescar care se va desfasura in perioada 4-7 septembrie pe Lacul Hermes Peris. Ca sa fie mentinut  interesul competitorilor pe toata perioada competitiei, va exista si un clasament de calitate, premiat separat.

Detalii si inscrieri : https://www.crapmania.ro/forum/competitii-f3/cupa-the-one-marelepescar-ed-2-hermes-peris-cantitate-t52273.html

The One Team sustine pescuitul competitional pe cantitate !!!

Pescuieste de copil, avand o traditie de familie in domeniul pescuitului recreativ. Transforma placerea pescuitului in performanta si paseste in elita pescarilor de crap. Castigator a trei titluri de Campion National, reprezinta Romania la Campionatul Mondial de Pescuit la Crap unde castiga trofeul pentru cel mai mare crap al competitiei in anul 2009. In prezent membru al lotului de pescuit la crap “ The One Team Romania “.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *