De-ai fi tu deltă… eu ce-aş fi?


Am pornit de multe ori spre unde nu gândeam s-ajung și, dintr-odată, am găsit drumul spre Deltă.

( Replică din filmul „Sosesc păsările călătoare” (1984))

VENETICUL AGEAMIU

“- Nu te-am mai văzut pe aici. Vii pentru prima dată? Ageamiu…. Hmmm! Mă gândeam eu….”

Pelicanul scutură dispreţuitor din cap şi întinzându-şi aripile mari bătu de câteva ori aerul cald, parcă pentru a se răcori, apoi se întoarse cu spatele, dorind să arate şi mai clar tuturor că el nu stă de vorbă cu orişicine, mai ales cu un venetic aşa ca mine, rătăcit pentru prima dată printre cătunele, satele, oareşele şi metropolele pe care peştii apelor şi păsările lumii le-au construit în mirificul ce poartă numele comun (mult prea comun) de deltă, dar totuşi nu orice deltă, ci Delta Dunării, mândria noastră naţională.

Barca luneca pricepută prin canalele şerpuitoare, printre nuferi, printre trestii, printre copacii căzuţi, printre peştii tăcuţi, salutând pescăruşii, raţele, stârcii, lebedele şi celelalte zburătoare pe care le întâlnea în cale, păsări pe care le cunoaştea bine şi care îi răspundeau vesele la salut de îndată ce îi auzeau cântecul atât de cunoscut lor al motorului. Barca era prietenă cu toate vieţuitoarele pe lângă care trecea. Zilnic se întâlneau, zilnic se salutau schimbând rapid câte o vorbă –două. Barca era de-a casei după cum erau şi necuvântătoarele trimise de Dumnezeu pe acele locuri.

Ageamiu în ale Deltei, după cum probabil mă denumise pelicanul în gândul său, categorisindu-mă dintr-o singură privire, venetic pentru acele meleaguri, sau cum vreţi dumneavoastră să îmi spuneţi, aşa eram şi mă simţeam eu privind cu încântare peisajele lacustre pe care delta mi le prezenta, rând pe rând, trecându-mi-le prin faţa ochilor aşa cum defilează modelele la prezentările de modă, bucurând retina privitorului, umplându-i inima de diverse trăiri.

Mai fusesem în deltă, o singură dată, având însă doar preocupări turistice, dar acum mă pregăteam de un mare război halieutic. Aşadar eram aproape în totalitate venetic iar ageamiu eram „sută de procente”, după cum zic fraţii noştri moldoveni, de dincolo de Prut.

ORTACII, GAZDELE

Străin de acele locuri şi de pescuitul în deltă eram desigur dar şi singur, deoarece tovarăşii mei de lansete, aşadar ceilalţi doi actori care alcătuiau distribuţia filmului ce urma să se toarne pe platourile de nuferi aveau antecedente în acest domeniu. Mai fuseseră, mai văzuseră, mai pescuiseră şi chiar mai şi prinseseră ştiuci (căci da, la ştiuci veniserăm) şi cu alte ocazii. Aşadar (în ordinea alfabetică a apelativelor) vă prezint succint colegii de scenă:

Gerry  (Popescu Gerard) – amic vechi deja, pot spune, împreună cu care făcusem unele pescuieli, timide ce-i drept, în apele Bicazului, mai fusese în deltă în urmă cu doi ani, într-un noiembrie plin de frig şi de ştiuci.

Nelu (Dumitru Ion), pe care abia îl cunoscusem, venise în deltă de atâtea ori încât nu-şi mai amintea şi prinsese atâtea ştiuci aici încât le pierduse numărul. El avea să fie ghidul nostru în zilele care vor urma. El urma să ne conducă spre citadelele cumetrelor dinţoase, printre plauri, nuferi, trestii, vise şi nădejdi.

Gazdele noastre: familia Maxim Vasile şi Monica, din Caraorman. Despre dânşii pot spune doar atât: NOTA 10 din toate punctele de vedere: pentru condiţiile de cazare, pentru  mesele pe care ni le-au oferit, pentru ospitalitate, pentru sfaturile pe care ni le-au dat, într-un cuvânt pentru tot ceea ce ne-au oferit în decursul zilelor cât am zăbovit în deltă pentru a ne duela cu esox-istele locului.

BASMUL

Căci basm era, cel puţin pentru mine, un basm frumos cu cei trei fii ai Împăratului Pescuit trimişi în căutarea zânelor prefăcute în ştiuci de cine ştie ce vrăjitoare slută care s-a şi grăbit a pune piedici vrednicilor cutreierători scârnăvind şi împuţinând apele în calea lor (căci scăzută foarte era apa şi de o culoare ce numai cu gândul la pescuit nu te ducea, sau după cum ziceau gazdele noastre: „Apa e stricată acum”.)

Dar aşa după cum se cade unor cutezători adevăraţi nu ne-am descurajat ci am cerut sfatul gazdei noastre: Vasile (cel născut în deltă, crescut  în deltă şi care mai că se înfrăţise cu aceasta, căci a cutreierat-o de infinite ori în lung şi în lat, în oblic şi în zig-zag, în sus şi în jos, în jos şi iar în sus, în toate direcţiile, sensurile şi laturile posibile şi imposibile, cunoscându-i aşadar până şi tainele cela mai tainice şi misterele cele mai misterioase), iar apoi, ascultându-i cu sfinţenie povaţa ne-am pomenit, după minute bune de cutreierat canale, ghioluri, lacuri şi ocolind mereu plauri, grinduri şi alte obstacole pe care vrăjitoarea cea rea ni le trimitea în cale, cu nerăbdarea primului dril urcând odată cu soarele pe bolta visării pescăreşti, crescând odată cu el, de la abia mijitul boţ de aur ce parcă încă se scurgea în apa din care se iţise, până la acel glob incandescent săltat mai bine de o suliţă deasupra firii, care lumina, încălzea şi mişca lumea), în capăt de stricăciune de apă, unde vrăjile cele rele ale vrăjitoarei nu mai aveau nici o putere, în limpezime parcă de izvor, în minunat şi promiţător paradis pescăresc. Mulţumim Vasile!

„Şi-am încălecat pe-o şa/ Şi-am pornit a căuta/ Pe la stuf, pe lângă plaur/ Ştiucile cât un balaur.”

„Cât un balaur”, vorba vine, important era să dăm de ele, să le facem să se lase preţ de o fracţiune de secundă seduse de nălucile noastre ca apoi să avem motiv de dril şi mai apoi motiv de satisfacţie.

Pesemne ca Sf. Luni, căci lunea se nimerise a fi acea primă zi de răzbel lacustru, înduioşată probabil fiind de totala mea nevinovăţie şi de şi mai totala mea lipsă de experienţă în descifrarea undelor şi a tainelor pescuitului în deltă îmi şopti cu glas abia perceptibil numele nălucii care merita îmbăiată. Între timp Gerry, fredonând prin apă ceva în ritmuri „irlandeze”, ciudat parcă de ritmate şi parcă şi mai ciudat de strălucitoare, găsise prima zână preschimbată în ştiucă, după care veniserăm în cercetare.

Povaţa Sfintei Luni se dovedi a fi una de mare folos pentru mine dar mai ales pentru pescarul ce sălăşluieşte în a mea persoană. Nu mult i-a trebuit vicleanului vobler să salte şi să dănţuiască a nebun la umbră de stuf, prin coridoarele întortocheate, tapisate cu galbeni şi sfioşi nuferi, prin cristalul nesperat de deasupra plapumii groase de brădiş ce privea ademenitor spre triplele noastre visând la cumplite şi total nedorite agăţări, că se şi trezi în strânsoare cruntă de dinţi care i-au străpuns pe alocuri trupul lăsând urme adânci întru eternă amintire. Trăiam un vis frumos şi parcă nu îmi venea să cred că reuşisem să torn cu succes prima scenă a acelui film, presărat cu cascadoriile zânei ce se arunca în slăvi recăzând însă de fiecare dată în unda caldă încă a toamnei ce amintea mai mult a vară uitând parcă a preschimba veşmântul verde al bălţii, aidoma fiului lui Dedal, Icar cel ce a cutezat prea mult spre soare.

Am continuat, cu inima explodând de fericire, să îmi joc năluca, priceperea şi norocul prin aceleaşi locuri visând frumos mai departe.

Umbre tăcute pe rând s-au desprins din nemişcarea submersă venind la chemare, urmându-şi instinctul şi foamea urmând,  învingând ezitarea şi teama, dar mai presus de toate, îmi place să cred, pentru a îmi da mie momente divine de dril şi pentru a-mi umple cu aur visarea.

Dar timpul perfid mână spre apus astrul cel mândru al zilei punând astfel capăt frumoasei idile, trimiţând feciorii de crai înspre casă.

Nici nu ştiu bine cât şi dacă am dormit în noaptea aceea căci abia ce trecusem tiptil prin faţa ferestrelor casei lui Moş Ene că deja cocoşii cântau sub ale noastre ferestre.

Tot acolo, pe acelaşi loc ca şi ieri, am început a scălda iar năluca aceea şi  iată că unda se crapă iar ea dintr-însa în aer se-azvârle, oţel cu solzi şi dinţi ascuţiţi, iar mai apoi apare la barcă. Avea să fie şi dansul de lebădă al voblerului meu căci următoarea cumătră îl luă spre păstrare întinzând cu minim efort agrafa strunei  făcându-mă năuc să privesc spre unda cea udă încercând să înţeleg cum poate un dril să se termine atât de bizar.

Dar pesemne norocul m-a făcut să ghicesc ce alta îi place cumetrei să-nhaţe astfel că ziua aceea, a doua, a fost pentru mine şi ziua cu cele mai multe atacuri, driluri, capturi.

Ziua a treia a lui Gerry a fost după cum a patra a fost a lui Nelu. Aşadar toţi trei am avut parte de acţiune, de aventuri de revărsări de adrenalină dar mai ales, am avut parte de o expediţie frumoasă în mijlocuil naturii, departe de lume, departe de forfotă şi departe de ură. Chair dacă nu a fost mereu uşor, uneori strecurând barca prin pâlnii de canale cu ape scăzute şi lăţimi ce nu depăşeau a bărcii lăţime, chiar dacă am avut de înfruntat uneori valuri enorme ce ameninţau mugind dinspre larg, chiar dacă ne-a şi plouat sau ne-a ars prea tare soarele, chiar dacă am avut şi ore întregi fără nici un atac, chiar dacă am avut parte de multe, chiar foarte multe agăţări de brădiş şi chiar dacă nu de multe ori la nălucile noastre pofteau doar bibanii, a fost ceva unic în experienţa mea (a noastră)  de pescar (i), un episod magic ce va rămâne la loc de cinste printre amintirile mele (ale noastre).

IEŞIREA DIN SCENĂ

Şi-am plecat spre dulcea Bucovină lăsând peştii spre meritată hodină, salutând din nou neamurile de păsări ce ne ieşeau în cale auzind motorul bărcii lui Vasile, luându-ne la revedere de la nuferi şi plauri, de la sălcii şi stejari, de la vidra ce din apă pândea sau de la fazanii rătăciţi într-aiurea pe maluri.

Pelicanul nu mă recunoscu din prima. Mă privi un timp mirat, apoi bătând din nou aerul rece deja, cu aripile-i grele zâmbi:

„-Acum nu mai eşti ageamiu. Ai primit se pare botezul! Acum eşti de-ai noştri. Cu stimă pe tin-te salut!”

I-am zâmbit şi eu salutându-l voios, simţind că odată cu plecarea din deltă o parte din mine acolo rămâne, agăţată prin stufuri, prin nuferi şi belţi şi musai va trebui să revin să o caut căci numai aşa voi putea pesemne să mă mai reîntregesc cândva ,…. cumva ,… vreodată!

„De-ai fi tu deltă draga mea,

În jurul tău mereu aş sta,

Aş fi şi nufăr, pelican,

Aş fi şi ştiucă, crap, bâtlan,

Şi soare-aş fi, să te-ncălzesc,

Şi vânt, ca să te răcoresc,

Şi-aş fi … orişice ai vrea,

De-ai fi tu deltă, draga mea!”

Facebook Comments
Economist prin pregătire, pescar din copilărie. Primele lecţii în domeniul pescuitul le-a primit de la tatăl sau. Un împătimit al pescuitului pe râu cu bologneza, ce nu refuză nici partidele de pescuit pe ape stătătoare.

LASA UN MESAJ

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *