DOAR SPINNING

DOAR SPINNING

„Uneori ai succes… iar alteori ȋnveţi.” – Robert Kiyosaki

I

SCHIMBĂRILE

Cineva spunea că viaţa ȋnseamnă schimbare, un adevăr ce nu poate fi contrazis ȋn nici un fel. Totul este schimbător, nimic nu este veşnic.

Aşa este şi ȋn cazul meu.

Am fost crescut şi implicit educat ȋn spiritul pescarului de bologneză dar la un moment dat a apărut o mare cotitură ȋn viaţa mea de pescar: m-am orientat către spinning. Singur, fără nici un profesor pe care să-l am alături ca să mă ȋndrume, să mă ajute şi să-mi arate ce cum şi cu ce. Trebuie totuşi să recunosc că am avut o serie de discuţii cu anumiţi amici practicanţi ai acestui stil de pescuit şi ţinând cont de sfaturile lor, incusiv de sfaturile lui Cristi Albu ( F&H Channel), mi-am achiziţionat câteva lansete, mulinete şi o bărcă, restul „echipamentului” l-am cumpărat după cum mi-a trecut mie prin cap, inclusiv nălucile le-am luat mai mult „după ureche’”, cum se zice.

Am ȋnceput simplu, căutând cleanul. Mare arsenal nu aveam dar ȋn schimb aveam o mare dorinţă de a ȋncerca ceva nou. Debutul la spinning ȋl ţin minte şi acum şi probabil ȋl voi ţine minte toată viaţa pe care o mai am de trăit de acum ȋnainte. Ȋl ţin minte cu mare drag, cu toate reuşitele şi decepţiile sale iar emoţia primului atac şi implicit a primului peşte (clean) capturat ȋmi face şi acum inima să ȋmi vibreze de plăcere. Ȋn acea zi ȋmi propusesem să prind măcar un clean. Şi am prins. Nu doar unul singur ci chiar mai mulţi. Bucuria a fost imensă ȋn ciuda faptului că nu am avut capturi record, dar nici nu ȋmi doream aşa ceva atunci. Mi se părea că ȋl prinsesem pe Dumnezeu de un picior.

De atunci bolognezele mele cam prind păianjeni, rare fiind momentele ȋn care le mai folosesc.

Apoi a ȋnceput ȋn mod inevitabil marea goana după năluci. Am cumpărat ȋn special voblere atât pentru clean (ȋn special) dar şi pentru ştiucă şi avat. Mi-am cumpărat şi lansete pentru fiecare specie de peşte ȋn parte, mulinete diverse,  etc. Pentru ştiucă am cumpărat şi linguri ( oscilante ȋn cea mai mare proporţie, dar şi câteva rotative), strune, deschizător de gură, cleşte special de scos tripla nălucii din gura peştelui, fire textile, … cam tot ce trebuie.

Şi aşa a fost vreo doi ani. Spinning cu voblere ȋn marea majotitate a partidelor de pescuit, mai rar cu linguri.

Asta până am aflat de existenţa unei anumite firme care produce rotative pentru clean. De atunci voblerele au trecut pe locul doi iar acele rotative mi-au adus satisfacţii nebănuite ȋn pescuitul cleanului.

Spre toamnă lăsam cleanul să se odihnească şi porneam ȋn căutarea ştiucii.

Dar, supunându-mă din nou schimbării am făcut pasul următor.

Ȋntr-o zi de sfârşit de vară o „păsărică-păsărea” mi-a şoptit un nume. Un nume care efectiv produce panică ȋn apă. O firmă care aduce jihadul ȋn rândul peştilor prin gumele pe care le propune.

Dacă crezusem că mă ȋmbolnăvisem iremediabil de spinning, acum pot spune fără a greşi că m-am asimilat ca să zic aşa ȋn pescuitul cu gume. Reactivele au trecut pe plan secund (le mai folosesc doar atunci când dau după clean şi rareori după ştiucă). Bibanii au devenit prietenii mei din adâncuri. Nici ştiucile nu refuză gumele despre care am pomenit. Am hotărât că nu mai are rost să caut ştiucile ȋn mod deosebit deoarece pescuind după biban cu acele gume, ştiucile vin ele la mine, singure şi nesilite decât de gumele respective care parcă le magnetizează.

Apoi, pentru că aşa e viaţa, a urmat o nouă cotitură ȋn activitatea mea halieutică.

II

SECVENŢE CU ŞALĂI

Schimbarea, cotitura despre care am pomenit, a constutuit-o ȋntâlnirea mea cu domnul „Sander”, cu şalăul cel lacom şi curios.

Acele „lovituri de ciocan” pe care le-am resimţit ȋncă de la prima partidă de pescuit dedicată acestui peşte m-au făcut să realizez că ȋncă mai aveam multe taine de descifrat din manualul pescuitului la spinning.

Cele câteva partide de pescuit la şalău pe care le-am făcut până acum, exclusiv cu gume, mi-au deschis noi orizonturi şi m-au ȋnrobit ȋn totalitate.

Frumuseţea acestui pescuit, nobleţea acestui peşte, bucuriile pe care le trăieşte pescarul de şalău şi chiar şi momentele de cruntă dezamăgire, frustrare sau deziluzie au alcătuit pentru mine o combinaţie fatală.

Am reacţionat imediat. Am luat cu asalt site-urile care vând gume pentru şalău, am comandat la Andrei Sava o lansetă pentru acest peşte şi … aici este partea cea mai interesantă, am luat parte la un concurs de pescuit dedicat ȋn totalitate şalăului.

Trăisem până acum cu ideea că singurul adversar cu care o să mă ȋnfrunt ȋn viaţa mea sunt doar eu, că voi ȋncerca mereu să mă ȋnving pe mine ȋnsumi, că voi face totul pentru a mă autodepăşi, dar iată că mânat de dorinţa de a pescui şalău nu am mai ţinut cont de aşa ceva. Era o şansă pe care nu puteam să o ignor: să pescuiesc şalău trei zile ȋn unul dintre lacurile reprezentative ale ţării ȋn ceea ce priveşte acest peşte. Nimic nu a mai contat: faptul că nu mai participasem niciodată ȋn calitate de concurent la vreun concurs de pescuit, faptul că nu mai pescuisem niciodată pe acea locaţie, faptul că sunt ȋncă novice la acest gen de pescuit, faptul că arsenalul meu este ȋncă unul destul de redus, distanţa uriaşă până la locul de desfăşurare al concursului, faptul că urma să concurez ȋmpotriva a peste 50 de alte echipaje de pescari, nimic nu a mai contat. Am acceptat propunerea de a participa imediat şi iată că am făcut şi acest pas: pescuitul de competiţie. Nu am avut rezultate deosebite, dar simplul fapt că am fost acolo, că am prins şalău ȋn fiecare din cele trei zile de concurs, faptul că am văzut, auzit şi ȋnvăţat multe lucruri noi reprezintă pentru mine doar câştiguri.

*

Spinning-ul mi-a răsturnat multe dintre principiile mele de pescar, mi-a demonstrat că ȋntotdeauna apar lucruri noi, care te pun la ȋncercare şi care dacă sunt corect ȋnţelese nu fac altceva decât să ȋţi ȋmbogăţească nivelul de cunoştinţe.

*

P.S. Pentru cei care vor spune că pescuitul cu gume nu aduce rezultate fantastice, eu le zic doar atât: totul se face din”poignet”.

 Ȋn rest nu-i decât filosofie. Practica este cea esenţială.

( Si guma cea ce nu greşteşte….. fireşte).

Economist prin pregătire, pescar din copilărie. Primele lecţii în domeniul pescuitul le-a primit de la tatăl său. Are două mari pasiuni: scrisul şi pescuitul. A crescut în spiritul pescarului de bologneză, acum fiind însă un împătimit al spinningului. Nu refuză totuşi nici partidele de pescuit la staţionar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *