Vina pestilor

„Nu călăul mă va speria, ………ci indiferenţa oarbă a unei lumi nemiloase, nesimţitoare.”

Roger Waters

I

Proprietatea privată

– Apăi,… ce să vă zic…. L-a cumpărat unul de pe-aicea de la noi, unu’ de-i zice lumea „Nebunică”.  El o fost cioban pe vremuri dar după revoluţie o prins a se ghiftui din furăciuni şi alte cele şi azi e mare patron. Are vite, oi, pământ mult, tractoare, utilaje, un fel de fermier. Da’ nebun o fost şi nebun ȋi ş-acum, că are vreo doi băgaţi sub pământ, da’ are relaţii şi nimeni nu l-o deranjat cu nimica. O cumpărat iazul ȋn toamna trecută tot, că avea numa jumate din el şi din noiembrie până-n decembreie o curs apa una-una, c-o deschis larg călugărul, de-o rămas numa’ firul părăului. Acum, de la omătul ăsta care-o fost şi de la ploi o prins a se umple iară, mai ales că o ȋnchis călugărul de tăt. O curs apa, aşa cum v-am zis ȋntr-una aproape două luni. O pus plasele ȋn spatele călugărului şi tot plecau la piaţă sau pe unde or mai fi ele plecat maşinile pline cu saci de peşte, uite-aşa, ca furnicile, una după alta. Şi nimeni nu se putea băga acolo, că are gaşca lui de haidamaci, tot aşa nebuni ca el şi numai ei au luat parte la prinderea şi ȋmpărţeala peştelui. Oamenii din sat se tem să mai iasă pe baltă. Se tem de el şi de zdrahonii lui. La voi nu au venit ca să vă fugărească?

– Ȋncă nu….

– Apăi să aveţi norocul nici să nu vie, că v-am spus că nu-i om ȋntreg la minte nici el şi nici oamenii lui nu-s.

*

Asta a fost o parte din discuţia pe acare am purtat-o la primele ore ale dimineţii cu un bătrân localnic care a trecut pe lângă noi ȋn timp ce ne aflam la pescuit pe malul iazului şi pe care l-am ȋntrebat cine mai este acum stapân pe acel lac şi de ce este aşa de scăzut nivelul apei.

Trebuie să fac nişte precizări. Cunosc iazul de mai bine de 20 de ani. De atunci am pescuit cel puţin o dată pe an acolo ȋn vremea prohibiţiei pe apele publice. Iazul a avut doi patroni (administratori este exclus să-i numim), fiecare având  ȋn exploatare ( ȋn nici un caz ȋngrijire) câte o parte a luciului de  apă pe lungimea acestuia, adică fiecare avea câte un mal, ca să zicem aşa. De fiecare dată am pescuit pe malul stâng al lacului, mal pe al cărui patron ȋl cunoşteam şi care te lăsa să intri pe baltă fără să-i plăteşti, taxa ȋncasând-o el personal, mai târziu, când dădea câte o raită cu maşina pe locurile pe care le stăpânea. Era (este) un om cu care nu am avut niciodată nici un cuvânt de supărare ȋn toţi aceşti mulţi ani de când pescuiesc pe malul său de lac. Ce pot să-i reproşez? Desigur că pot să-i reproşez destule, ȋn principal faptul că mereu a tras cu plasele, mereu a ȋncasat taxele de la pescari, dar niciodată nu a făcut repopulări, niciodată nu a făcut acţiuni de curăţenie a malurilor şi ȋncă alte chestii, dar asta e, fiecare face ce vrea cu bunurile sale. Pe vremuri iazul avea peşte de peşte: crap, novac, şalău, plătică mare, caras mare, babuşcă, roşioară, obleţi mari, biban răsărit. An de an peştii au scăzut ȋn dimensiune, an de an unele specii de peşti au ȋncetat a se mai arăta. Acum doar carasul, roşioara, babuşca, obletele şi bibanul mai au populaţii numeroase. Nu am mai văzut şalău, crap sau plătică de un număr destul de mare de ani.

Să revin ȋn prezent. Când am ajuns pe malul iazului ȋn acea zi de duminică am rămas uimit de cât de mică era apa. Cel puţin 3-4 metri scăzută pe ȋnălţime. Dacă pantele verzi ale dealurilor ȋntre care se ȋnghesuia lacul, până atunci, erau cele care delimitau uscatul de ud, acum o plajă gri-gălbuie se întindea stearpă zeci de metri de la locul unde cândva fusese malul şi până la apă. Dezolant peisaj. Niciodată ȋn cele două decenii şi mai bine de când vin pe acel iaz nu am mai văzut aşa o bătaie de joc, căci altcumva nu o pot numi, aşa că imediat ce am avut ocazia să mă întâlnesc cu un localnic nu am ezitat ȋn a-l chestionez asupra celor ȋntâmplate.

Situaţia ȋn care s-a ajuns mi se pare foarte jenantă, ca să nu spun altfel, tinând cont că totuşi vorbim de un luciu de apă destul de mare, cu o suprafată normală de peste 300 de hectare. Oamenii prin natura lor au o serie de interese meschine cărora li se supun, dar peştii, ȋnotătorii tăcuţi de sub ape, ei, ce vină au?

II

Proprietatea publică

Ȋn judeţul Suceava, pe apele publice, situaţia este mai mult decât ambiguă. Deşi suntem ȋn luna aprilie ȋncă nu se ştie cine are apele ȋn concesiune. AJVPS Suceava nu le mai are dar ei totuşi zic că da, AJVPS Botoşani are un mal al Siretului şi marea majoritatea a acumulării Rogojeşti ( spun ei), aşa că pescarul de rând este momentan debusolat. ANPA Moldova a transmis că apele din judeţul nostru nu sunt alocate la nici o asociaţie şi pe ele se poate pescui, fără a fi membru asociat, ca să zic aşa, ȋn baza permisului de pescuit albastru emis de către ANPA, cea mai apropiată filială fiind cea din oraşul Botoşani.

Judeţul Suceava e mare, Botoşaniul e departe, pescarul de rând nu se prea ȋnghesuie să facă un aşa drum de lung…. .

Va exista o nouă licitaţie, ȋn luna mai. Ok. Aşteptăm rezultatul. Noi, pescarii da, dar braconierii nu.

Mă ȋntreb oare ce ar fi dacă nu ar exista asociaţia „Bucovina Fishing Club”?

Sunt singurii care se luptă cu fenomenul braconajului. Mă refer ca şi asociaţie de pescari, nu mă refer la organele statului.

Dacă nu ar fi ei, braconierii şi-ar face de cap.

Şi atunci iar ȋntreb: „ Peştii ce vină au?”

III

Concluzii

La acest capitol nu sunt prea multe de spus tocmai pentru că sunt enorm de multe de spus. Aşadar mai bine tragem o singură concluzie, spălăcită şi tristă decât să pornim ditamai foileton-ul, să consumăm cerneala, să tocim peniţa, să ne distrugem nervii şi să ne vină să-i trimitem la origini pe toţi cei cărora făurirea legilor le asigură hrana cea de toate zilele, pe cei cărora aplicarea corectă a legilor le umflă buzunarele, pe toţi cei pentru care vegheatul asupra respectării legilor ( proaste aşa cum sunt) le asigură bunul trai. Nu vrem să ne stricăm nici cu cerul aşadar mai bine lăsăm sfinţii acolo ca să se ocupe de treburile lor divine decât să-i coborâm pe pământul acesta ce musteşte de atâta corupţie, incompetenţă, nepăsare, meschinătate, involuţie spirituală şi intelectuală.

Aşadar, concluzia (răspunsul la ȋntrebarea mea retorică din text), cea despre care am pomenit, concluzia spălăcită şi tristă este una singură:

„Indiferent dacă este domeniu privat sau public,  ȋn cazurile prezentate de mine ( nu generalizez situaţia), singurii vinovaţi sunt peştii. Ei sunt vinovaţi,  pentru simplul fapt că există.”