Interviu cu Roberto De Bortoli, campion national la spinning de pe mal

I-am adresat cateva intrebari lui Roberto De Bortoli, Campion National la Spinning de pe mal, in urma celor 5 concursuri organizate de Liga Romana de Spinning.

Cristi Albu: Care au fost, din punctul tau de vedere, plusurile si minusurile sezonului recent incheiat?
Roberto De Bortoli: Pentru mine, unul dintre cele mai mari plusuri al acestui sezon a fost determinarea mea de a fi in lotul Romaniei ca titular, dupa CM din Franta. Alfel, am pescuit in fiecare concurs pana la capat. Minusurile, dupa parerea mea, nu sunt legate strict de organizarea campionatului, ci mai mult de piata de pastravi si de trasportul acestora. Din pacate, daca popularea nu se face curespunzator, sunt situatii in care o singura captura te poate ridica sau cobori mult in clasament!

CA: Care a fost cel mai greu concurs? Daca ar fi sa poti da timpul inapoi, ce ai schimba la concursul respectiv?
RdB: As schimba abordarea etapei 3, de la Doda Pili. O etapa reusita, dar la care in ziua de sambata nu am reusit sa ma adaptez tipului de pastravi populati! Am gresit complet abordarea pastravilor indigeni, continuand tot concursul sa-i caut la distante mari, fiind foarte greu de adus la miciog din cauza dimensiunii reduse! Asta m-a facut sa inteleg importanta folosirii firului textil in anume situatii!

CA: Ce concurs ti-a placut cel mai mult? De ce?
RdB: Concursul sau concursurile, mai bine zis, care mi-au placut cel mai mult au fost cele de la Vama Buzaului, unde pastravii au raspuns pe tot timpul manselor, rezultatul putand fi resturnat in fiecare clipa! Adrenalina maxima.

CA: In orice competitie sportiva, performanta inseamna sacrificii. Tu ce sacrificii ai facut? Cate zile ai dedicat pregatirii concursurilor?
RdB: Din pacate, nu pot dedica mult timp pescuitului si mai ales in acest an. A fost un sacrificiu chiar participarea la toate etapele, reducand din timpul pe care ar fi trebuit sa il petrec cu familia. Realitatea, insa, este ca nu pot trai fara competitie si cand sunt pe apa totul in jurul meu dispare, sunt numai eu cu apa si pestii. Asta am invatat la CM din Franta. Doar pescuind si gandind asa poti avea rezultate.

CA: Ai avut un moment cheie in care ai schimbat ceva, care a dus la reusita? Care a fost acela?
RdB: Ziua a doua de la ultima etapa. Dupa cateva lanseuri mi-am dat seama ca gresesc cava. Dupa experienta de la etapa 3, in care nu am reusit sa ma adaptez, de data asta o sclipire si naluca potrivita mi-au garantat locul 1 si in consecinta titlu de campion national.

CA: Urmeaza Campionatul Mondial. Ce ganduri ai fata de aceasta competitie?
RdB: Cred ca sintem toti pescari foarte buni. Daca vom reusi sa devenim o echipa, care are acelasi scop, podium la modial pentru Romania, cred ca avem o sansa foarte buna!

CA: Povesteste-ne un moment hazliu al acestui campionat…
RdB: Ce pot sa spun…. cred ca cel mai hazliu moment a fost la ultima mansa de la etapa din Sibiu. Dupa 35 de minute nu aveam niciun peste, dar era un loc foarte bun la capat de sector, ce avea un brad care impiedica pescuitul. In lipsa de idei, am riscat, lanseu, lasat sa coboare firul de pe brad si atac! Am intepat si aveam un pastrav atarnand de brad. La urmatorul balans a cazut in apa si apoi in minciog. Vecinul meu de stand a catalogat captura drept SF.

CA: Ce sustinatori ai avut de-a lungul sezonului recent incheiat?
RdB: Cel mai mare sustinator al meu a fost fata mea Miriam si sotia, care mi-au tinut pumnii de fiecare data si asta m-a impulsionat si mai mult. Alti sustinatori au fost colegul meu Mazzarotto Emanuele, sponsorul meu Herakles si nu in ultimul rand domnul Teleianu Viorel. Le multumesc tuturor din suflet pentru suportul moral si tehnic pe care mi l-au oferit de fiecare data.

Combina pasiunea pentru pescuit cu aceea pentru calculatoare. Pescuieste cu placere orice peste, fie el de rau sau lac, cu dinti sau cu mustati. Pe primul plan insa ramane pescuitul la rapitori si competitia din aceasta ramura. Mottoul lui - Pescuiesc, deci exist!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *