SCS – Cu voblerul dupa cleanul dambovitean


Acest articol din seria SPINNING CASE STUDY – Studiu de caz în spinning se referă la un pescuit de clean, pe râuri de ses, cu debit mic-mediu, folosind echipament de pescuit la răpitori și momeli artificiale. Râul ales spre testare a fost Dâmbovița, în apropierea Bucureștiului, în amonte de acesta, iar partida s-a desfasurat anul trecut.

pozitie-pescuit

DATE PRELIMINARE
Deși nu pare, pescuitul cleanului este de cele mai multe ori unul destul de dificil și nu din cauza faptului că ar fi un pește mofturos la mâncare ci pentru că este un pește care la orice mișcare ”nefirească”, petrecută în preajma locului în care stă, devine foarte circumspect și foarte des fuge din zonă.

COMPORTAMENT
Cleanul este un pește ce preferă zonele în care râul trece pe sub pomi, malurile abrupte cu scorburi săpate de apă sau zonele cu vegetație, acolo unde întunericul îi oferă loc de camuflaj. În anumite perioade ale zilei (îndeosebi dimineața și seara) iese însă și în repezișuri cu apă de jumătate de metru, până la un metru, acolo unde preferă să culeagă hrana adusă de apă. Din meniul zilnic fac parte verdeața crescută în apă, dar mai ales hrana vie ce constă în larve, broscuțe, peștișori sau gândaci ori viermi căzuti pe suprafața apei.

clean

ANALIZA DATELOR ŞI STABILIREA OBIECTIVELOR
Plecand de la aceste date initiale, am incercat sa pescuiesc extrem de discret, fără multe zgomote, cu apropiere foarte atentă de albia râului. În general, am început pescuitul la o distanță mai mare de locurile promițătoare și, prin tatonarea zonei, după câteva lansări am explorat minuțios “locurile fierbinți”. Foarte important, de cele mai multe ori, este să se folosească năluci care să semene și care să imite hrana descrisă mai sus aflată în meniul cleanului în perioada respectivă.

dambovita

METODE ŞI STRATEGII – REZOLVAREA CAZULUI

Strategia ține în primul rând de locul ales. În funcție de acesta și de obstacolele aflate pe malul de pe care am pescuit, care permiteau sau nu lanseuri fără constrângeri, pescuitul l-am făcut în două moduri:

  • lansând în amonte și recuperând controlat năluca, până trecea de locul țintă. În acest caz trebuie ținut cont de câteva aspecte care pot influența evoluția nălucii; dacă viteza de curgere a râului este mare atunci și recuperarea trebuie să fie rapidă pentru că scopul este acela de a avea în permanență control asupra nălucii și firul întins. Un fir “cu burtă” influențează negativ traiectoria nălucii și o scoate din zona de atac a cleanului ducând-o spre mijlocul râului.
  • lansând în aval și recuperând ușor, cu stopări sau din contră lăsând năluca în derivă. Și în acest caz un rol important îl joaca controlul. Voblerul “se activează” mai repede datorită curentului care îi lovește direct barbeta. Lanseurile trebuie să fie foarte precise, la câțiva centimetri de tufele de pe malul opus. Prefer să pescuiesc de cele mai multe ori malul opus, însă nu rare sunt ocaziile în care, lăsând năluca în derivă pe distanțe mari, atacurile survin chiar pe malul de pe care se pescuiește. Orice loc care promite trebuie abordat.

echipament

ECHIPAMENT
Lanseta: Cormoran ULX 2,13
– putere 1-9 grame, acțiune fast – o lansetă perfectă pentru astfel de râuri pentru că lucrează foarte bine în zona vârfului și este suficient de moale încat sa permită, pe lângă lanseuri foarte exacte și lungi, și inhalarea nălucii de către răpitor; nu “scoate” năluca din gura peștelui 

Mulineta: Daiwa Infinity Q 2000 – chiar dacă pare un pic cam mare, este o mulinetă ușoară, ce echilibrează bine lanseta

Fir: Gamakatsu G-Line – 0,16 mm – firul trebuie să fie de foarte bună calitate, dimensiunea aceasta fiind suficientă pentru clenii vizați, de pănâ în kilogram

Năluci: Cormoran Shallow Baby Shad (plutitor, 4 cm, 2,4 g, culoare Matt Trout), Cormoran Baby Iwashi (plutitor, 3.4cm, 1,6 g, culoare Baby Trout), TaseLures Vierme (plutitor, 3,5 cm, 2,5 grame, culoare alb/cap negru)

Accesorii: agrafe duo lock, mărime 00

voblere

fir

MUST HAVE
Din arsenalul necesar pe malul râului trebuie să amintesc câteva elemente extrem de necesare.

  • Ochelari polarizați – în pescuitul la răpitori ochelarii joacă un rol deosebit de important pentru că te ajută să observi toate mișcările de la suprafața și de sub pelicula apei. Deseori cleanul își dezvăluie prezența prin atacuri în suprafață, însă acestea sunt greu de observat uneori fără ochelari.
  • Hainele –Fiind un pește extrem de sperios, orice lucru “nefiresc” din apă sau din apropierea malului îl face circumspect. Din acest motiv hainele în culori de camuflaj sau cele în nuanțe de verde sau maro sunt cele mai indicate. De asemenea, ia la tine un schimb de haine, dacă nu vrei să termini partida pe pescuit după o căzătură în apă.
  • Minciog – Nu lăsa minciogul acasă. Nu rare sunt ocaziile în care peștii mari scapă chiar la mal, din cauza drill-ului prelungit. Un minciog scurt, ușor, precum cel folosit în Fly-fishing, îți aduce peștele mai repede la fotografiat sau îți permite o manevrare mai facilă a lui și o eliberare fără urmări. Dacă plasa din care este făcut este cauciucată, cu atât mai bine pentru că astfel scade riscul încurcării ancorelor.
  • Dezgățător – Dacă pe timp de vară, atunci când o nălucă se agață, aceasta poate fi ușor recuperată pentru că temperatura apei o permite, acum intratul în apă este boală curată, drept pentru care dacă îți pasă de trusa cu năluci ia la tine un dezgățător

clean-dambovitean

CONCLUZII
Am folosit numai voblere, acestea fiind subiectul studiului de caz, cele cu barbeta mică, ce acționau până la o adâncime de jumătate de metru fiind cele mai indicate, pentru că se agățau mai rar și acționau deasupra substratului.

cormoran

Dintre ele s-a remarcat Cormoran Shallow Baby Shad, un vobler cu formă minnow, care se lansează perfect și care, lucru extrem de important, este foarte stabil în curent. Năluca trebuia să fie foarte atent așezată pe apă, cu o cădere cât mai verticală, fără mult zgomot la atingerea apei și foarte aproape de obstacolele ce „țineau” clean. Fiind o perioadă în care râul nu este foarte tulbure prefer culorile naturale, Matt Trout-ul (o culoare ce imită păstrăvul) fiind campionul zilei. Dimineața devreme sau seara târziu culorile mai eficiente sunt cele mai “țipătoare”, Fire Tiger-ul fiind de departe în fruntea listei.

Un rol important a avut și discreția pescuitului, faptul că am pescuit singur în zonă fiind un atuu. În final vă ma amintesc un singur lucru, cleanul este peștele cu 1000 de ochi.

Facebook Comments
SCS – Cu voblerul dupa cleanul dambovitean
5 (100%) 4 votes

Combina pasiunea pentru pescuit cu aceea pentru calculatoare. Pescuieste cu placere orice peste, fie el de rau sau lac, cu dinti sau cu mustati. Pe primul plan insa ramane pescuitul la rapitori si competitia din aceasta ramura. Mottoul lui - Pescuiesc, deci exist!

1 Comentariu

  1. Pingback: Echipament de clean: pescuitul cleanului, asa cum imi place mie

LASA UN MESAJ

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *