Lungimea forfacului la crap

TRAIAN JULA
Salut! Numele meu este Traian Jula si as avea o nedumerire. Am tot analizat mult care ar fi lungimea ideala al unui forfac (atasat la un plumb in-line), iar in urma mai multor partide pe pescuit am ajuns la concluzia ca lungimea ideala ar fi undeva la max 15 cm. Am testat in paralel cu forfac mai lung, iar cele mai bune rezultate le-am obtinut cu forfac de 12-15 cm, cu fir textil plus un anti tangle sleeves. Intrebarea mea este daca e buna aceasta lungime de forfac sau un forfac mai lung mi-ar aduce rezultate mai bune? Cu ce influenteaza o lungime mai mare a forfac ului rezultatele? Mentionez ca in 90% din situatii lansez de pe mal. La plantat intr-adevar as merge pe un forfac mai lung.

SORIN RUDEANU
Salut Traian! Stabilirea lungimii forfacului este, asemeni multor alte aspecte din pescuitului crapului, o chestiune particulara pentru fiecare partida in parte. Conteaza substratul, vegetatia, densitatea de peste din lac sau cine stie ce alt factor. Ca sa fiu mai explicit o sa-ti dau cateva exemple: daca pescuiesti intr-un lac cu densitate mare de peste si este permis arcul naditor este ideal sa folosesti un forfac de 5-7 cm deoarece de cele mai multe ori pestele vine sa aspire din nada de pe arc si involuntar aspira si momeala, impreuna cu carligul (explicatie a faptului pentru care se folosesc momeli flotante sau echilibrate).

O sa-ti povestesc o intamplare petrecuta anul trecut pe un lac din jurul Bucurestiului. Tata Nitu, avand pestii adunati pe vad, a facut pariu ca poate prinde peste fara a folosi momeala la carlig. A folosit un carlig foarte usor si a atasat monturii un saculet solubil de care a agatat carligul. Concluzia, dupa doua  lansari a reusit sa aduca la mal un peste care venise sa culeaga nada din micutul morman format de saculet si astfel a aspirat si carligul ce se afla alaturi.

Sa revenim la monturi. Si montura Chod Rig are tot aceeasi lungime precum cea prezentata mai inainte, diferenta este ca daca la prima montura este bine sa folosesti cel mai suplu fir pe care il ai in trusa, la Chod Rig se foloseste un fir rigid, un fluorocarbon. In curand la PVTV o sa apara emisiunea „Competitia PB” in care vei afla cum pescari renumiti, Frank Warwick si Ronny De Groote, folosesc monturi cu pop-up ce se ridica 5-12 cm deasupra substratului deoarece acesta este format din pietre, bolovani si vegetatie si astfel, chiar daca plumbul se aseaza pe substrat, carligul se afla putin deasupra acestor obstacole. La polul opus sunt monturile lungi. Nu o sa-ti exemplific cu monturi ce se folosesc in pescuitul plantat, o sa-ti spun ca anul trecut in luna octombrie, cand am pescuit pe Dunare alaturi de Andrei Vladeanu si Sylvain Remetter am aflat si eu ca este bine sa folosesti monturi de 35-40 cm, pe care le-am lansat de pe mal, deoarece aceasta lungime face ca mecanica sa fie optima.

Concluzie. Nu exista lungime standard a monturii. Intr-o partida de pescuit trebuie sa dai dovada de maleabilitate, sa stii sa te adaptezi cerintelor lacului din toate punctele de vedere.
Fir intins!

PS. Este posibil ca pe lacul unde pescuiesti lungimea optima sa fie de 12-15 cm, tu ar trebui sa-ti dai seama acum din ce motive. Din nou „fir intins”.

Avatar
Pescuieste de peste 30 de ani, la inceput cu varga, iar mai tarziu cu lanseta dupa ciortani. „Virusarea” se produce in 2000 cand asista la capturarea unui cteno de 21kg. Este prezent in competitiile interne si internationale, dar si in lumea producatorilor de nada.

13 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *