Batalia pentru stiuca

Ce trebuie controlat mai intai? Plasarul sau lansetistul? Ce prejudicii aduce un pescar lansetist (vedeti, ma codesc sa-i zic sportiv) care opreste toate stiucile prinse intr-o zi de pescuit in Delta Dunarii? Simte Delta astazi nesimtirea lansetistului? Dar este nesimtire sa bagi la sacosa stiuci de 15 cm? Merita sa vorbim despre etica in pescuitul cu lanseta in Delta Dunarii atata timp cat braconajul electric, supra-pescuitul si haiducia piscicola nu pot fi stavilite? Iata niste intrebari la care ne gandim toti si cu siguranta ca fiecare are raspunsului lui. Realitatea ne arata ca stiuca apare si dispare dupa reguli numai de ea stiute. Tot realitatea ne mai da apa la moara sa fim optimisti cand sunt ani in care se prind stiuci de 5 kilograme in ghioluri.

Ne aducem aminte de anul 2006, care venea dupa un an dezastruos la stiuca in Delta, an 2006 in care se prindeau zeci de stiuci de 4 – 6 kg la oscilanta grea, pe fundul canalului Sontea, dupa ce venise o viitura pe Dunare prin iunie – iulie. Am vazut atunci barci ale unor localnici, pescari comeciali, care duceau la cherhanaua de la Gorgova munti de stiuci. Am vazut o barca atat de incarcata cu stiuca, incat mai avea doua degete bordajul deasupra apei. Nu stiu daca lacomia asta o puteai vedea prin anii ’80, cand canalele si ghiolurile Deltei inca erau pline cu stiuca. Cert este ca in 2006, cherhanaua de la Gorgova era atat de plina cu stiuca, incat nu a mai primit pescarii comerciali care veneau cu acest peste, pentru ca devenise foarte cautat crapul. Au ajuns atunci multe stiuci intoarse de la cherhana la porcii, pisicile si cainii din Mila 23. Intr-un fel tot au fost valorificate, decat sa fie aruncate in balta. Numai ca nu au mai ramas in Sontea.

A urmat anul 2007, care ca si anul 1997 si 1987, au fost ani prosti la stiuca. Ma invatase Mos Pituh (intr-o seara in fata focului, la coliba lui din “S”-ul Sontei) ca anii cu 7 in coada sunt ani prosti la peste. Asa a fost, nu stiu cum si de ce. Au urmat ani cu capturi frumoase, iar o privire retrospectiva ne arata ca exista o sinusoida a cantitatilor de stiuca prinsa la lanseta, identica din punctul de vedere al formei, nu al cantitatilor, cu cifrele raportate oficial, anual, de cherhanale. Problema este ca daca privim mai atent aceasta sinusoida observam ca drumul ei merge in jos. Cu minime, dar si maxime – este drept, insa din ce in ce mai mici. Tendinta este clara si daca nu oprim acest declin, stiuca va mai fi disponibila doritorilor de capturi, icre si specialitati culinare umplute doar prin incintele private, cate vor mai rezista asaltului oastelor neantului cu plase si lansete.

Tin minte ca in 1978, cand am debarcat pentru prima data la Mila 23, intr-o dulce vacanta de licean, mi-am pierdut mintile cand am vazut toate speciile care veneau in carligul unditei mele de bambus, cu varf din piper, chiar acolo,  in fata pontonului unde oprea batranul vaporas care facea transferal cu turistii de la Crisan si retur. Misunau pe la ponton avati, rosioare, ciortani, babusti, vaduvite, stiuci, sabite si somotei care mi-au inflamat imaginatia de pescar incat anul urmator am venit cu o lanseta ruseasca, pe care am montat o mulineta Arges, cu fir de Savinesti pe ea. Aveam o cutie de oscilante rusesti si cateva rotative romanesti, nu am facut mare branza, cu toate ca stiucile misunau oriunde te duceai. Anul urmator, si alt an urmator, pana la urma am prins spilul si am inceput sa prindem mai mult, mai mare. Am facut si genocid, am omorat tot, pana cand la un moment dat ne-am dat seama ca este o mare prostie ce facem. Pana la urma pescuiam pentru placerea noastra si chiar daca va asigur ca balta inca nu simtea abuzul nostru, ne-am oprit. Cautam deja trofee prin Bacalanesti, Razboinita, Vacar, Vacarel, Fortuna. Culmea ca cele mai mari stiuci le-am prins in lacul din spatele Milei 23, acolo unde la inceputul anilor ’80 inca puteai sa intepi intr-o ora cel putin 15 stiuci, cu media undeva la 1,5 Kg. Era o vreme in care daca stateai cu cortul pe canalul Neterminatu sau pe Razboinita doua saptamani, vedeai maximum 3 barci trecand la rame, nu la motor. Pe Sontea trecea la doua zile un BM sau o rapida cu turisti straini. In rest doar barci la rame, si acelea rare.

 Am avut ani fara stiuca si ani cu stiuci care atacau la orice, oricand si oriunde. Delta insemna in primul rand, pana acum aproximativ 10 ani, canale si ghioluri LIMPEZI, cu vegetatie, pline de puiet, in care puteai sa privesti spectacolul lumii subacvatice ore intregi, fara sa te plictisesti. Plasele erau rare, incintele piscicole inca aveau apa si peste in ele, contand mult in efortul pisicol al Deltei. Dupa 1990 incintele au fost secate, iar debandada plaselor a prins aripi odata cu aparitia motoarelor rusesti si cu cresterea mobilitatii pescarilor. Apoi au venit aparatele de curentat din Ucraina, concesionarii, cherhanagii cu setea lor de inavutire rapida, motoare din ce in ce mai mari, tot mai multe barci, GPS-uri care permit oricarui turist cu barca sa ajunga in cele mai ascunse cotloane ale baltilor, dar care dau sansa braconierilor sa puna sub apa plase hotesti, doar de ei stiute. Asa ajungem la prezent. Productivitatea piscicola a Deltei a scazut real dupa anii 2000 cu peste 60%, atat cantitativ cat si calitativ,  fata de ce se intampla la inceputul anilor ’80. Aceasta hecatomba piscicola a determinat cresterea numarului de plase permise, transformarea perioadelor de prohibitie intr-o comedie in care nu mai crede nici macar ANPA. Scaderea cu 50% a productiei a determinat din partea ANPA o politica prin care au fost crescute cu 50% numarul si lungimea plaselor, numarul barcilor colectoare, numarul punctelor de colectare. Aceasta compensare prin dublarea efortului pescaresc, nu a dus insa si la o dublare a efortului piscicol. Nu mai ava de unde. In 2020 stiuca a avut de pilda o perioada de prohibitie de doar o saptamana. Delta nu a inghetat anul acesta, iar pescuitul la stiuca a fost la cote maxime. In setci au intrat o mare parte dintre reproducatorii care ar fi contat in mentinerea unei populatii sanatoase de stiuca, iar cunoasterea locurilor in care se “bat” femelele si masculii permit practic excluderea lor – atentie, prin mijloace legale – din ecosistemul acvatic.

O metoda folosita cu mare succes este “pescuitul la lant”. Stiucile se aduna pe anumite locuri pentru reproducere, cauta in special zonele cu stuf, mai ales cand nivelul apei le permite acestora sa intre destul de adanc in intinderile de stuf ce marginesc canale sau ghioluri, in apa nu mai mare de o schioapa. Procedeul de pescuit consta in incercuirea cu setci a zonelor in care pescarii observa o activitate intensa de repoducere a stiucilor (nu este greu sa identifici aceste zone, zgomotul facut de “bataia” stiucilor fiind usor de reperat in perioada de reproducere in linistea baltii). Suprafata incercuita este destul de mare, iar doua – trei barci intre in acest spatiu, lovind bordajul cu lanturi sau cu rame pentru a face zgomot. Agitatia barcilor situate in mijlocul zonei va speria stiucile, care vor da navala spre margini, pentru a se refugia in ape mai adanci, afara din stuf. Acolo le asteapta plasele. In general prin astfel de metode se “curata” de stiuca intreaga zona, intr-o proportie de peste 80%. Cele 20 de procente ramase vor alimenta poftele lansetistilor si ale turistilor de la pensiuni. Repet, acest genocide la stiuca este facut conform legilor emise de ANPA. In mod voit nu doar ca perioada de prohibitive este foarte scurta, dar ea intra in vigoare tarziu, dupa ce stiuca isi termina practic reproducerea.

O alta metoda se bazeaza pe acelasi tip de incercuire cu plase a zonelor de reproducere, numai ca in loc de zgomot se foloseste aparatul de curentat. Se “puncteaza” doar, scopul nu este de a omora pestele prin curentare, ci doar de a-l speria si a-l determina sa se arunce panicat in plase. Pescuitul comercial la stiuca se face in special in perioada de reproducere deoarece icrele de stiuca au cea mai mare valoare. Ca dovada ca pescuitul la stiuca in perioada de vara conteaza pentru pescarii locali numai in masura in care alimenteaza pensiunile si restaurantele locale este faptul ca la cherhanale acest peste se rareste considerabil. In schimb, daca dam o raita prin aceleasi cherhanale iarna, cand stiuca este la bataie, avem sansa sa gasim foarte multa stiuca predata gata taiata pe burta, icrele fiind valorificate pe piata neagra de pescari, inainte sa ajunga la cherhana. Prin februarie – martie dati o cautare pe Internet si o sa vedeti ca sunt multe oferte de icre de stiuca ale unor particulari. Cand sunt cantitati mari, este evident ca sunt samsari care preiau marfa de la pescari comerciali. Daca sunt cantitati mici, sunt de la lansetisti care vin in Delta special pentru icrele de stiuca. Am telefonat la un moment dat intr-un februarie, acum nu multi ani, unui astfel de comerciant de icre de stiuca pe internet si i-am cerut 10 kilograme de icre, sa vad ce stocuri are. A fost momentul in care a spus ca nu are decat 3 kilograme, el capturand stiucile la lanseta, in Delta. In rest, daca mergeti la restaurantele din Tulcea in perioada de prohibitie la stiuca, atat cat este ea decretata de ANPA, o sa vi sa spuna – daca aveti curiozitatea – ca sunt din import Canada… La supermarket insa in aceeasi perioada o sa vedeti etichete cu stiuci eviscerate de icre pe care scrie “cultura”. Totul provine insa, cu mici exceptii, din bazinele naturale ale Deltei.

Vara, odata cu inceperea sezonului turistic insa, lucrurile se schimba. Stiuca nu mai are icre, pescuitul comercial nu mai are aceeasi motivatie (un kilogram de icre inseamna pe piata neagra 130 lei, in timp ce un kilogram de stiuca este maxim 15 lei pe aceeasi piata neagra). Imi asum sa afirm aici ca stiuca tranzactionata pe aceasta piata evazionista in Delta Dunarii reprezinta mai mult de 70% din cantitatile declarate, atat ca icre, cat si ca peste. Daca in perioada rece stiuca este decimata pentru icre de pescarii comerciali, in perioada calda lansetistii finalizeaza actiunea nu doar oprind (atunci cand dau de stiuca) cantitati duble si chiar triple fata de ce zice legea, dar neiertand nici exemplarele sub dimensiunea legala. Asa se face ca in Delta Dunarii specialistii sa constate o scadere a perioadei in care stiuca devine maturate sexual ,asta deoarece durata medie de viata pentru acest peste nu depaseste doi ani. Plasele, scaderea calitatii apelor datorita traficului tot mai intens de barci motorizate si lansetistii fara reguli vor face ca majoritatea stiucilor sa dispara din apa inainte de a implini un an. Tabloul pe care il prezint aici deseneaza peisajul piscicol in care 80% din stiuca scoasa din apa provine din pescuit comercial legal si braconaj laolalta. Cel 20% ramase pot insa sa duca de la un an la altul populatia de stiuca, la un nivel populational minimal. Daca si in procentele scapate se intervine, inclusiv prin metode sportive, atunci sfarsitul este aproape. Daca acum 40 de ani efortul piscicol determinat de pescuitul sportiv nu ar fi contat pus alaturi de cel comercial, astazi conteaza. Pentru ca pestele e tot mai putin, iar numarul de lansetisti in Delta Dunarii a crescut de la cateva mii in anii ’80, la 50.000 in 2020.

Daca pescarii comerciali vin cu argumentul ca ei pescuiesc pentru ca familia lor sa poata supravietui, turistul lansetist aduce argumentul ca el plateste in Delta pentru sejur, iar prin aceasta ajuta populatia locala sa supravietuiasca. Nici unul, nici altul nu pot fi combatuti atata timp cat fac acest lucru in limitele legii. In plus, el considera ca toata aceasta cheltuiala trebuie amortizata de pestele prins. Kilogramele de fileuri de stiuca si eventual de icre, sunt astfel considerate un drept inalienabil al celui care vine in Delta sa-si exercite pasiunea de stiucar. Miile de plase permise astazi de ANPA, kilogramele de fileuri scoase in virtutea dreptului de a insuma pestele prins in mai multe zile de sejur prin procedee recreativ/sportive, inexistenta unei perioade de prohibitie reala pentru stiuca, braconajul, incalcarea reglemetarilor din partea lansetistilor si degradarea ecosistemelor acvatice, converg spre o diminuare drastica a populatiei de stiuci din Delta. Ceea ce pare insa de neinteles este modul in care unii inteleg sa tranforme masa de acasa in abator de stiuci si sa se laude cu asta pe Internet. Unii sunt posesori de pensiuni Deltaice, altii sunt clientii acestora. Lupta impotriva abuzurilor piscicole din Delta Dunarii nu are nicio sansa daca nu vor constientiza localnicii – si in egala masura turistii pescari – ca a venit vremea sa protejam resursa, in pofida dorintei de imbogatire a unora, sau impotriva lipsei de educatie a altora. Nu poti pazi cele 500.000 de hectare, atat cat are Delta Dunarii ca Rezervatie, ca un spatiu in care fiecare are tendinta sa ocoleasca mai mult sau mai putin legea atunci cand vine vorba despre peste. Nici macar o armata de paznici si politisti nu o pot face, daca chiar ar vrea sa o faca. Managementul piscicol din Suedia la stiuca si pastrav, ori cel de la bass din Italia si Spania, demonstreaza ca respectul pentru pesti poate invinge dorinta de a-ti praji trofeele si de a aduce acasa cantitati enorme de peste. Catch and release este cuvantul de ordine care va putea sa salveze si stiuca de la noi, conjugat cu impunerea unei legislatii care sa reduca presiunea pescuitului comercial asupra resursei piscicole. Este vorba aici despre vointa politica la nivel inalt. Stiuca valoreaza pentru comunitatea locala in Delta mai mult ca trofeu eliberat, sau ca specialitate culinara pe masa turistului, decat in cherhana si in supermarket. Vrobim aici despre plus valoare locala. Acest lucru este deja intrezarit de unii dintre antrepenorii locali, iar sansa viitorului de a mai avea stiuca in Delta depinde doar de modul in care localnicii si pescarii sportivi vor putea sa comunice acest lucru guvernantilor.

Malin Musatescu
23 ani de activitate neintrerupta in presa de pescuit, sute de articole si editoriale, fondator al revistelor Aventuri la Pescuit, Super Pescar si Pescuitul pentru toti, autorul cartii Spinning. Odiseea pescarului digital, care pune bazele terminologiei in spinningul de la noi si ale abordarii stiintifice in pescuitul cu naluci. Cineast, director de imagine film si televiziune, autor al imaginii multor filme de arta, reportaje si documentare, realizator de filme TV dedicate pescuitului. Jurnalist, colaborator la ziarul Cotidianul, autor de texte si membru al redactiilor revistelor de umor si satira politica Academia Catavencu si Catavencii.

1 Comment

  1. Avatar

    Florin

    30 iulie 2020 at 01:44

    hai sa facem locuri de munca la oameni sa le crestem nivelul de trai si apoi da dam legi aspre, a nu se uita ca pt multi pestele din apele naturale este o sursa de hrana si binenteles de venit, apoi mai vb si de legi aspre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *