Somonul natiunii naste pietoni

 

Prin 2006, cand apele mari umflasera la cote istorice nu numai Dunarea, ci si rauri altfel modeste, pe care nu le stii decat datorita acumularilor piscicole create pe cursul lor, inundatiile au lovit chiar si Romania prafoasa si profunda. Asa crapii au iesit din crescatorii si au plecat la plimbare pe sosele, pe ulitele satelor pentru a intra pana si in gospodarii. Bucuria satenilor inundati a fost mare, atat de mare incat au pus cu mic cu mare mana pe lopeti, furci, cosuri si vatraie pentru a prinde pestii din rigole. Iata insa ca inundatiile lovesc si locuri mai putin mioritice. Astfel anul trecut, in ajun de Ziua Recunostiintei, taman in perioada in care somonii urca pe rauri, zonele din apropierea coastelor Pacificului de vest ale statului Washington au fost lovite de ploi sustinute si vanturi puternice. Efectul furtunii a fost cresterea nivelului acestor rauri care au iesit dintre maluri, cu tot cu somoni. Ca acestia nu au respectat reguli de baza ale traversarii unei strazi, asta e clar pentru toata lumea. Mai interesant este de aflat ca locuitorii din zona nu s-au bulucit pe sosele sa ia acasa somonii pentru o icra, un fileu sau o prajeala. Sa recunoastem ca somonii au mare noroc ca nu urca pe raurile din Romania.

Malin Musatescu
23 ani de activitate neintrerupta in presa de pescuit, sute de articole si editoriale, fondator al revistelor Aventuri la Pescuit, Super Pescar si Pescuitul pentru toti, autorul cartii Spinning. Odiseea pescarului digital, care pune bazele terminologiei in spinningul de la noi si ale abordarii stiintifice in pescuitul cu naluci. Cineast, director de imagine film si televiziune, autor al imaginii multor filme de arta, reportaje si documentare, realizator de filme TV dedicate pescuitului. Jurnalist, colaborator la ziarul Cotidianul, autor de texte si membru al redactiilor revistelor de umor si satira politica Academia Catavencu si Catavencii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *