Pescuind nimicul, sau cat costa durerea la basca?

Scumpirea permisului de pescuit a generat un val de indignare pescareasca in mediul virtual, un adevarat tsunami care zguduie din temelii paginile de socializare si site-urile de profil. Eu va propun sa incercam sa intelegem biciul legiuitorului, cum loveste el, cum despica fin pielea lansetistului si mai ales de ce. Pentru ca stiuca sau crapul care produc adrenalina pescareaca, pasiunea asta ce a generat o piata de milioane de euro chiar si in Romania, nu au legatura doar cu naluci, boiliesuri si lansete. Pentru ca pestii sunt entitati biologice care traiesc in ecosisteme acvatice, daca asta ne mai spune ceva. Iar ecosistemul acvatic face parte dintr-un tot unitar caruia poetii iubitori de natura ii spun mediu. Ca sa ne convingem cat de mult ii pasa Statului roman de mediu, de zestrea naturala lasata noua din mosi stramosi, nu trebuie decat sa dam o tura prin Ariile Protejate, prin Rezervatii si Parcuri Nationale. Acolo este standardul la care stim noi sa aparam si ursul si baboiul si bradul si pelicanul. Pentru ca va repet – nu poti avea un Eden piscicol intr-un holocaust de mediu. Si uite asa ajungem la cati bani scoti din buzunar pentru a pescui altfel decat un braconier.

Oricine are răbdare să sape puțin în istoria ultimilor 26 de ani ai ariilor protejate din România o să observe o obsesie de-a dreptul bolnăvicioasă a insituțiilor Statului de a fugi de orice responsabilitate în adminstrarea acestora. Așa s-a ajuns ca în majoritatea siturilor naturale, cărora legea le oferă protecție, Statul să arunce pisica moartă în curtea ONG-urilor, asociațiilor de pescari și vînători, către Romsilva și terțe companii private a căror activitate este exploatarea lemnului. Exemple sunt multe, însă mă opresc la Piatra Craiului, o Rezervație a Biosferei, care a fost defrișată la ras cu larga participare a autorității silvice, până în golul alpin, pe versantul argeșean. Acesta este doar un fragment al operei de distrugere împotriva căreia chiar Prințul Charles a luat de curând poziție publică. Un al doilea exemplu vine tot dintr-o Rezervație a Biosferei – Delta Dunării – pescuită și ea la ras. Cele două exemple au un numitor comun, anume o administrație fie prea slabă pentru a se opune mafiilor devoratoare de resurse naturale, fie instaurată în scaune de această mafie, fundamental politică. Haideți să punem acum în ecuație politica de Stat prin care autoritățile – care consumă bugete importante pentru a gestiona resurse naturale, așa cum sunt și ariile protejate, deleagă responsabilitatea managementului către entități fie interesate în exploatarea directă a resurselor cu pricina (silvici, vănători), fie incapabile să le administreze (pescari).  Haideți să mai adăugăm la ecuație, pentru corectitudine matematică, faptul că apele, resursa piscicolă și pădurile sunt acum parte integrantă din noul concept de Siguranță Națională, ceea ce înseamnă că strategia oficială despre care vorbeam mai sus, implementată de instituții ale Statului – prin rezultate concrete – contravine intereselor pe termen lung ale României.

Rezolvarea ecuației de mai sus este posibilă numai dacă înțelegem mecanismele prin care Agențiile de Mediu Județene, care ar trebui printre altele să se opună distrugerii habitatelor naturale, sunt primele care dau autorizații pentru dinamitarea râurilor de munte, introducerea lor în țevi ce deservesc micro-hidrocentrale producătoare nu de kilowatti pentru sistemul energetic, ci de certificate verzi pentru băieții deștepți. Totul se întâmplă în cadrul circuitului materiei cu multe zerouri în natură, grație piramidei trofice în vârful căreia se află răpitorii din partid. Un exemplu este râul Capra, distrus pe vecie în numele exploatării durabile a resurselor regenerabile, și asta nu oriunde, ci în inima unui Sit Natura 2000. Continuarea distrugerilor pe celelalte râuri din același Sit Natura 2000 din Făgăraș ar fi trimis în neant practic toate văile importante făgăreșene, dacă nu s-ar fi opus un pescar, un singur pescar ce a știut să se facă auzit până la forurile europene. Râul Nera ar fi trebuit băgat de curând și el prin țevi, cu tot cu vestitele sale Chei, dacă nu ar fi fost dezabaterea publică la care au venit ONG-uri atât din România, cât și din Serbia. Opoziția societății civile a oprit deocamdată acest proiect criminal, nu autoritățile, ce par hotarate sa stearga de pe harta si acest rau. Dacă luăm în calcul că peste 300 de micro-hidrocentrale au fost deja realizate sau sunt în derulare, o să acceptăm ideea că populația de păsătrăv sălbatic din Carpați a fost practic eutanasiată, și asta nu oricum, ci cu acordul tacit al ANPA, agenția care se ocupă cu managementul resursei piscicole din apele pulbice. Această ANPA, a cărei administrare dezastruoasă a apelor publice a condus la hecatomba piscicolă de astăzi din râurile României, vămuite de braconieri și secătuite de concesionari. De subliniat că Agenția nu are fonduri și nici personal pentru pază și nici pentru repopulări, doar pentru salariile angajatilor. În schimb a emis ani de zile permise de pescuit cu 30 de lei către asociații de pescari ce le revând, cu adaosul de rigoare, către membrii săi.

Totusi, ca pescari, cum ne putem apara apele si pestii de tavalugul distrugerii?112 este singura cale de a pedepsi infracțiunile pisicole, dar de multe ori până la venirea organului local braconierii au dispărut ca prin minune, ceea ce duce la amendarea cu 1000 de lei a cărăsarului plin de simț civic, adică tot bugetul său pe doi ani pentru cârlige, viermuși și undițe. Că CSAT nu prea are treabă cu devastarea pădurilor seculare din ariile protejate, asta nu mai este un dubiu ce ține de Siguranța Națională, așa că soarta baboiului din râuri va fi cel mult subiect de caterincă la nivel inalt, de legiuitor.

Anul acesta permisul de pescuit se scumpește de cinci ori, pentru că și hecatomba piscicolă este de cinci ori mai mare decât anii trecuți. Suna ireal, dar 30 de lei era taxa pentru nimic, la care se adauga si taxa pentru asociatia de pescari, adica pentru taxa pentru al doilea nimic, guvernantii de astazi considera ca merita sa o faca 150 de lei. ANPA, frati pescari, plimba nimicul dintr-o parte in alta,  semnând niste hartii prin care concesioneaza pestele ipotetic din niste ape publice pentru plasari, peste pe care il mai vinde inca o data apoi prin emiterea de permise catre pescarii sportivi. Iata de ce zic ca probabil in aceste conditii ca salariile „specialistilor” din Agentie se se mareasca de 5 ori. Este singurul lucru care se va intampla in piscicultura publica romaneasca.

Am facut toata aceasta mare acolada pentru a intelege ca bataia de joc cu scumpirea permiselor nu e intamplatoare. In 2007, cand se puneau bazele Ligii Romane de Spinning (LRS), am incercat sa-i fac pe cei implicati in acest proiect sa stranga randurile, sa se implice in actiuni de combatere a braconajului, de protectie a apelor publice, de repopulare. Mi s-a raspuns ca pescarii de competitie trebuie sa se ocupe doar de competitie, nu si de actiuni ecologiste. Iata ca dupa aproape zece ani LRS, in comparatie cu ceea ce exista in 2007, nu prea mai are piste de concurs, asta daca nu considerati pista de concurs iazurile cu bibani cat degetul. Pescuitul, fie el de competitie, fie el recreativ, nu poat face disjunctia intre mediu si obiectul pasiunii aderentilor sai – pestele.

Spre deosebire de fotbal, care se poate juca si pe un maidan bombardat din Siria daca esti microbist, pescuitul sportiv nu se poate desfasura in cada sau in canale de irigatie. Lipsa unei voci puternice si coerente din partea pescarimii cu undita si lanseta este principalul motiv al starii de fapt de acum, cand practic am ramas fara ape, iar puternicii zilei isi permit sa ne taxeze pentru asta cu de 5 ori mai mult. Vorbim aici de peste un milion de aderenti la aceasta activitate. Este momentul sa nu ne mai vaicarim pe pagini de Facebook, pe siteuri si pe tot felul de forumuri, este vremea actiunii, exista asociatii, exista grupuri de mii de pescari in mediul virtual care isi pot uni vocea in fata Statului care – cel putin in aceasta speta – a demonstrat ca s-a indepartat periculos de mult de cetatenii sai. Permisul ANPA este taxa pentru indolenta si neimplicare, nu este un permis de pescuit.

Priviti aceasta imagine: un suvoi de apa de munte bagat in teava microhidrocentralei inca de la izvoare, scurgandu-se nestiut si fara viata prin turbinele cu kilowatti ai golanilor de partid. Valea prin care ar fi trebuit sa curga aceasta apa are versantii defrisati, ursii vanati cu strainii, cerbii braconati de localnici fara capatai, caprioarele sfartecate de cainii hoinari ai stanelor. Urmariti cursul acestei ape care intra in lacul de acumulare, plasuit de braconieri si lucratori hidrotehnisti, ori de la Apele Romane, scazut la blana nu neaparat pentru lucrari de intretinere, ci pentru a culege tot pestele din ele cu furcile. Priviti cum curg gunoaiele din aceste baraje mai departe printre maluri in care arinii au ajuns demult in carutele hotilor de lemn, printre sate care isi arunca gunoaiele in albia acestei curgeri oarbe de apa – PET-uri si pungi de plastic. Priviti cum ajunge mai jos, la ses, pentru a intra in exploatarile de nisip ale balastierelor, care multileaza raul, malurile, ca si cum acolo ar fi explodat o bomba nucleara. Iata cum ajunge in Bucuresti, printre betoane, cum este pescuita cu “parasute” si cu plase hotesti chiar sub ochii politisitilor, in buricul targului. Iata cum curge mai departe spre Dunare si Delta, acolo unde miile de plase si aparate de curentat desavarsesc acest dans nebunesc al distrugerii pestilor. Ei bine fratilor, aceasta este APA PUBLICA, iar pentru pestii care mai supravietuiesc in ea exista un pret. Pretul durerii la basca. Restul e vrajeala.

Cei care doresc sa se implice pot intra pe urmatoarea adresa pentru a semna petitia online : Petitie privind modificarea taxelor de pescuit 2016