Visul pescarului Aliman

Fara “a coafa” prea mult discutia noastra si a cadea in patima “cuvintelor alambicate” despre pescuit, o sa va povestesc, pe scurt, cum s-a desfasurat prima mea partida la scobar din secolul acesta . Nu neg absolut deloc ca sunt un pescar de spinning si ca salaul e specia mea favorita ( si am o gramada de motive in acest sens: e pestele caruia ii acord cea mai mare atentie pe tot parcursul anului si cu care am o relatie foarte buna de ani de zile). Dar, la fel de bine in zilele cand prietenii mei de diverse coloraturi pescaresti, crapari, pescari de spinning sau de stationar isi incearca norocul pe o balta noua si vin cu propunerea unui altfel de pescuit, nu ma dau niciodata la o parte.

Cu cartile pe fata
Nu aveam niciun partentener de pescuit si nici nu cunosteam pe nimeni care sa ma indrume sau sa-mi arate cum se prinde acest peste. Afara era frig, zapada si vant ca la polul nord, apele erau umflate si tulburi. In realitate, eram in cadere libera fara parasuta de rezerva in plin sezon hibernal.

Cand am intrat in primul magazin de profil ca sa-mi cumpar niste nada, vanzatorul m-a intrebat mirat: “Va faceti un stoc de nada de acum pentru la primavara?”… Nu am zis nimic, i-am multumit, am bombanit ceva nedeslusit in cerul gurii si mi-am vazut de drum.

Dupa ce am colindat o groaza de ape in prima zi, imi creasem in minte cateva strategii de abordare bine structurate, dar care erau doar la nivel de idee, nu imi garantau cu nimic succesul unui pescuit reusit. In cea de a doua zi, am cautat pestele in diverse locuri si cu diverse technici, iar rezultatul la sfarsitul zilei era: zero pesti, zero trasaturi. A treia zi, mancat, odihnit, spalat si cu noaptea in cap plec din nou pe apa…alta locatie, alta gara, alte injuraturi, alta zapada, iar balanta celei de a treia zi…cred ca ati ghicit-o deja: zero pesti, zero trasaturi. Deja incepusem sa ma gandesc melancolic la apele limpezi de acasa, la pestii colorati si iarba verde de pe malul Dunarii. Clar incepusem sa delirez si creierul sa-mi joace feste.

Da, exact cum ati anticipat sunt un om perseverent. A patra zi din nou la drum, alta gara, aceleasi injuraturi, temperaturi si mai scazute, un alt fel de oboseala, un tren pierdut( ce mai conteaza nu e primul, nici ultimul), aceeasi cantitate de apa in adidasi, in schimb ceva avea sa se intample. Avusesem cu o jumatate de ora inainte de apusul soarelui o trasatura. Excelent !

Eram ultima mea carte pe care mizasem, nu mai aveam nicio alta alternativa in afara de aceasta, in cele patru zile de cautari, epuizasem absolut toate locatiile si strategiile gandite si stabilite de mine. Nu imi mai ramanea decat sa plec acasa invins si cu o alta speranta pierduta.

Am ajuns in gara, trenul meu deja plecase, incepuse sa ninga usor, eram inghetat si flamand, dar extrem de bucuros in acelasi timp de cele intamplate. Nu ma mai intersa nimic, dar absolut nimic, puteam sa merg pe jos 100 de km, imi era indiferent. Nu imi venea sa cred ca localizasem pestele in ultimul loc ales de mine din cele “n” locatii. Sincer, nu stiu daca am dormit in acea noapte mai mult de trei ore, dintre care o ora sigur in sala de asteptare, ca sa nu spun ca din moment ce am pus capul pe perna pana dimineata, mi s-a parut o vesnicie.

In sfarsit, in cea de-a cincea zi cand m-am vazut ajuns pe apa, nu stiam pe ce sa pun mana mai repede si sa incep sa pescuiesc. De data aceasta am fost insotit de un prieten, domnul Gaspar, pescar de stationar din acele locuri, pe care l-am cunoscut la sute de km departare, la un pescuit de guvizi la mare si care a avut amabilitatea sa imparta cu mine in acea zi minciogul dansului si confortul unei masini. Fara a mai alerga prin gari dupa trenuri, va spun ca deja ma simteam ca un star de cinema care merge sa-si ridice premiul pentu intreaga sa cariera.

Nada.
Am ajuns la locul ales, mi-am pregatit repede nada si echipamentul, apa fiind limpede, adanca si rece, am considerat ca un aport mare de carbohidrati simpli si proteina camuflate intr-o nada de culoare negra si cu o granulatie fina, m-ar fi ajutat foarte mult. In acest sens am folosit:

– 1 kg Ice Mix Benzar

– 1 kg Extra Feeder Iarna Maros

– 1 pachet de aditiv Sensas Gardonix Noir

– 100 ml vierme inecat

– 100 ml vierme viu

– 200 ml aditiv scobar Benzar

Nu am folosit niciun colant suplimentar pentru nada, iar in apa cu care am umectat nada am dizolvat cei 200ml de aditiv scobar plus 150 gr de zahar, iar ca intensificator de aroma am pus o lingurita mica de sare de bucatarie.

Echipament de feeder folosit.
Lanseta  Maver Reactorlite 12ft , echipata cu o mulineta Shimano Exage 3000 MRA, cosulete de 60 gr, fir principal de 0,18 Colmic Race, forfac de 0,12 Trabucco Super Elite T1 si carlige Owner si Milo Suehiro marimea 14-16.

Pe carlig am pescuit cu 2 pinki unul alb si unul rosu, iar lungimea forfacului a fost de 70 cm. Am inceput sa pescuiesc cu cosuri de 70gr. si am observat la scurt timp ca pestele nu se hranea pe fund si ca rapea momeala la cativa centimetri deasupra substratului, drept pentru care am trecut imediat pe cosuri de 60 gr., ce puteau fi plimbate pe substrat mai usor, dandu-i in acest fel pestelui oportunitate de atac mai buna, lucru care mi se intampla destul de des si in pescuitul pe Dunare.

Am prins o gramada de scobari care mai de care mai frumos si mai bataios. Chiar daca afara erau – 2 grade C, pestele a raspuns foarte bine inca de la primele lansari si dadea dovada de o darzenie greu de stapanit in drill, lucru care m-a surprins placut pentru acea vreme. Trebuia sa fiu tot timpul in contact cu pestele, ca alfel la cea mai mica schimbare de curent sau nor, reactiona intr-un mod diferit: ori venea in mal, ori tinea albia raului, iar eu riscam sa raman doar un simplu spectator pe malul apei.

S-a consumat repede acea zi si parca nici nu stiu cand s-a terminat totul. Am plecat melancolic seara spre casa ,obosit si doar cu cateva fotografii capturate de mine pe malul apei, singurul meu trofeu real a acelor clipe. Nu mai comentam nimic din cele intamplate, asa cum o faceam odata in timpul altor partide de pescuit. Corpul meu se balansa in tandem cu serpentinele de pe drum iar ochii abia daca ii mai putem tine deschisi, dar undeva sub fesul sintetic ascundeam un gand frumos: la anul trebuie sa o iei de la capat, draga Alimane!