Scriam in articolul precedent ca bogatia si aspectul paradisiac al lacurilor din Anglia tin, printre altele, de impunerea unor regulamente drastice. Exista si lacuri publice, unde pescuiesti doar pe baza permisului, si lacuri particulare deschise la pescuitul cu ziua, pentru toata lumea, dar multe dintre cele mai bune lacuri functioneaza ca niste cluburi inchise, care se numesc sindicate. Sindicatele pot oferi conditii exceptionale membrilor lor, de la peisajul manicurat la o liniste si o izolare desavarsite, dar le pot impune si restrictii pe care noi nici macar nu le putem concepe, cu atat mai putin sa le acceptam.
Acesta nu este singurul motiv pentru care pescarii romani, obisnuiti cu libertatea de a se purta pe balta cum vor, probabil ca n-ar vrea sa ajunga pe asemenea ape, pazite sever, oricat ar fi de frumoase. Altul este ca, pe lacurile din Anglia, pescuitul poate fi foarte greu. Foarte greu e, de fapt, putin spus.
Bineinteles, exista lacuri pentru toate nivelurile de competenta, incepand cu unele in care nici nu se gaseste alt peste in afara de crap. Aici pestele se prinde in cantitati industriale si la orice nada. Uneori, e suficient sa cumperi un baton de Peperami de la benzinarie in drum spre balta (Peperami e un salam uscat picant, din carne de porc, se gaseste in raionul de mancare al benzinariilor), sa pui o bucata pe firul de par si sa ai o partida reusita. Genul aceasta de carpodrom cu tone de crap inseamna un business bun pentru toata lumea, atrage multi incepatori si sustine publicatiile de presa, care gasesc aici locul ideal de a produce materiale chiar si in cele mai grele conditii, cand pe restul lacurilor nu se prinde nimic. Pescarii cu pretentii, insa, cauta alte lacuri care sa le dea satisfactie. Lacuri grele.
Anglia are o cultura a pescuitului dificil, mergand pana la extrem sau pana la absurd, care nu numai ca nu sperie si nu goneste pescarii, cum poate ca s-ar intampla la noi, dar ii atrage intr-un mod special. Lacurile dificile au foarte, foarte putin crap. Unele nici macar nu au crap mare, poti sa depui eforturi considerabile pentru un peste sub 15kg, dar sunt si lacuri cu crapi-record, care devin tinta si obsesia multora si in jurul carora graviteaza lumea crapista. Reputatiile cele mai puternice se construiesc cu rezultate pe aceste lacuri, nu pe lacuri usoare. Greutatea pestelui e importanta, dar e departe de a fi singurul criteriu de evaluare. Foarte important e si locul de unde a fost prins, gradul de dificultate al lacului. Elita crapista se alege dintre cei de aici. Aproape ca nu exista pescar de anvergura in CV-ul caruia sa nu figureze stagii de succes mai lungi sau mai scurte pe astfel de ape. Cu cat lacul e mai dificil, iar crapii din el sunt mai mari, cu atat avem o mitologie mai bogata construita in jurul lui.
Redmire in anii 70 si Savay in anii 80 erau considerate lacuri grele, ceea ce facea ca atractia lor sa fie cu atat mai mare. Mai putin cunoscute in afara Angliei, dar foarte dure sunt lacurile pe care pescarii pot sa nu vada o trasatura tot anul, un exemplu fiind o balastiera de 3,5 hectare de la marginea Londrei, numita Yateley Car Park, cu cateva exemplare de peste 20kg. Alt lac teribil de greu, dar fascinant pentru pescarii englezi e Connigbrook, cu o densitate de doi crapi la hectar si o abundenta de hrana naturala, care a detinut pana in 2010 recordul national cu un crap de aproape 30kg numit Two Tone. Unui pescar de calibrul lui Lee Jackson i-a luat sase ani sa-l prinda, iar lui Terry Hearn, un expert in pescuitul pe lacuri cu peste putin, i-au trebuit 29 de zile (adunate din mai multe partide) ca sa vada prima trasatura pe Conningbrook.
Privite de la distanta, astfel de cifre par simple curiozitati, niste bizarerii locale care n-au de ce sa ne intereseze. Ne influenteaza insa – in bine – prin efectele lor. Aceasta forma de pescuit, de o complexitate fara echivalent la noi, obliga la creativitate. De ce avem atatea tehnici, metode, monturi, echipamente sau nade inventate in Anglia si exportate in restul Europei? De ce exista boiliesuri sau montura cu fir de par sau milioane de alte lucruri la care nu ne-am fi gandit niciodata? Tocmai din necesitatea de a rezolva probleme cu care te intalnesti pe lacurile grele, nu pe cele simple. Daca englezii ni se par nebuni cand alearga cu anii dupa un anumit peste, nebunia lor are meritul de a a produs pescuitul modern, asa cum il cunoastem.
Alt detaliu particular al lacurilor din Anglia e ca se face o distinctie intre cele cu crapi englezesti si crapi de import. Importul de crap mare din Europa este un fenomen de proportii, mai mult sau mai putin legal, si exista lacuri in Anglia cu crapi mari aparuti peste noapte. Un curent de opinie, propagat de organizatii ca ECHO (English Carp Heritage Organization, Organizatia pentru Protejarea Patrimoniului Crapist Englez), taxeaza acesti pesti cu origini incerte ca fiind nedemni de a fi pescuiti. Bineinteles ca pescarului de zi cu zi nu ii pasa de asta, vrea sa prinda un peste mare si sa se simta bine, asa ca lacurile cu crapi de import nu duc lipsa de clienti, dar pentru cei care vor sa obtina un anumit statut prin capturile lor este important de unde le prind. Pentru puristi, doar crapii englezesti „autentici” sunt cei care conteaza, in timp ce crapii de import pot fi desconsiderati, indiferent de marime.
Acestea sunt doar cateva aspecte ale lacurilor din Anglia, lacuri de o frumusete care atrage, dar intretinute cu multe restrictii si uneori cu un grad de dificultate impinsa la limita. Spuneam la inceput ca, daca am sti ce implica, nu ni le-am dori. Pescuitul din Romania ofera pescarului o libertate de care probabil ca nu suntem constienti, neavand termen de comparatie. Ofera insa prea putin peste. Cele doua lucruri par sa se excluda reciproc si probabil ca vom vedea asta tot mai mult in anii care urmeaza: fie ape bine intretinute si restrictive, fie ape tolerante, dar fara crap.
1 Comment