La pescuit…cu Albinuţa! – O Albinuţă rănită

Săptămâna trecută, miercuri, mai precis 29 iunie, după o atentă consultare a solunarului şi a tuturor site-urilor meteo posibile si imposibile (vremea nu era defel buna), am hotărât ca a doua zi să merg la pescuit cu alţi trei prieteni „buni”-pescari de-ai mei.

Zis-şi-facut, la ora 4.00 AM eram prezenţi pe baltă la Poşta Elan undeva la vreo 50 km sud de oraşul Vaslui, înspre Bârlad. Erau un vant şi nori tare urati. Dar fierberea sangelui pescarului nimic nu o opreste. Dupa atâtea zile de vreme potrivnică răbdarea nu mai putea fi ostoită de logica mea rece -ca vântul de afară-. După care am pregătit sculele, am nadit putin, am încărcat cârligele şi zvârrr…rrr..rrrr.. cât ne ţineau nădragi că aveam vânt din faţă. Evident montura ajungea tot unde vroia Domnul … asa ca acolo o lasam.

Unul dintre prietenii mei, Vladuţ, fusese seara precedentă la o guriţă-două-trei la socru-său în vizită şi era cam şifonat pe baltă aşa că, evident, noi îl plasam pe el în centrul discuţiei. După prima lansare, am asteptat vreo ora si evident nimic. Hotărâm să schimbam boabele vanilate din cârlig cu peleti (halibut de la Maros) şi să lansăm din nou.

Fiind dimineaţa devreme, cer acoperit de nori, vizibilitatea era de asemenea slaba. Vladuţ, chemat fiind de nevoile fiziologice, uita la întoarcere ca el nu aruncase ci doar fixase batu pe postament. Tacticos, întinde firul, fixează senzorul şi se aşează în scaunul său confortabil la vreo 3-4 metri mai în spate langa noi şi începe discuţia, guriţa de tărie şi voia-buna. Brusc senzorul piuie ….al cui? …”Vladuţe sari!!!!” …Vlăduţ sare, apuca voiniceste de băţ şi …jmaccc! …un moment de linişte!… şi deodată plumbul din montura trece prin geamul lateral din dreptul şoferului. …alt moment de linişte. Nici vântul nu mai bătea parcă. Atmosfera încremenise. …la fel şi Vladuţ! …si nu orcum…ci cu baţu în mână privind îndărăt. …se mai aude ceva…un icnet …era Marius proprietarul anticei Daciuţe (Albinuţa pe numele ei real)! …si evident hohotele de râs asmatic pe care nici eu şi nici Jorjel (cel de-al 3-lea prieten) nu le mai puteam stopa. Ce-o fost pe urmă… nu vă mai povestesc … vă las pe voi să vă închipuiţi. Ce pot însă să vă spun este că … „tăria” aduce mereu oamenii pe calea cea bună.

Şi mai pot să vă spun ceva … singurul peşte prins în ziua aceea i-a aparţinut … cui credeti?!…lu’ Vlăduţ evident! …un caras de vreo 300 de grame sprinten şi ochios, de toată … frumuseţea!

Eu personal am tras niste învăţăminte din toată întâmplarea asta: nu mergeţi la peşte când vă taie capu şi mai presus de toate nu cand bate vântul foarte tare. Şi am mai învăţat că prietenii buni trec peste orice! …chiar şi peste, citez ..”o Albinuţă rănită”!

Fir întins tuturor dar niciodată în …parbrizul prietenilor!! 😉

Ovidiu C. – Iasi

Combina pasiunea pentru pescuit cu aceea pentru calculatoare. Pescuieste cu placere orice peste, fie el de rau sau lac, cu dinti sau cu mustati. Pe primul plan insa ramane pescuitul la rapitori si competitia din aceasta ramura. Mottoul lui - Pescuiesc, deci exist!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.