Despre critic echilibrate

Vreti sa pescuiti cu boiliesuri critic echilibrate si nu aveti in trusa? Nimic mai simplu. Vi le puteti face singuri in doi pasi si trei miscari.

In primul rand, pentru cei aflati mai la inceput in pescuitul crapului haideti sa lamurim ce este aceea o momeala critic echilibrata. Vorbim de absolut orice punem pe firul de par cu o greutate mai mica decat cea normala si cu un grad de flotabilitate calculat (prin teste, nu prin calcule de fizica) astfel incat momeala noastra sa nu fie nici una de fund nici una flotanta. De aici si numele de „critic echilibrata”. Aceste momeli pot fi de doua feluri. Cu prezentare pe substrat, iar la cea mai mica absorbtie a pestelui sa se ridice (deci mai usor decat in mod normal), respectiv in masa apei, dar fara sa ridice carligul.

Daca tot am adus vorba in gluma de fizica trebuie sa fac o paranteza serioasa de data aceasta si va spun ca nu trebuie sa va ingrijorati in legatura cu prezentarea momelilor voastre, indiferent cat de adanca este apa. Asa cum sta montura in borcan pe malul apei, asa o sa stea la orice adancime. Iar acest lucru a fost demonstrat de un domn care a trait acum mai bine de 2000 de ani si care nu stiu daca a fost sau nu pescar, dar pe care stiu ca il chema Arhimede. Dar sa revenim la subiect.

POP UP THE PURPLE ONE POP-UP 60G

Daca vorbim de boiliesuri, sigur ca ele se fabrica si in varianta „critic echilibrata”, special pentru atasat la carlige. In cazul in care nu aveti asa ceva, dar vreti sa incercati o astfel de momeala este suficient sa aveti la voi pop up-uri de diferite dimensiuni. Cu ajutorul unui cutitas va puteti confectiona rapid astfel de momeli. Aveti grija sa testati prezentarea intr-un recipient cu apa inainte sa lansati. De asemenea, nu uitati sa folositi un opritor de silicon pe firul de par deoarece exista riscul ca jumatatea inferioara de boilies sa se deplaseze catre carlig si sa ne strice feng shui-ul.

CARLIG G-CARP HUMP BACK 10BUC.PL, NR. 6

Nu mai este cazul sa va spun ca puteti realiza si momeli „jumi-juma”, adica o parte boilies si cealalta pop up. De asemenea, fac precizarea ca intotdeauna jumatatea flotanta trebuie pusa in partea superioara in cazul acesta. Si repet asupra testarii in preabil, mai cu seama ca pop up-urile au diferite grade de flotabilitate, iar aici nu ma refer la diferiti producatori ci cateodata chiar si cele din acelasi borcan.

Acum ca stati acasa aveti timp sa va faceti monturi, o indeltnicire foarte placuta pentru un pescar de crap. Puteti pune chiar momelile pe firele de par iar ulterior le puteti baga in dipuri. Pentru ca tot o sa iesim noi la pescuit…

Cunoscut pescar de crap din Romania, promotor al miscarii crapiste autohtone. Vicecampion mondial, campion national, actualmente autor de articole de tehnica de crap si realizator de emisiuni TV. In doua initiale, AV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *