Long Casting. Cum se ating distantele mari in aruncare?

florescu micSilviu Florescu ne spune ce caracteristici consideră că trebuie să aibă o lansetă pentru a putea lansa la distanțe mari.Cunoscutul constructor de lansete pentru pescuit la crap crede că o lansetă pentru distanțe extreme este cea care reunește următoarele proprietăți:

– acțiune rapidă (are talonul rigid și se încovoaie mai mult pe partea de vârf). Pentru că e vorba despre fizică, în felul ăsta se păstrează brațul forței mai mare și crește momentul, rezultând un impuls mare dat plumbului;

– revenire bună după aruncare (elasticitatea ajută și ea propulsarea greutății). Cu cât tinde să revină mai repede în poziția dreaptă, cu atât se stabilizează mai bine la finalul mișcării, micșorând și frecarea firului cu lanseta și inelele;

– greutate cât mai mică, în special pe partea de vârf. E în strânsă legatură cu revenirea, dar cu cât e mai ușoară, cu atât o mișcăm mai rapid;

inele florescu– inele cât mai ușoare (și ele ajută revenirea) și așezarea lor corectă pentru frecări cât mai mici, atât cu firul, cât și cu aerul;

– poziționarea mandrinei să fie exact la nivelul la care pescarul are nevoie pentru a putea corela perfect brațul forței (distanța mâner–mandrină) cu forța specifică fiecărui aruncător și pentru a scoate maxim din potențialul aruncătorului, dar și al lansetei.

florescuLansetele cu acțiune rapidă sunt și cel mai greu de încărcat. Nu mulți le pot folosi la adevărata valoare. Un băț rapid cu putere de 3,5 lbs e indicat pentru majoritatea pescarilor, dar peste această valoare nu multora le va fi pe plac. Pentru puteri mari, e de preferat o acțiune semirapidă (încovoiere mai spre jumătate), care ajută și pescarul în aruncare. Dacă nu are tehnică, e posibil să lanseze mai puțin cu un băț rapid decât cu unul semirapid.

 

Cunoscut pescar de crap din Romania, promotor al miscarii crapiste autohtone. Vicecampion mondial, campion national, actualmente autor de articole de tehnica de crap si realizator de emisiuni TV. In doua initiale, AV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *