Inrolati in legiunea straina

Ma suna intr-o zi Razvan belgianu’ si-mi zice : “Bai nene,nu esti interesat de o pescuiala in Franta,ca partenerul meu nu mai poate sa vina?” Binenteles ca raspunsul a fost pozitiv,asa ca m-am apucat de rascolit agenda pescariceasca sa mai gasesc un dilimache dispus sa bata 5000 de km pentru o pleoscaiala.
Dupa multe incercari esuate si parteneri de drum care au renuntat din diverse motive,reusim sa o combinam pe consoarta lui Lucica sa-i puna acestuia pe pasaport viza de Franta.Ca un facut a-2-a zi ma suna si fratele Halvitza (auzise el ceva ,da nu era sigur) si ma anunta ca ar vrea sa fuga si el de acasa o saptamana. Zis si facut,stabilim astfel ca Halvitza sa plece singur cu o zi mai devreme(are baiatu’ probleme cu somnul,nu poate invarti covrigul noaptea) si sa ne vedem la locul faptei.
Partea de nada(bile,alune…,in total vreo 80 de kile) cade in sarcina lui Razvan,iar noi sa aducem doar ceva gogoloaie ahtohtone sa vedem cum merg prin strainataturi,iar noi urma sa ne ocupam de partea cu haleala.
Ma intalnesc cu Lucica intr-o dupamiaza sa facem o lista cu ce ne-ar cam trebui si dupa cateva beroase,constatam ca la ce am trecut noi pe lista ne trebuie cel putin o raba sa le caram,.mai taiem,cu inima stransa,cate ceva de pe lista ,insa nici asa nu iese la socoteala spatiul din masina.
Reusim ,totusi,dupa multe cautari sa facem rost de o remorca,imprumutata pe semnatura si cu promisiuni ferme ca nu o sa o incarcam la capacitate maxima,fiind noua.Binenteles ca m-am jurat pana si pe soacramea ca o sa ne purtam cu ea ca si cu o fata mare,cu toate ca stiam ca o sa o dezvirginam si s-o cocosam cu vreo 5-600 de kile.

Vine,in sfarsit, si ziua plecarii,dupa o noapte de nesomn,agatam dupa periculoasa mea remorca incarcata de cu seara si plini de speranta, pornim la drum.Lucica emotionat nevoie mare(inca nu-i venea sa creada ca a scapat de acasa),baga pe GPS destinatia finala,Chateauroux si…surpriza,aparatu’ nu vroia nicicum sa parleasca franceza.”Hai sa o luam pe bucati” ,zicem noi,si bagam Viena ca prima destinatie. Predau covrigu’ lui Lucica la intrarea in Austria si nu apuc sa atipesc bine ca ma trezesc auzindu-l pe acesta injurand de mama focului.Privesc pe geam si vad langa noi ditamai catedrala Sf. Stefan din centrul Vienei.
Ce era sa facem,ne-am dat jos din masina si ne punem pe pozat obiectivu’ sa nu se prinda aia c-am picat de gusteri prin burgul lor.Pornim la drum cu destinatia Karlsruhe, hotarati sa-i facem o vizita si prietenului Mihai Diaconu,daca tot eram prin zona.De data asta oprim,din bulan,la cateva sute de metrii de casa omului.Dupa niste cafele si ceva minciuni pescaresti,o luam din loc asigurandu-l pe Mihai ca ne descurcam.Din nou proasta alegere. Binenteles ca ne ratacim si,mai rau,se aprinde becul rosu la indicatorul de benzina.
Oprim noi intr-un sat cu nume incalcit si incercam sprechuind putina germana ce o cunosteam,plus ceva miscari de limba gimnastica si dupa ce facem,atat noi cat si fritzu’ interpelat,febra musculara de la “conversatie”,intelegem cam pe unde ar fi cea mai apropiata pompa.Bai fratilor,nu va zic cum am stat cu morcovul cei 8-9 km pana am ajuns la statie,mai aveam putin si ne cacam pe noi.Bem cate o cafea sa ne calmam si pornim iar,fara incidente pana intram pe taram francez.
Aici incepe iar distractia,ceasul rau,pisica 13,toate belelele se lipesc de noi,GPS-ul binenteles ca o ia din nou razna si nu recunoaste mai nimic din ce incercam noi sa stabilim ca destinatie.O luam asadar pe bucatele,din orasel in orasel,vizitand din mers toate centrele prin care am trecut,fapt ce ne-ar fi bucurat,desigur,daca nu eram presati de timp,insa,asa ca o curiozitate,am simtit o oarecare bucurie cand am trecut prin centrul Orleansului si am vazut pe un panou ca e infratit cu Lugojul.In sfarsit,intram pe o autostrada recunoscuta de aparatul nostru de drum si-i dam bice cu incredere maxima ca s-au spart ghinioanele.

Asa a si fost pana la vreo 20 de km de punctul final cand se starneste ca din senin o ploaie torentiala,nu vedeam la 10 m nimic si…norocosi cum suntem,ratam iesirea de pe autostrada ajungand intr-un sens giratoriu care ne intoarce exact in directia opusa.Asta a pus capac la toate,nu mai aveam nervi pentru inca un circuit turistic asa ca l-am sunat pe Razvan sa vina cu antemergatoru’ ca ne bagam picioarele in ea Franta.
O fi simtit omu’ nostru tensiunea din voce,asa ca a zis sa ne oprim in prima pompa de benzina si vine el sa ne recupereze.Ne conformam si dupa vreo juma’ de ora rasuflam usurati cand ii vedem fata prietenului nostru,ce mai…eram ajunsi,nu se mai putea intampla nimic.Dupa pupaturile de rigoare,plecam spre balta.Ploua in continuare torential,insa nu ne mai pasa,vroiam sa ajungem cat mai repede pe lac.
Ajungem,in sfarsit,si in semiobscuritate il vedem pe fratele Mihai “Halvitza” dezbracat in chiloti si zambitor nevoie mare,desi afara nu erau mai mult de 10-12 grade.In prima faza crezusem ca a scapat in rezerva de spirtoase,insa dupa ce a trecut de testul olfactiv ne dezvaluie motivul bucuriei. Pana sa ajungem noi,turtise o oglinda de 19 kile si ceva.Ne invartim noi in jurul “prazii” stapaniti de un sentiment confuz de invidie amestecata cu admiratie si bucurie pentru Halvitza. Convinsi ca o sa dam lovitura,intrucat prima captura a venit la circa o ora de la plantare si fideli principiului “nu bei nu prinzi” ,descarcam sacosele cu aghiazma si ne punem pe treaba. Atmosfera se incalzeste instant si din poveste in poveste,din pahar in pahar, ne trezim ca s-a facut 2 dimineata,asa ca dam stingerea.Ne gasim cate un loc in corturile prietenilor nostrii si adormim instant,visand la capturi capitale…