Pescuit la Dunăre

Pescuitul peștilor răpitori la Dunăre și în general pe râurile mari este pentru mulți destul de dificil de practicat. Dacă însă se ține seama de câteva aspecte, acesta se poate transforma într-unul reușit.

Elvis Vigu este un adevărat pescar de Dunăre, iar rezultatele lui pe malul fluviului vin să confirme asta. Am ieșit cu el la o partidă de pescuit în zona Cernavodă și l-am rugat să dezvăluie pentru dumneavoastră câteva din tainele acestui stil de pescuit.

Elvis ne-a spus că în primul rând trebuie să ținem cont de cotele Dunării și mai ales într-o perioadă ca aceasta, când se pot schimba de la o zi la alta. Fluctuațiile nivelului Dunării pot face ca locuri o dată productive să dispară pur și simplu prin scaderea nivelului apei. La polul opus prin creșterea nivelului locuri cu apă mică pot deveni ascunzători perfecte pentru răpitori.

În general, dar nu este o regulă, în această perioadă când temperatura apei este scăzută răpitorii preferă zonele cu apă mai adâncă, unde curentul nu este foarte puternic, în spatele anafoarelor, unde se întoarce apa. Nu excludeți însă nici zona malurilor, mai ales în zilele cu puțin soare, pentru că dacă acolo sunt peștii pradă, cu siguranță vor fi și răpitorii.

Specialistul nostru ne-a vorbit și despre existența unei prejudecăți legate și de nălucile folosite și în special la pescuitul cu plastice moi. Foarte mulți cred că se utilizează numai gramaje mari, însă gramajele trebuie să fie mereu adaptate zonei în care se pescuiește și puterii curentului. Astfel pe un curent puternic folosește jiguri cu greutăți mai mari de 30-40 de grame, pentru a putea juca năluca pe substrat, în zona de atac a răpitorului. În schimb acolo unde zona o permite pune pe un jig de 14-18 grame, o nălucă de 8-10 centimetri și un fir de 10-15 LB care vor fi suficiente pentru a avea o prezentare perfectă.

Adaptează culoarea nălucii la claritatea apei, mai ales acum cand aceasta se poate schimba de la o zi la alta. Elvis ne spune că pe o apă curată el folosește năluci în culori naturale, alb mat, alb perlat, alb cu roșu, nuanțe de gri cu negru pe spate și glitter. În schimb, pe apele tulburi culorile stridente fac legea chartreuse, galben fluo, portocaliu.

În zona malurilor șanse mai mari sunt la știucă, aceasta preferând zonele cu verdeață, cu structuri, cu pomi căzuți în apă unde curentul este ceva mai lin. Șalăul în schimb pe lângă zonele menționate acționează și la distanță mai mare de mal, la pragurile abrupte, în zona buturugilor mari sau a pietroaielor.

Un material video de la aceasta partida va fi difuzat numai la PVTV.