Pescuitul de competitie: sa federalizam, dar sa stim si noi – II

Pescuitul de competitie traieste astazi in plin paradox. Pe de o parte, cluburile care iau parte la organizarea si desfasurarea Campionatelor Nationale – CN (in special cele de spinning si crap) au experienta acumulata in competitii interne si internationale. Au deja rezultate notabile in CM-uri, plasari pe podium si medalii. Isi doresc infiintarea unei federatii, au incercat chiar acum cativa ani acest lucru, dar se pierd mereu in hatisul birocratic de la ANTS. Mai mult chiar, de ceva vreme a aparut o tendinta de izolare, in sensul crearii unor federatii nisate pe crap si respectiv spinning. Pe de alta parte este Federatia lui Popescu, care nu are niciun fel de expertiza in domeniul competitional, nu are palmares si nici conexiuni cu lumea competitionala la nivel mondial. Al treilea pion pe tabla de sah a competitiei este AGVPS, o asociatie care nu poate avea CIS, deci care nu poate fi sportiva. Cu alte cuvinte nu are cum demara procesul de infiintare a federatiei. In schimb are afilierea la FIPS, ceea ce ii da postura de a fi SINGURA ENTITATE ASOCIATIVA CARE ARE DREPTUL DE A TRIMITE LOTURI LA CM-uri. Acesta este asul din maneca pe care AGVPS il are si in virtutea caruia am ajuns astazi sa avem ligi, asociatii si cluburi independente care isi pun banii, timpul, energia si nervii la bataie pentru a organiza CN-uri, dar care trebuie sa-si achite taxa de membru la AGVPS pentru a putea avea binecuvantarea acestei asociatii de a reprezenta oficial Romania la Campionate Mondiale (CM). Avem deci o forma fara fond (Federatia lui Popescu), un fond fara forma (cluburile si asociatiile organizatoare de CN-uri) si niste vanatori pescari (AGVPS) care detin viza pentru titlurile si loturile nationale. Mai plastic spus, Federatia este tubul cartusului, pescarii de competitie sunt praful de pusca iar AGVPS este capsa. Deocamdata, pana o sa apara glontul calare pe un roib alb, ne chinuim cu cartuse de manevra.

[hana-flv-player video=”https://fishingandhuntingtv.com/ro/movies/2012/Interviu-Vladeanu-2.flv” width=”560″ description=”” player=”3″ autoload=”true” autoplay=”false” loop=”false” autorewind=”true” /]

23 ani de activitate neintrerupta in presa de pescuit, sute de articole si editoriale, fondator al revistelor Aventuri la Pescuit, Super Pescar si Pescuitul pentru toti, autorul cartii Spinning. Odiseea pescarului digital, care pune bazele terminologiei in spinningul de la noi si ale abordarii stiintifice in pescuitul cu naluci. Cineast, director de imagine film si televiziune, autor al imaginii multor filme de arta, reportaje si documentare, realizator de filme TV dedicate pescuitului. Jurnalist, colaborator la ziarul Cotidianul, autor de texte si membru al redactiilor revistelor de umor si satira politica Academia Catavencu si Catavencii.

6 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *