STIUCA DE USCAT

Ne apropiam de maşină cu tot arsenalul în spinare după o zi chinuitoare, dar mulţumitoare de scobăreală. Plouase cu o zi înainte iar drumul se desfundase, de aceea lăsasem maşina mai departe de locul de pescuit, decât o făceam de obicei. Seara cobora ca oricare altă seară de august, cu nunţi multe de ţânţari şi dumnezeieşti cântări înaripate. Discutam cu toţii, ne împărtăşeam idei, ne făceam planuri pentru următoarea (următoarele) pescuială ( pescuieli). Mergeam în coloană. Eu eram primul iar după mine venea Constantin.

La un moment dat îl văd că se opreşte şi ia ceva de pe jos. Era o ştiucă peste care eu trecusem fără să o observ. Peştele căzuse probabil din juvelnicul altui pescar. Încă era vie căci muşca aerul cu mişcări regulate ale gurii. Cine are ochi de văzut, să vadă!

***

GIGI, MÂNĂ RECE

Tot toamna, bat-o vina, m-a scos (ne-a scos) din casă. Pe toţi patru: Gigi, Duţu, Marcel şi subsemnatul.

Am atacat direct lacul de liniştire al Rogojeştiului, loc pe care-l studiasem cu o zi  înainte şi unde, cei prezenţi la datorie, extrăgeau roşioare şi babuşte mai ceva ca la concurs. Numai că socoteala de-acasă şi cu cea din târg nu fac casă bună. Peste noapte se deschiseseră porţile la baraj iar apa curgea acum Dunăre la vale. Nici o şansă de pescuit. Mult mai la vale am găsit un cot mai molcom destul de mare încât să poată face baie liniştiţi în el doi bişoni.

Gigi a luat un biban la viermi. Primul şi ultimul. Marcel a prins cu un peşte mai puţin decât Gigi iar Duţu a amăgit cu o roză gumă un mic vărgat speriat. Eu am pus în cârlig un peştişor viu şi am lansat. În numai câteva secunde deja aduceam spre mal ceva ce scăpase binişor de denumirea de mârliţă. Aveam forfac simplu şi nu posedam minciog. Gigi s-a oferit să ia el peştele din marginea apei cu mâinile pe care le avea în dotare. De cum a atins-o, ştiuca a făcut o voltă şi dusă a fost, fluturându-ne coada pe sub nas, parcă în zeflemea.

Acum stau şi mă gândesc, poate o fi avut Gigi mâinile prea reci şi a speriat ştiuca?!? Glumesc desigur, dar… cine ştie?

***

CAFEAUA
Multe ar mai fi de spus, multe ar mai fi de povestit, dar mă opresc deocamdată aici. A…. poate ar fi de povestit şi despre faptul de ce preferăm să bem cafeaua în Siret într-un anumit loc…. dar asta e o altă poveste, vorba aceea: „Doar prietenii ştiu de ce!”