CN de pescuit stationar, finala A – Calinesti-Satu Mare

 

Iata-ne ajunsi si la ultimul act al campionatului national de pescuit stationar, unde participa cei mai valorosi 30 de pescari din Romania. Daca la sfarsitul acestei saptamani in decurs de 3 zile se va desfasura ultimul meci, dupa cum este si normal ne aflam in plina pregatire si antrenament.

Va transmit direct de la fata locului cateva cuvinte despre primele doua zile de antrenament. Ca de obicei Tibi Rancu, Dragos Popa, Adrian Petrisor si Zsolt Benzar sunt primii aflati pe pista de antrenament, aici nepunandu-I la socoteala pe Mihai Cret si Baba Iosif, care sunt din zona si au mult mai multe antrenamente ca noi. Odata ajunsi la fata locului, fiind primul antrenament, ne-am reglat plutele, am facut si testat cateva linii, am incercat o prima combinatie de nada si pot spune ca mai toti prezenti la antrenament am prins peste. Pestele predominat este platica. Culmea este ca aceasta s-a prins si la Match si la rubeziana, insa daca ar fi sa trag o linie dupa primele doua antrenamente cred ca Matchul are castig de cauza, datorita dimensiunii platicilor, care spre larg este mult mai mare.

Ca reteta de nada, Benzar a folosit Special Concurs, Etang, Fine Monture si aditiv caramel. Tibi Rancu a folosit nada Tubertini, amestecata cu Champion Breme. Eu am folosit Etang si Fine Montur aditivat cu lichid Brasem si aditiv Super Bremix, pe cand Dragos Popa a pescuit cu o nada neagra Super Breme Blak si Fine Monture. Toate nadele au dat rezultate, spun eu, doar ca micile diferente le-a facut stilul de pescuit. Plutele folosite la rubeziana au fost de 1.5-2 grame, iar la match de 14-15-16 grame in functie de cum batea vantul si ce valuri se formau. 

Luciul de apa de aici se intinde pe o suprafata de 35-40 hectare, iar acest lucru duce la formarea unor curenti ciudati care pot incurca foarte mult pescuitul, insa totodata pot sa te si ajute.

In concluzie, dupa doua zile, s-a prins peste si la rubeziana si la Match si cu siguranta va fi o finala interesanta, iar eu voi reveni cu alte detalii de la fata locului, dupa alte doua zile de antrenament.

Pescar de competitie, de 4 ori campion national la feeder, 3 titluri de vicecampion national la individual, 4 titluri campion national cu echipa la stationar. Castigator a mai multor concursuri importante din tara, atat cu feederul cat si la stationar.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *