Am sa incep cu cea mai memorabila poveste a mea de pescuit. Aceasta partida a fost in 28.06.2010.
Pe dupa masa, cand se mai potolise zapuseala, ca tot amanam asta de ceva vreme din lipsa de timp, am decis, sa merg si eu la o partida la pescuit. Am luat rame in drum spre raul Somes si… la treaba. Vreme buna, adia putin vantul, pestii pareau sa traga, ma zapaceau aia mici ca-mi tot rontaiau ramele, dar ma distram, alergam de la o undita la alta sa le schimb momeala. Deja la un moment dat m-am enervat. Am prins un avat mititel, si voiam sa-l arunc in rau cand imi striga un alt pescar, „e bun de momeala!!!!!!”.
Hai sa incerc imi zic, am inlocuit rama cu pesticul, am scos plumbul si l-am trimis la „agatat” pe asta mic. Tot stateam cu ochii pe undita ca zapacitul topaia de mama focului, pana ce am vazut undita ca se inconvoaie, zic „acu nu mai e ala mic”.
Era un somn de toata frumusetea. A fost un drill de toata frumusetea si pana sa fie scos la mal s-au derulat lupte puternice. Cand l-am scos a fost o bucurie foarte mare. Avea cateva kilograme bune. Timp de vreo 2 ore am mai prins cativa bibanei, maruntei, deja se lasase seara si ma pregateam sa scoat unditele din apa.
Tocmai incepusem sa strang cand, la una din undite vad ca e rost de ceva peste, pun mana pe undita, era clar, muscase… zic, alt peste de trebuie sa-i dau drumul. Il aduc incet din mulineta, nu se zbatea tare, dar simteam ca e ceva mai maricel de data asta. Cand l-am adus aproape i-am vazut burta in apa. Era mare-mare, am strigat dupa minciog, ca era clar ca asta nu-l voi scoate usor. L-am tinut „cuminte” pana a venit un prieten cu minciogul, ne-a luat ceva vreme… si am reusit sa-l scoatem. A fost cea mai tare partida de pescuit.
Florin
1 Comment