Asist in ultima vreme la niste discutii interesante si de multe ori pline de patos. Subiectul: cand, cum si de ce eliberam pestii?
Parerile sunt colorate in alb si negru pentru ca ii vedem pe cei care sustin neconditionat eliberarea pestilor iar de cealalta parte gasim partizanii bucatariei pescaresti. Si atacurile sunt dure, la „baioneta” si ma tem ca mai este un singur pas si o sa vedem si lovituri „sub centura”.
In realitate, parerea mea este ca intotdeauna trebuie sa faci in asa fel incat sa nu incalci legile si regulile. Ma refer la faptul ca atata timp cat te duci la pescuit, indiferent ca este vorba despre un lac concesionat sau despre o apa publica, cel mai important este sa respecti regulile, atat cele scrise cat si cele morale. Ca sa ma fac bine inteles am sa dau exemple clare. Daca te duci pe un lac si platesti o taxa in contul careia poti sa pastrezi 5 kg de peste, nu este o problema sa o si faci. Dar daca in acea zi iti surade norocul si reusesti sa prinzi 4 pesti de 3-4 kg, nu inseamna ca ai dreptul sa-i retii pe toti. Pastreaza unul si pe restul elibereaza-i. Mai mult, si aici intervine regula morala, se poate intampla sa prinzi un singur peste, de 7-10 kg. Nu-l retine. Nu este nici regulamentar, nici moral deoarece acesti pesti sunt cei pentru care mergem la pescuit si pe care ii „vanam” pentru a putea face o poza insotiti de un exemplar frumos. Exista si lacuri in care se pescuieste exclusiv in sistem catch & release. Daca esti constient ca nu te poti abtine, stai acasa. Nu te obliga nimeni sa pescuiesti pe acest lac, iar daca iti doresti asta cu adevarat pentru ca este un lac cu capturi capitale, respecta regulile.
In concluzie lucrurile sunt simple, din pacate nu vrem sau ne prefacem ca nu intelegem care este realitatea. Sau preferam sa ne facem propriile reguli. Si bine ar fi daca cineva ar lua masuri in aceasta privinta.
A trecut vremea in care il asteptam pe Mos Craciun, dar eu totusi mai sper ca o sa vina ziua in care pescarii, si de multe ori este vorba despre unii cunoscuti, care se lupta an de an la „trofee cu carlig”, sa nu mai posteze poze cu pesti hacuiti, indiferent de natura si greutatea acestora. Macar sa aiba decenta de a nu face public gestul lor, pentru ca a-mi imagina ca aceste randuri o sa le schimbe comportamentul este o chestiune de domeniul SF.
1 Comment