Pastravul indigen – Salmo trutta fario

Cunoscut ca si pastravul de munte sau de torent este o specie intalnita pe tot globul, atat in unitati sistematice, cat mai ales pe cursurile naturale.

De origine nordica, pastravul indigen s-a raspandit in timpul glaciatiunilor catre sud, fiind raspandit astazi in toate apele Europei, care sunt caracterizate prin temperatura scazuta, si bogate in oxigen, incepand de la Capul Nord pana la inaltimile Tarifa, nordul Asiei si Asia Mica. In vederea cresterii lui in mod artificial a fost introdus inIndia, SUA, Africa, Noua Zeelanda etc.

In functie de conditiile de care au beneficiat, pastravii pot sa creasca la dimensiuni mai mari sau mai mici, sa ajunga la maturitate reproductiva mai repede sau mai tarziu. In torentele care izvorasc din zone calcaroase cu ape alcaline bogate in hrana, pot atinge greutati cuprinse intre intre 2 si 5 Kg, avand o longevitate de 10- 14 ani si ajung la maturitatea sexuala la 3- 4 ani.

Unele populatii traiesc in lacuri montane de diferite dimensiuni, de unde exemplarele mature urca pe cursurile naturale pentru reproducere, iar puietul revine, se hraneste si se dezvolta pana la maturitate in aceste lacuri. In lacurile oligotrofice, cu un continut redus de hrana si sarace in zone necesare pentru reproducere, se pot intalni populatii reduse de pastrav montan, dar cu talie relativ mare, cu o dezvoltare in general foarte lenta.

Populatiile de pastrav montan, care traiesc in lacuri de dimensiuni mari, adevarate mari interioare, prezinta un comportament complet diferit fata de ceilalti componenti ai speciei. Pastravii se comporta in aceste bazine relativ asemanator cu somonul de Atlantic, ajungand la dimeniuni mari, se hranesc mai abundent, beneficiind de o densitate mai mare de specii de pesti din familia coregonilor si ciprinidelor, care traiesc in aceste lacuri. Acesti pastravi sunt migratori activi, ei se reproduc in principalele surse de ape ce se varsa in lacuri, sau chiar la nivelul malurilor.

In tara noastra, pe langa cursurile naturale din zonele montane, il mai intalnim si in lacurile montane naturale si artificiale sau in pastravarii, unde este crescut pentru inmultire si popularea apelor naturale montane.

Arealul pe care-l intalnim este destul de variat, de la altitudinea de 150-200 m, pana la 1800 m.

Sub raport morfologic, pastravul indigen se caracterizeaza printr-o dezvoltare armonioasa, cu dimensiuni in functie de conditiile de care a beneficiat, de varsta si de mediul acvatic in care a trait (parau sau lac). Specie longeviva, poate trai in anumite conditii pana la 50 de ani, cand ajunge la peste 1 m lungime si o greutate de 15-16 Kg.

Pe 11 Septembrie 2009 un pastrav comun de 18,80 kilograme a fost prins de Tom Healy in raul Manistee in Michigan, stabilind dupa multi ani noul record mondial, record recunoscut atat de catre IGFA (International Game Fish Association ) cat si de Fresh Water Fishing Hall of Fame. In 2010 un alt pastrav comun, de aceeasi dimensiune a fost prin si de catre Roger Hellen in lacul Michigan.

Coloritul pastravului indigen este foarte variabil si dependent de particularitatile bazinului, vegetatie, sex si varsta, dar si de hrana dominanta. Astfel, este mult mai deschis, incepand de la verde maroniu pana la galben pal, in apele cu vatra pietroasa si vegetatie deasa arboricola pe maluri si mai inchis, de la negru masliniu pana la verde masliniu in locurile umbrite si adanci, unde si vegetatia submersa este mai bogata. Culoarea este deosebit de frumoasa pe flancuri, de un verde galbui cu pete rotunde negre si rosii, bordurate cu o banda de culoare alba. Culoarea abdominala este albicioasa, iar inotatoarele inchise, dorsala si caudala cenusii, iar pe inotatoarea dorsala intalnim pete mici de culoare neagra.

Corpul este puternic, fuziform, putin turtit medio-lateral, acoperit de solzi marunti, cicloizi ce se desprind destul de usor de corp la manipulare. Linia laterala este putin pronuntata, pe parcursul ei intalnim intre 110 si 125 solzi. Are maxilare puternice si cavitatea bucala tapetata cu numerosi dinti, tipic de altfel pestilor rapitori. In perioada reproducerii, ca urmare a modificarii profilului metabolic, maxilarul inferior este usor lung si usor curbat in sus. Prima inotatoare dorsala este mare si asezata pe la mijlocul corpului; a doua, situata  langa inotatoarea caudala, este mult mai mica, nu are radii si se numeste inotatoarea adipoasa. Inotatoarea caudala la exemplarele mai batrane este mai putin bifurcata decat la cele tinere.

Peste foarte circumspect, dispare din zona la cea mai mica miscare pe mal sau zgomot, fiind in acelasi timp un rapitor vorace pentru alte specii sau puiet cu care se hraneste.

Pastravul indigen este activ atat ziua cat si noaptea si este un rapitor oportunist. Din dieta sa nu lipsesc micile vertebrate ca soareci de apa, alti pesti, broaste, mici pasari si insecte care se hranesc si zboara la suprafata apei. Dieta pastravului, cu predilectie indreptata spre insecte, nimfe, larve, pupe il face sa fie unul dintre cei mai urmariti pesti de catre pescarii de fly fishing.

Pastravul indigen prefera apa rece si limpede, bogata in oxigen (9-12 mg/litru), dar pentru scurte perioade de timp suporta si conditii mai vitrege. Locul de trai ideal este cel in care predomina bolovanii, radacini de arbori, arbori cazuti in apa, bulboane sau alte locuri de refugiu. Locul de trai il paraseste numai in perioada boistei sau atunci cand puhoaiele il transporta obligatoriu in aval, dupa care revine la locul initial. Pastravul indigen isi apara cu strasnicie teritoriul, luptandu-se cu eventuali intrusi care vor sa-i ia locul.

Ph-ul apei optim pentru pastravul indigen este cuprinsa intre 6,0 – 7,8, iar continutul in carbohidrati de calciu nu trebuie sa coboare sub valoarea de 5 mg/l.

In tara noastra  cie de pastrav de munte, prezenta inca din perioada glaciala, de cand aceasta s-a adaptat la apele dulci. Este prezent atat in apele naturale din munti, in lacurile glaciare, cat si in lacurile artificiale din zonamontana (Lacul Rosu, Balea, Bucura, Lia, Gemeni, Zavoaga).

Variabilitatea pastravului indigen este foarte mare si ea vizeaza atat inaltimea, lungimea, cat si coloritul (numarul si forma petelor, dispozitia acestora pe suprafata corpului). Ritmul de crestere este in stransa dependenta cu abundenta hranei din bazinul in care traieste, dar si cu celelalte cerinte biofiziologice ale speciei.

Un debit scazut al cursului de rau in perioada verii afecteaza foarte mult cresterea si dezvoltarea pastravului, comparativ cu apele care-si pastreaza debitul constant si deci si hrana.

Trebuie sa facem precizarea ca pastavul indigen, in perioada de iarna, cand temperatura scade sub 5 grade Celsius nu se hraneste, in primul rand din cauza lipsei de hrana, dar si din cauza modificarii activitatii metabolice determinata de temperatura. In aceasta perioada stagneaza si cresterea si dezvoltarea.

Maturitatea reproductiva este si ea variabila, in functie de conditiile de care a beneficiat, situandu-se 3-4 ani la femele si 3-5 ani la masculi. Depunerea icrelor in zona apelor din Transilvania are loc in perioada noiembrie-februarie, in functie de evolutia temperaturii.

Odata cu scaderea temperaturii si a duratei zile- lumina, pastravii se strang in grupuri mici si pornesc spre cursurile superioare ale bazinelor acvatice montane, in zone cu vatra nisipoasa, sau cu pietris marunt.  Din acest punct de vedere reproducerea pastravului comun se aseamana foarte mult cu cea a rudei sale mai indepartate, somonul.

In aceste zone, cei doi parteneri, uneori numai masculul, cu ajutorul cozii, amenajeaza o mica escavatie, unde femela isi freaca abdomenul de nisip si elimina icrele pe care masculii le stropesc imediat cu lapti, dupa care tot femelele sunt cele care acopera icrele fecundate cu un strat de nisip si pietris.

Reproducatorii, slabiti de efort, se lasa dusi de curentul apei spre locurile de trai initiale, unde-si reiau activitatea pana in anul urmator, cand ciclul se repeta. Exista si situatii cand femelele raman langa icrele fecundete inca 2-3 zile, alungand potentialii dusmani ai icrelor si apoi se retrag in aval. Diametrul icrelor este foarte variabil, cuprins intre 2,8 si respectiv 5 mm in functie de dimensiunea reproducatorilor si calitatea hranei de care a beneficiat. Cantitatea de icre ce se obtine de la o femela este cuprinsa intre 1600 si 3500 bucati/kg greutate corporala. Durata incubatiei este suficient de lunga, ajungand la 130-150 zile, respectiv 350-400 grade/zile, iar eclozarea are loc in perioada februarie-aprilie, in functie de realizarea gradelor-zile.

Sezonul de pescuit sportiv la pastrav incepe la 1 mai si se inchide in 15 septembrie. Momeala naturala folosita la pescuitul pastravului este foarte variata, cuprinzand rame rosii, cosasi, carabusi, greieri, musca de urzici, viermele de brad, scarabetele sau pestisori, reprezentati de boistean si zglavoaca iar cea artificiala este reprezentata vobler, musculita artificiala, lingurita mica sau o serie de imitatii ale zooplanctonului, etc.

Pastravul indigen face parte din categoria pestilor cu un gust al carnii deosebit, ceea ce il face mult apreciat de consumatori.

Pe langa importanta lor in pescuitul sportiv, pastravii au o mare importanta economica in piscicultura.

Salmonicultura sau trutticultura este partea din piscicultura care se ocupa cu cresterea pastravilor si a altor specii din familia salmonide intalnite in apele noastre.  Salmonicultura a luat amploare dupa 1990 prin infiintarea pastravariilormontane alaturate statiunilor de agrement, pensiunilor de munte etc. care reprezinta si un potential turistic al Romaniei.