De taiat, am taiat. Dar ce punem in loc?

Romania /

O initiativa de impadurire lansata de Asociatia Crestem Romania Impreuna, la care sunteti invitati sa va alaturati, sa inverzim Romania impreuna:

„Asociaţia Creştem România Împreună anunţă lansarea campaniei de împădurire intitulată „Plantează În România”. Prin această iniţiativă, membrii asociaţiei îşi propun să desfăşoare cea mai mare acţiune de împădurire de până acum, de pe teritoriul ţării noastre.

Potrivit comunicatului remis de asociaţie redacţiei Epoch Times, campania va avea loc în trei etape: prima etapă va cuprinde atragerea colaboratorilor, voluntarilor, susţinătorilor şi instituţiilor statului care se vor implica direct sau indirect în acţiunea de plantare. A doua etapă, cu sprijinul din partea voluntarilor şi a donatorilor, va conţine o componentă educativă – implementarea proiectului Ora Verde în sistemul de învăţământ din România; şi cea de-a treia etapă, depăşirea recordului mondial la plantat de puieţi, în anul 2017.

„Lansăm campania în contextul în care ţara noastră se situează sub medie ca procent de suprafaţă împădurită, având doar 27,3% din suprafaţă acoperită de păduri, faţă de 32,4% media europeană. Ne clasăm astfel pe locul 13 în Europa şi pe locul 10 în ceea ce priveşte suprafaţa de pădure raportată la numărul de locuitori – 0,30 ha/locuitor, primele poziţii fiind ocupate de ţările nordice (Finlanda, Suedia şi Norvegia).

poza defrisariNe dorim implicarea tuturor factorilor de decizie – Ministerul Mediului, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva (RNP), Ocoalele Silvice de stat şi private din ţară, cărora le punem la dispoziţie toate platformele noastre virtuale, astfel încât să putem conlucra la împădurirea zonelor cele mai afectate de despăduririle abuzive şi ilegale. Pădurea trebuie să rămână «uzina vie a vieţii», după cum o definea marele apărător al pădurilor, academicianul Marin Dracea.”, scriu reprezentanţii Asociaţiei.

Obiectivele asociaţiei sunt, potrivit comunicatului, acelea de a reface perdelele forestiere – acum distruse -, de a ameliora situaţia terenurilor degradate şi de a contribui la educarea cetăţenilor.

„Ne dorim, de asemenea, că această acţiune să fie una prin care să demonstrăm unitatea naţională, invitând pe această cale să ni se alăture toţi cei preocupaţi de viitorul pădurilor, fie că vorbim de indivizi, ONG-uri sau diverse instituţii private sau publice. Păduri sănătoase înseamnă mai puţine alunecări de teren, mai puţine inundaţii şi nu în ultimul rând, conservarea biodiversităţii, a habitatelor şi grija faţă de sănătatea oamenilor. Vă aşteptăm şi pe voi să vă alăturaţi campaniei noastre!”, mai precizează Asociaţia Creştem România Împreună

Pe site-ul campaniei www.planteazainromania.ro vor fi publicate, în timp real, date referitoare la campanei. Informaţii vor fi publicate şi pe pagina de Facebook a asociaţiei.”

Articol scris de Agora For Life.

F&H - cele mai bune articole de pescuit si vanatoare, scrise de oameni specializati. Tehnica, strategie, nade, scule de pescuit, echipament de vanatoare, toate sub un singur nume The Fishing & Hunting Channel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *