APS Aqua Crisius implementează în perioada 15.04-14.09.2024 proiectul intitulat ”Junior Rangers – vectorii implicării comunităților locale în conservare” finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.
Proiectul are ca scop reabilitarea unui traseu tematic, implicarea a minim 220 de tineri și localnici din 5 comunități în activități de conservare și cunoaștere a minimum 5 arii naturale protejate, prin organizarea unor prezentări, ateliere, unui eveniment și unei tabere Junior Ranger în care participanții vor deveni actori.
Obiectivele proiectului sunt:
Deși activitățile proiectului sunt implementate în 3 județe ale României, o bună parte a tinerilor implicați în cadrul acestora sunt din județul Bihor.
În data de 24 mai a fost sărbătorită Ziua Internațională a Migrării Peștilor (World Fish Migration Day) în compania a aproximativ 50 de elevi de la Școala Gimnazială Bulz alături de care a fost repopulată Valea Iadului cu 8.000 de exemplare de puiet aparținând speciei păstrăv indigen (Salmo trutta), în locații alese special pentru a-i face pe tineri să conștientizeze impactul fragmentărilor asupra biodiversității din râuri.
Imagini și un video din cadrul evenimentul pot fi regăsite aici: https://bit.ly/3yHFoa0 si aici https://www.facebook.com/reel/1391038784925974
Proiectul are o valoare totală de 45,867.50 lei din care contribuția APS Aqua Crisius reprezintă 5,872.50 lei.
Proiect finanţat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România
Manager proiect: Andrei TOGOR
Telefon: 0744 514 754
0 comments