Aventuri cu ratoi

Ceata forma o patura deasupra pamantului ce nu ne permitea sa vedem mai nimic pe camp. soarele se lupta cu noaptea incercand sa faca ceea ce face de milenii intregi, sa faca lumina, iar sunetul cardanului se auzea in linistea diminetii pe acele drumuri nebatute.

In gandul meu isi facea loc emotia ca in curand vom ajunge la locul potrivit pe care Costel, un vanator mai experimentat si mai inaintatat in varsta, il mai vizitase si de unde se intorcea mereu cu povesti frumoase si traista plina. Cursul gandurilor mele a fost intrerupt de scheunatul bracilor nostri aflati in carlinga, care parca si ei erau nerabdatori sa-si faca treaba. Masina coboara o vale si ne afundam in ceata, apoi dintr-o data se opreste. Eram 5 vanatori si 2 caini, o gasca parca imbatabila.

– Am ajuns?, intreb parca sa fiu sigur ca in sfarsit suntem unde trebuie. Alexandria nu e chiar langa Bucuresti si nici departe, dar cand esti nerebdator si pasiunea e mare, parca ti-ai dori sa clipesti si sa te trezesti acolo unde vrei sa fi.

– Nu mah, acum plecam, imi raspunde Lilasu, fratele mai mic a lui Costel, razand asa cum o face de fiecare data cand ne intalnim in gasca si se tine de prostii.

– Da drumul la caini sa se linisteasca, continua acesta…

Eliberez cainii, imi scot arma gandindu-ma cate vanatori o fi stiind tevile ei avand in vedere ca e o Beretta de prin 71.

– Hai sa va explic, a inceput Costel, semnati hartia (autorizatia) si facem asa… In valea asta e cursul unei ape cu stufaris si tot ce trebuie este ca eu cu unu’, care vreti, sa o luam in stanga, si voi in dreapta. Mergeti pe cursul apei in dreapta pana gasiti un podet si acolo va opriti. Ratele stau ori acolo la podet ori aici unde ma duc eu si chiar daca trag eu sau voi primul foc ele vor zbura de la unii la altii ca astea sunt locurile lor.

– Asta daca si nimeresti, glumesc eu, ca stiu ca de la o varsta te mai lasa ba ochii, ba mainile, ba una, ba alta…

Marius, baiatul lui costel si nasul meu incepe sa rada si ii zice:

– Auzi ma tata ce zice fi-tu asta adoptiv, ca esti praf, sa te lasi de vanatoare..

– Asta e boala, nu trece cu una cu doua, raspunse el razand…

– Las’ ca vedem noi domnule Pirvu, continua razand ironic la mine.

– Da mosule stiu, din om faci pescar si vanator, dar din astia doi om nu mai faci…

Plecam dupa alte cateva glume matinale spre locurile stabilite, eu cu Marius si cu Dan (fratele lui Marius) si Cicka, cateaua mea, si cei doi morocanosi cu Spike, cainele lui Marius.

Odata ajunsi ne asezam fiecare pe unde credem ca e bine sa nu fim usor zariti de rate, desi ceata ne ajuta putin. Cicka incepe sa scotoceasca un stufaris de unde un fazan se ridica spargand linistea diminetii. Ma uit cu pofta dupa el, dar ma abtin. In acest timp se aud focurile morocanosilor din cealalta parte, semn ca trebuie sa fiu pregatit ca vor aparea rate.

Prin ceata, sunetul aripilor si piuitul specific ratelor in zbor se aud apropiindu-se. Zaresc stolul care venea peste noi si  speram sa mai coboare un pic ca erau destul de sus. Dau un rotocol locului parca stiind ca niste tevi pline de plumbi le asteptau. Bocul meu era gata sa isi faca treaba si urmaream cu catarea un ratoi care era in frunteaa stolului.

Dintr-o data parca era 4 iulie in America, focurile  de arma de la ceilalti doi imi dadeau de veste ca ratele sunt exact unde ni le doream si dau si eu drumul focurilor. Ratoiul cade intr-un picaj direct pe suprafata apei si sincer sa fiu nu am vazut  unde si cum pentru ca in catarea mea se afla deja altul care se departa. Al doilea foc, teava cu socuri si alicele trimise isi fac treaba, cade si acesta intr-un stufaris. Dintr-o data liniste… doar in apa se auzea ceva, acel ceva era cateaua care deja aporta ratoiul cazut pe apa..

– Cate ai luat pirvule? Sunt intrebat de Dan

– Doua, una e pe apa si una ma duc dupa ea, voi?

– Tot asa, eu doua, raspunse Dan si Marius nu stiu..

– Piticule, m-am adresat lui Marius, cate ai?

– Doua si eu , raspunse

In tot acest timp ma indreptam spre stufarisul unde cazuse al doilea ratoi si inaintam prin stufaris pe o pojghita de gheata ce parea rezistenta. Il gasesc, ma intorc si il arunc spre mal pentru a avea mainile libere sa ma tin de stuf, cand un sunet si o senzatie ciudata imi cuprind toata fiinta. Sunt in apa pana la cartusiera… rahat, exact ce imi doream pe o vreme cu multe grade minus… apa in cizme, in chiloti si chiar deasupra.

– Bah, am cazut in apa, am strigat la cei doi…

– Ce mah, faci baie deja? Se auzi Marius care venea deja spre mine.

– Da mah, baie, sa imi bag picioarele nu mai are rost ca deja le am bagate… nu termin fraza ca apare si cateaua langa mine uitandu-se ciudat ca si cum ma mustruluia ca nu am lasat-o pe ea sa isi faca treaba, uda si ea ca si mine. Asa caine, asa stapan imi zic in gand si inaintam spre mal.

Odata iesit simteam cum imi inghetau pantalonii, picioarele si parca si sangele din mine.

– Hai la masina sa te schimbi, imi zice Marius.

– Cu ce? Cu o patura poate sa ies apoi la vanatoare ca romanii… si radeam, si radeam de parca nu eu eram cel ud si inghetat.

La masina morocanosii aveau si ei 3 rate si cu ale noastre 6 un total de 9. Bun pentru scurta aventura..

Si uite asa am facut o partida de vanatoare la rata memorabila, partide pe care va sfatuiesc sa le faceti intotdeauna cu haine de schimb, un termos cu ceva cald si cu mai multa rabdare ca sigur daca aveti caine va aporta vanatul, scutindu-va de multe necazuri si situatii neprevazute.

A doua zi mi-am cumparat soldane, stiti voi, cizmele acelea pescaresti pana la brau… ideea mea era ca asa o sa scap de udat, dar se pare ca am un mic blestem asupra mea, daca vad rate salbatice iau si apa automat si spun asta ca pana si cu soldanele am luat apa mergand printr-o mlastina pe acelasi drum pe care mergeam mereu, doar ca nu am descoperit gropanul in care am cazut pana intr-o anumita zi cand apa mi-a ajuns din nou la cartusiera… si sa vedeti cum e sa tragi de soldane pline cu apa si namol….

Sper ca v-am captivat si amuzat cu mica povestioara din multele patanii la vanatoare, patanii care ma amuza si azi, dupa ani…

al vostru vanator,
Florin Pirvu