Micile detalii de pe armele belgiene

E o armă veche cu două ţevi. E arma tatălui, e arma bunicului, sau unui bătrân… În permis scrie doar „belgiană”. Dar care e povestea ei ? Oare cine a făcut-o, oare când… ?

În secolul XIX şi în prima jumătate a secolului XX, în Liege, unul dintre cele mai importante centre industriale europene, s-au produs sute de mii de arme de vânătoare. Datorită exportului masiv belgian o parte dintre acestea au ajuns şi în România. Create cu multă grijă faţă de calitate, cu diferite grade de înfrumuseţare, sub nobile denumiri sau sub simplu anonimat, armele au trebuit să treacă toate aceleaşi teste de rezitenţă şi au primit aceleaşi poansoane de acceptare. Astfel, pe norocoasele supravieţuitoare putem citi şi astăzi marcajele evidente ale oraşului Liege. O parte dintre marcaje poate fi recunoscută uşor, însă nu ne ajută să concluzionăm mai mult decât… „e belgiană!”

Cele mai cunoscute poansoane ale unei arme belgiene sunt:

Perron (obelisc reprezentativ al oraşului Liege) – marcaj de inspecţie a armelor, utilizat din 1853;

Litere mari de tipar cu steluţă deasupra – sunt marcaje personale ale controlorilor, tip utilizat din 1877;

ELG  într-un oval încoronat – marcaj de aprobare finală a armei, utilizat din 1893;

PV sub un leu stilizat – marcaj pentru trecerea testului cu pulbere fără fum, utilizat în perioada 1898-1968.

Dar când a fost făcută arma?

Anul de fabricaţie poate fi reprezentat de o literă mică, de o literă grecească sau de alt simbol stabilit de armurier. Chiar dacă simbolul este vizibil pe bascula armei sau pe ţevi, acesta nu poate fi interpretat dacă arhiva armurierului a dispărut. Se poate totuşi stabili un interval de timp al fabricaţiei analizând tipurile de marcaje folosite pentru: şocurile ţevilor, presiune, calibru etc. De exemplu: 12 C într-un romb este un marcaj de calibru utilizat în perioada 1898 – 1924.

De cine a fost făcută arma?

Krupp sau Cockerill? – o eroare foarte comună este aceea de a confunda numele scris pe ţevi cu numele producătorului. Ţevile erau cel mai adesea subcontractate de către armurieri uzinelor Krupp din Germania sau Cockerill din Belgia. Numele armurierului este însă cu totul altul şi poate fi găsit pe şina dintre ţevi, pe basculă, sau poate fi reprezentat de un poanson pe care neiniţiaţii îl pot trece uşor cu vederea. Există însă şi posibilitatea ca marcajul de nume să lipsească cu desăvârşire de pe armă, deoarece nu toţi producătorii erau manufacturieri. Majoritatea erau negustori care comandau piese distincte micilor meşteşugari – ce se găseau cu miile în oraş şi în împrejurimi – şi apoi vindeau produsul finit în nume propriu.

Mai departe, pentru a adânci cercetarea, trebuie să apelăm la specialişti. Cei mai indicaţi oameni pentru a „citi” aceste semne sunt membrii asociaţiei „Prietenii Muzeului Armelor din Liege”, un grup de colecţionari pasionaţi care au identificat foarte multe nume de armurieri, şi cărora le duc vestea mai departe prin intermediul paginii de internet Littlegun.be.

Trebuie amintit că, deşi oraşul Liege a cunoscut o aglomerare uriaşă de armurieri, de la mici meseriaşi la industriaşi, în preajma celui de-al Doilea Război Modial majoritatea producătorilor au dat faliment, iar mare parte din arhivele inestimabile s-au pierdut. De aici şi lipsa unei garanţii a identificării complete. Specialiştii Littlegun.be sunt însă capabili să facă o descriere satisfăcătoare a unei arme, pe baza unor fotografii (clare şi macro) şi în schimbul plăţii unui abonament pentru site. Pentru a înţelege mai bine complexitatea comerţului cu arme din Liege, redăm mai jos un scurt istoric disponibil pe site-ul Littlegun.be:

„În Principatul Liege armele de foc au apărut de timpuriu, pe la jumătatea secolului XIV. Producţia de arme a cunoscut o creştere uriaşă în prima jumătate a secolului XVII, în perioada Războiului de Treizeci de Ani şi a altor conflicte internaţionale. Poziţia geografică a oraşului a contribuit la consolidarea statutului de centru industrial european.

Dominaţia franceză din perioada 1794-1814 a dus la dispariţia majorităţii armurierilor independenţi, datorită impunerii monopolului asupra manufacturilor.

Odată cu Revoluţia Industrială, începută la sfârşitul secolului XVIII, au apărut primele intreprinderi de prelucrare a metalelor pe văile râurilor Ourthe şi Vesdre, iar în 1834 a apărut fabrica John Cockerill din Valea Benoit. În 1851 compania Falisse & Trapmann a folosit printre primele maşini pentru prelucrarea pieselor de arme şi a paturilor de puşcă.

În „secolul de aur”, 1814-1914, manufacturierii domestici independenţi au crescut din nou ca număr, ajungând la 8.000 de persoane în 1896. Numărul producătorilor de arme a crescut şi el foarte mult: de la 36 în 1816, 97 în 1856, 174 în 1884, până la 195 în 1909. Producătorii erau majoritatea comercianţi ce comandau arme sau piese manufacturierilor domestici, şi apoi le vindeau ca produs finit cumpărătorilor. Pentru a face faţă comenzilor importante de arme de lux sau militare, producătorii concurenţi puteau stabili parteneriate temporare. Singurele întreprinderi care aveau capacitatea de a produce integral arme în propriile ateliere au fost Fabrique Nationale şi Établissements Pieper.

Prima Şcoală de Armurerie din Liege s-a înfiinţat în 1897, la iniţiativa lui Leon Mignon, pentru a satisface cererea de lucrători profesionişti. Iniţial şcoala era administrată în comun de producători, stat şi primărie.

Între 1830 şi 1907 s-au înregistrat 6.331 de patente belgiene în domeniul armelor de foc. Primele cifre de producţie oficiale datează din 1823 când s-au testat 107.173 de arme. Recordul absolut datează din 1907, când s-au testat 1.549.479 de arme.”

Text: Alexandru Cercel

Foto: Alexandru Cercel, Littlegun.be