VANATOAREA LA GÂSCĂ

As putea spune PASIUNEA MEA E GASCA, si nu v-as minti deloc, pentru ca e singura vanatoare pe care pur si simplu o divinizez. E adevarat ca fiecare vanatoare are farmecul ei, dar cand auzi de departe galagioasele zburatoare, ca mai apoi sa ai norocul sa si vezi cazand din inaltul cerului in foc macar una, deja poti spune ca esti vanator. M-am gandit sa discutam un pic despre aceasta superba vanatoare despre care cred ca nu o sa putem spune ca stim totul niciodata si asta pentru ca gastele sunt din punctul meu de vedere si probabil si al altora, printre cele mai inteligente vietuitoare pe care le intalnim in partidele noastre de vanatoare.

La noi in tara gasim destule specii de gasca, multe dintre ele fiind doar in pasaj, singura care cloceste la noi in tara fiind Gasca de Vara cu denumirea stiintifica Anser Anser. Cele mai intalnite si deliciul partidelor noastre de vanatoare sunt Garlita Mare (Anser Albifrons), Gasca de Vara (Anser Anser) si Gasca de Semanatura (Anser Fabalis), insa nu de putine ori au fost vazute Gaste Canadiene, Gaste  Negre, de Zapada si alte specii, ratacind pe teritoriul Romaniei in drumul lor spre locurile preferate.

Gastele ajung in migratia lor pe terioriul Romaniei in lunile de toamna-iarna, incepand cu luna octombrie cand timpul se raceste. Dintre speciile enumerate mai sus, Gasca de Vara este cea mai mare, avand deschiderea aripilor undeva intre 140-160cm si o greutate intre 2.5 si 5 kg, restul fiind ceva mai mici.

Partea interesanta este vanarea lor unde fara un cumul de informatii, vanatoarea poate fi ratata din start. O sa va impartasesc cateva informatii pe care le-am acumulat si eu de-a lungul timpului, atat din experienta proprie, cat si din ceea ce alti vanatori mai experimentati mi-au oferit. E bine de stiut ca gastele, fie ele Garlite Mari sau Gaste Mari, au doua lucruri de facut in viata lor asemeni tuturor fiintelor de pe pamant. Sa doarma si sa manance. Intre cele doua lucruri exista intotdeauna un traseu. De obicei dorm pe lacuri si nu oriunde ci pe mijlocul lor, in locurile cele mai deschise de unde pot observa de la mare distanta tot ce se intampla in jurul lor sau atunci cand acestea ingheata pe rauri sau fluvii, unde gasesc un loc fara curenti sau  plaje de pamant, nisip. Nu le vanati in locurile de innoptat pentru ca nu este nici etic si nici nu le mai vedeti in zilele urmatoare. Chiar si pe camp unde mananca se asigura; cateva gaste mai batrane stau de santinela la marginea stolului asezat si la cel mai mic pericol dau alarma, acestea facandu-se nevazute.

Zborul in forma de V nu este intamplator, ci dupa indelungi studii se pare ca prima gasca din formatie creeaza un curent de aer ce ajuta restul stolului sa zboare mai usor, aceasta fiind schimbata cu o alta cand oboseste.

Ca partida sa fie reusita in primul rand trebuie sa tinem cont de traseul acestora intre locul de innoptat si locul de hranire. Acest traseu nu se schimba pe perioada cat acestea zabovesc in zona. Daca am descoperit traseul, pasul doi ar fi sa gasim locul perfect pentru a ne face locurile pentru ziua urmatoare, locuri care nu se fac in timp ce gastele sunt in zona, ci cand acestea sunt deja plecate la somn. Aceste posturi in general se fac sapand gropi  in pamant, daca terenul ne permite, pamant pe care ar fi bine sa il imprastiati pentru a nu afecta decorul stiut de gaste. In cazul in care pe culoarul de zbor gasim canale de irigatii sau alte santuri, adancituri, vegetatie, acestea pot constitui un bun post de vanatoare.

O lista cu necesarul pentru o astfel de partida ar trebui sa contina neaparat, camuflajul, atat imbracaminte, manusi, cagula, foaie de cort sau ce punem deasupra postului care sa semene cu terenul unde se desfasoara vanatoarea, cat si atrape, chematoare si bineanteles arma, cartuse cu alica de la 3.5 pana la 4 (sfatul meu). In cazul in care arma permite incarcaturi mari, nu ezitati sa le folositi. Socurile armei in cazul in care se pot schimba e preferabil sa fie  de 1/1 sau 1/2.

Chematoarea daca nu stiti sa o folositi, ar fi bine sa renuntati la ea. Gastele au diverse semnale de salut, chemare la mancare, intoarcere si multe altele, cu care nu toti suntem obisnuiti pentru ca sincer nu stiu multi vanatori care sa fi stat doar sa observe stolurile de gaste .

Atrapele de asemenea trebuie asezate cu grija, pentru ca si aici trebuie sa tinem cont de ce specie de gasca vanam, de unde bate vantul si altele. In cazul in care bate vantul, asezati atrapele in fata voastra pe directia vantului la 20-30 de metri, astfel ca atunci cand stolurile vor incepe sa coboare spre atrape, sa treaca chiar pe deasupra postului si sa va ofere sau nu satisfactia unui tir perfect. Nu va grabiti sa va uitati dupa ele in timp ce fac ture in cerc deasupra dumneavoastra pentru ca orice miscare va poate trada prezenta, acesta fiind si scopul acestor zboruri circulare si anume observarea eventualelor pericole.

Momentul perfect pentru foc este dupa parerea mea cand stolul de gastele aflate in zbor sunt fix deasupra noastra si nu inainte de postul nostru, la o inaltime la care dupa cum spun cei mai experimentati sa ii vezi labele portocaliu-caramizii si ochii, iar eu personal aleg sa trag la primele din stol pentru ca de obicei efectul de surpriza le dezorienteaza putin si mai castig 2-3 secunde cu stolul deasupra mea cand teoretic as putea sa trag si al doilea cartus, iar inaltimea lor in zbor nu depasteste 30-40 de metri fata de sol. Unii spun chiar ca tirul din spate asupra gastei e mult mai eficient, dar  eu cred ca important e momentul ales pentru a elibera focul.

Si ca sa merite sa va deplasati acolo, unde teoretic ar trebui sa vanati gasca, asteptati vremea rea, ploaie, vant, ceata sau ninsoare, acestea fiind singurele momente cand gastele zboara aproape de sol si sunt vulnerabile, altfel nu veti face decat o iesire in natura.

In imagini va prezint o zi reusita de vanatoare la gasca, unde, dupa ce am reusit sa dobor cateva am plecat fericit spre casa.