Lunga vară fierbinte

S-a încheiat Campionatul Național 2012, întrecere pe cluburi, criteriu de stabilire a echipei naționale de pescuit la crap a României. Având la dispoziție o pistă nouă de excepție și un suport logistic fără precedent asigurat de proprietarii lacului Corbu, AGVPS-ul a luat taurul de coarne și a purces, în premieră, la organizarea evenimentului. A urmat o cascadă de întâmplări halucinante. S-a stabilit un sistem competițional anacronic și neviabil, cu 18 loturi în trei manșe, s-au împărțit sarcinile după principiul fiecare se ocupă de toate și nimeni de nimic, iar apoi s-a dat drumul la treabă.

Prima manșă s-a anulat împreună cu rezultatele acesteia. Apoi s-a refăcut din mers sistemul de punctaj stabilit la începutul competiției. S-au refăcut grile și s-au schimbat direcții de pescuit la jumătatea manșei. Iar pentru ca toate acestea să nu se numească dat cu mucii în fasole, ori făcut de căcat, s-a invocat celebrul interes național. Am aflat cu stupoare de la un reprezentant AGVPS, la studioul PVTV de la Corbu, că acest CN a fost practic o repetiție în vederea mondialului din septembrie, a cărui gazdă, așa cum probabil știe toată lumea, va fi România. Și că orice pas greșit trebuie scuzat și chiar ignorat, deoarece obiectivul principal este CM-ul.

Pe scena hotelului Central din Mamaia, acolo unde a avut loc festivitatea de premiere și unde MC-ul evenimentului (șef de comisie la AGVPS) se bâlbâia cu grație, pocea numele și citea greșit clasamentul final, a existat un podium. Pe prima treaptă a acestuia s-a suit Energy Brașov, iar cea de-a doua a rămas goală. Acolo trebuia să fie Carping. Cupele lor au rămas pe masă, în soarele arzător al Dobrogei. Vasilică Baboieru m-a sunat în timpul festivității de premiere (la care nu s-a prezentat împreună cu cei de la Carping) și mi-a spus să le transmit lui Oană, Mateianu și Mitrănescu să se servească din ele.

Am să țin cu lotul lui Vali Mărtoiu la mondiale, unde n-o să le fie ușor, atât prin prisma calibrului adversarilor cât și pentru că n-o să mai tragă adversarii pentru ei, ca în manșa finală de CN. Pentru că dacă la noi s-a format curentul anti-Carping într-o singură manșă de vară fierbinte, mișcarea anti-Africa de Sud nu s-a născut nici măcar după 4 ani de hegemonie.

Carpingul își merită soarta, pentru că liderii lor s-au complăcut în actualul sistem și – mai mult – au fost cel mai solid umăr pe care s-a sprijinit AGVPS-ul în evenimentul Corbu 2012. AGVPS, care acum i-a lăsat cu curul în baltă.

Lui Victor Oană, Vlăduț Mateianu și Dan Mitrănescu le transmit, cu scuzele de rigoare pentru întârziere, mesajul lui Vasilică Baboieru. Domnilor, iată cupele, serviți. Aveți însă grijă, sunt fierbinți.

Cunoscut pescar de crap din Romania, promotor al miscarii crapiste autohtone. Vicecampion mondial, campion national, actualmente autor de articole de tehnica de crap si realizator de emisiuni TV. In doua initiale, AV.

11 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.