Pop Up-ul primăvara – Cuprins

Vorbeam in articolul introductiv despre importanta aproape decisiva a gramajoarei de nada din preajma carligului in pescuitul cu momeli flotante. Am conchis ca aceasta poate ajunge pe substrat in doua moduri, mari si late: naditor sau saculet solubil.

Ambele, combinate.

Dacă nu sunt obligat să arunc departe, atunci aplic cea mai eficace metodă și anume pescuitul cu momitor și săculeț PVA. Folosesc plumbi striati, pe care îi încarc cu amestec de nădire în doze rezonabile și săculeți solubili destul de mici. Am observat că în acest mod trăsăturile vin mai repede decât dacă aș apela la doze mai mari de nadă. Forfacul meu este tot unul scurt, iar prezentarea momelii pe substrat devine una aproape perfectă din considerentele (cumulate) pe care le-am expus in prima parte a acestui articol.

 Dacă am ales bine standul de pescuit, șansele de a nu prinde nimic cu această tactică scad către zero, fără nicio exagerare. Sigur că mi se întâmplă des să mai aduc la cârlig și pești din alte specii, dar asta nu are nicio importanță.

REZERVA PLASA CPK PVA 10 METRI FAST MELT (20 MM )

Forfacul moale.

La pescuitul cu pop up folosesc aproape întotdeauna fir pentru legat cârlige moale, necâmășuit. Aleg modele subțiri, rezistente și scufundătoare. În momentul în care îmi leg monturile, o fac cu pop up-urile pe care le folosesc în partida respectivă și sunt foarte atent la poziția cârligului pe substrat. Acesta trebuie să stea perfect în coadă, nici prea jos dar nici prea ridicat. Diametrele pop up-urilor din comerț sunt diferite, de la 6 mm până la 14 (vorbesc de cele mai folosite) și din acest considerent trebuie să avem mereu grijă la legarea forfacului. Chiar și o spiră în plus sau în minus pe tija cârligului la nodul fără nod schimbă poziția acestuia pe substrat. Mai mult, la diametre egale pop up-urile, de la un producător la altul, au flotabilități diferite. De aceea este bine să probăm mereu, într-un recipient cu apă, montura înainte de a o folosi.

MULINETA DAIWA WINDCAST 5500 QDA

Cârligele pentru pop up.

Deși foarte mulți pescari folosesc exclusiv modelele Wide Gape atunci când își fac monturile pentru pop up, eu fac opinie separată și mă bazez pe bătrânele Kurv Shank și am să vă explic de ce. Pentru că, mai cu seamă primăvara, îmi place să apelez la cârlige mici (numerele 6-8), am observat de-a lungul vremii că la modelele cu deschidere mare (Wide Gape) am multe rateuri. Peștii nu se înțeapă sau se înțeapă deficitar și scapă în timpul drilului. Da, cârligele Wide Gape sunt foarte bune în pescuitul cu momeli flotante (pop up, în cazul subiectului nostru) însă în variantele mari – numerele 4, 2 sau chiar 1! Știu că se folosește această metodă (momeală mică – cârlig mare), cu rezultate bune, însă eu prefer să rămân la varianta mea. Prin urmare, un Kurv Shank chiar și numărul 8, în combinație cu un pop up de 10 mm, nu va rata aproape nicun crap.

CARLIGE THE ONE HOOK CCS-2 No.8

Bonus. Amestec pricopsit.

Va urma.

Andrei Vladeanu
Cunoscut pescar de crap din Romania, promotor al miscarii crapiste autohtone. Vicecampion mondial, campion national, actualmente autor de articole de tehnica de crap si realizator de emisiuni TV. In doua initiale, AV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *