DILEMĂ


(Acţiune cu sau fără reacţiune)

„Firu-n patru de-l despici
Rişti chiar să devii martir;
Şi decât un „cuib” să strici,
Lasă-n pace… orice fir!”

***

Elena Mândru

Probabil ar trebui să urmez buna învăţătură a epigramei de mai sus şi să nu încerc să explic mai mult decât este nevoie anumite lucruri, să nu caut a găsi răspunsuri acolo unde deja acestea au fost găsite, să nu încerc a descoperi ceea ce a fost descoperit, să nu caut mai adânc decât este cazul, dar există o întebare care mă frământă, şi nu doar pe mine (cred), o întrebare care nu îmi dă pace şi pe care cu voia dumneavoastră voi încerca să o analizez în rândurile care urmează.

Aşadar: „Cine prinde pe cine, pescarul prinde peştele sau peştele îl prinde pe undiţar?” Aceasta este întrebarea în cauză.

Răspunsul unanim acceptat este desigur acela că pescarul prinde (uneori) peşte şi nu invers. Dar, şi să ne referim strict la spinning, zic eu, cu toate că raţionamentul (dacă s-o fi putând numi aşa) se poate extinde şi la alte stiluri de pescuit în care pescarul ţine undiţa în mână pe tot parcursul unei partide de pescuit, trebuie analizată îndeaproape situaţia şi abia apoi trasă o concluzie (oricare ar fi aceasta).

Deci să ni-l închipuim cu ochii minţii şi să îl vedem pe vajnicul lansetist trudind din greu, dar şi cu plăcere, undeva pe un mal, sau într-o barcă, sau oriunde altundeva, oriunde doriţi dumneavoastră!

Aşadar lansetistul, după cum l-am numit adineaori şi asta pentru că are în prelungirea braţului, ca şi obiect al muncii, o lansetă (nu importă lungimea, marca, sau alte detalii tehnice) este bine poziţionat în spaţiu şi poate oarecum şi în timp. Lanseta dumnealui, de spinning fiind, are ataşată în mod inevitabil de ea o mulinetă. Acest instrument atât de minunat, plin de diferiţi rulmenţi, de frâne, de parafrâne şi de alte „jmecherii”, are în dotarea cu care a fost împroprietărit de către pescarul în a cărui proprietate a ajuns, un fir de pescuit (textil sau monofilament). Acest fir, după lansare, devine o extensie a lansetei care, după cum am spus mai sus, este şi ea o extensie a braţului pescarului, deci firul devine asfel o extensie a unei alte extensii. Iar această extensie are în faza sa terminală, ca să mă exprim în cel mai medical mod cu (ne)putinţă, o nălucă, o amăgire, un ceva anume inventat pentru a interacţiona cu răpitorul vizat şi căutat (uneori în zadar), adică o ultimă extensie a tuturor celorlalte extensii ale lansetistului.

Aşadar, să recapitulăm. Avem în faţă (impropriu spus) un ansamblu format din: lansetist, lanseta, mulinetă, fir, nălucă. Acest ansamblu ambulant este în plină acţiune de amăgire a clasei înotătoare din mediul acvatic în care ansamblul acţionează, clasă înotătoare „dotată” prin definiţie doar cu pofte carnele (în meniul culinar).

Ce face şi cum acţionază ansamblul?

Lansetistul, prin mişcări devenite în unele cazuri adevărate automastisme, datorită exersării foarte îndelungate ale acestora, trimite năluca spre cercetare, joc şi voie bună (uneori) în abisul apelor. Năluca odată aterizat în mijlocul undelor ce altceva poate să facă decât să îşi ţină respiraţia şi să îşi arate inspiraţia în a atrage răpitorii.

          Până acum totul este foarte clar. Nici cel mai mic semn de întrebare cu referire la echipament, stil şi activitate halieutică. Întrebarea (întrebăreile) vine (vin) abia acum.

          Cum ajunge răpitorul să ia contact cu năluca şi împlicit prin „stimularea simţurilor” tuturor extensiilor enumerate mai sus, să ia contact cu lansetistul?

          Se va răspunde în cor (probabil) că pescarul va amăgi peştele, care va ataca năluca şi astfel pescarul va prinde acel peşte. Acum apare o nouă întrebare: pescarul va amăgi peştele sau năluca va fi aceea care îl va amăgi pe acesta? Va vedea el peştele prin straturile de apă şi prin bucata de lume fără de apă care îl despart de pescar faţa acestuia şi se va lăsa amăgit de figura vicleană a dumnealui astfel încât să spunem fără preget că pescarul a amăgit peştele? Cu siguranţă că nu. Peştele va vedea năluca care îl va amăgi atât prin forma, culoarea, mărimea, etc sa dar şi prin jocul pe care ea îl practică, joc propus însă de către lansetist. Aşadar răspunsul corect prinde contur. Peştele va fi amăgit nu de nălucă sau de către pescar (în mod separat) ci de tandemul nălucă – pescar luat în întregul său.

          Să facem acum o scurtă incursiune în lumea definiţiilor şi a explicaţiilor pe care ni le oferă domnul DEX cu privire la anumiţi termeni des întâlniţi printre practicanţii unditului.

          Astfel să căutăm prima şi prima dată care este explicaţia cuvântului pescar.

PESCÁR, pescari, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu pescuitul.

Acum să aflăm ce vrea să însemne pescuit.

PESCUÍT s. n. Acțiunea de a pescui

PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește

Dar ce însemnă “a prinde”?

PRÍNDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ajutorul unui instrument etc.

apuca [At: PSALT. SCH. 59/9 / Pzi: apuc / E: ml aucupare1-2 vt A (cu)prinde cu mâna. 3 vt A lua (repede) în mână.

Nu m-am lămurit (cel puţin eu) absolut deloc. Dacă pescarul este cel care pescuieşte, iar a pescui înseamnă a prinde (peşte), iar a prinde însemnă a apuca pe cineva sau ceva cu mâna sau cu un instrument, chiar nu mai înţeleg nimic.

Peştele (PÉȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă) nu posedă aşadar membre sau alte extensii corporale de care să îi apucăm şi nici vreun mâner ori „gaică”, sau altceva de acest gen.

Aşadar lansetistul nu are cum să îl apuce, de nici un fel şi oricât s-ar chinui pe bietul peşte cu mâna (aici nu dorim să discutăm despre abilitatea unor braconieri de a captura peştii cu mâinile goale ci vorbim doar de pescarul de spinning). Intră aşadar în rol arsenalul pescarulu: lansetă, mulinetă, fir, nălucă, pricepere şi (sau) noroc pescar. Toate acţionează ca unul. Toate au ca şi scop final amăgirea răpitorului (răpitorilor).

Dăcă acest ansamblu ar prinde peştele fără voinţa şi cooperarea acestuia din urmă, aşadar dacă năluca şi-ar îngfinge colţii, a se citi „cârligele” în corpul peştelui, atunci cu siguranţă că nu am mai vorbi despre pescuit ci despre braconaj. Capitol închis.

Aşadar nu năluca îşi înfinge colţii în peşte ci peştele „îşi înfinge colţii” (cu menţiunea că nu toţi răpitorii posedă aşa ceva) în nălucă. El o urmăreşte, o analizează şi uneori o apucă cu botul.

Deci revenind, cine pe cine prinde până la urmă?  

Trageţi dumneavoastră concluzia, vă rog! (Excluzând desigur din discuţie faptul că noi, undiţarii cu acte în regulă, am fost deja prinşi şi consumaţi (mental şi sufleteşte) de către peştii plăsmuiţi de imaginaţia noastră, de visele şi de visurile noastre de pescari, că am fost deja devoraţi de lacomul şi mereu în căutare de victime, mereu flămândul PESCUIT).

P.S.

„…. Iar de pescuit noi tot pescuim… dar de văzut…. îi vedem … doar cu învoirea „dumneoalor…”

 

Facebook Comments
Economist prin pregătire, pescar din copilărie. Primele lecţii în domeniul pescuitul le-a primit de la tatăl sau. Un împătimit al pescuitului pe râu cu bologneza, ce nu refuză nici partidele de pescuit pe ape stătătoare.

LASA UN MESAJ

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *