Ghidul exploatatorului apocaliptic de succes

câteva sfaturi simple de urmat pentru a avea o balastieră fericită

Cuvânt introductiv:

“Nu contează unde sapă excavatorul, important este unde descarcă pietrişul camionul!”

(vechi şi de succes proverb balastieresc)

Capitolul I – Elemente introductive

  1. Identificarea cu mare grijă şi atenţie a „CELOR DE SUS”;
  2. Se aleg, la întâmplare chiar, râuri care au piatră pe prundurile lor, căci binecunoscut pentru toată lumea este vorba aceea care spune: “Apa trece, dar pietrele rămân pentru a fi vândute”;
  3. Se deschid nenumărate conturi bancare în toate valutele posibile, atât în ţară, dar, de preferat, în străinătate, prin zone cât mai libere şi mai liberale financiar;
  4. Se achiziţionează echipamentul necesar (de preferat prin fonduri nerambursabile);
  5. Se începe activitatea de exploatare a pietrişului;

Capitolul II – Procesul de exploatare al pietrișului

  1. Pietrişul se poate exploata oricând şi de oriunde;
  2. Nu se va respecta nici o regulă sau lege, căci regulile şi legile oricum sunt făcute pentru a fi încălcate;
  3. Săparea în albia râurilor este chiar indicată şi necesară;
  4. Deversarea apelor reziduale se va face direct în apele râurilor, fiind strict interzisă amenajarea bazinelor decantoare;
  5. Se ignoră şi se extermină elementul “viaţă sălbatică” (de orice tip) din zonele exploatate;
  6. Se ignoră populaţiile din localităţile riverane nemulţumite de nivelul tot mai scăzut al pânzei freatice şi a faptului că apele râurilor sunt mereu tulburi, fiind limpezi doar noaptea şi, uneori, duminica (în cele mai fericite cazuri);
  7. Dacă totuşi apar nemulţumiri, se revine la punctul doi de la capitolul II şi se continuă activitatea;

Capitolul III – Vinderea, transportul şi distribuţia materialelor exploatate

  1. Transportul pietrişului se va face în camioane cât mai plin încărcate pentru a se economisi bani cu carburantul;
  2. Distribuţia pietrişului se face în primă fază, şi ori de câte ori este necesar, (în mod prioritar) către “CEI DE SUS”, iar ulterior se vor onora contractele existente;
  3. O mare şi deosebită atenţie se va acorda vânzărilor la negru!
  4. Nu se admit cheltuieli cu dezvoltarea şi tehnologizarea în sensul creşterii gradului de protecţie al mediului, deoarece aceste cheltuieli sunt total inutile pentru că lucrurile au fost dinainte aranjate;

Capitolul IV – Profitul

Profitul real al unei balastiere nu se va declara niciodată vreunei instituţii a statului!

Capitolul V – Cazurile de forţă majoră

Cazurile de forţă majoră pot apărea doar atunci când:

  1. Pe scena politică se petrec schimbări radicale şi total neaşteptate;
  2. Decesul sau schimbarea neanticipată din funcţie a anumitor persoane: “DE SUS”;
  3. În ambele cazuri, pentru a se ieşi cât mai rapid din criza apărută, se reiau de la început activităţile de la pct. 2, Cap. III .

Vector illustration of a devil’s face smoking a cigar on a dark background. Ideal for T-shirt design

Cuvânt de final

“Faceţi-vă piscine, oameni buni, căci noi vă promitem solemn că ape naturale curate, în care să puteţi face baie, nu o să mai vedeţi! Şi nu de alta, dar pentru construcţia  piscinelor vă trebuie şi piatră! Relaţii la telefon 07………

P.S. Pescarii ar trebui să înceapă să-şi facă abonamente pe apele private dacă vor să mai aibă unde pescui vreun peşte în viitorul nu prea îndepărtat!”

Economist prin pregătire, pescar din copilărie. Primele lecţii în domeniul pescuitul le-a primit de la tatăl său. Are două mari pasiuni: scrisul şi pescuitul. A crescut în spiritul pescarului de bologneză, acum fiind însă un împătimit al spinningului. Nu refuză totuşi nici partidele de pescuit la staţionar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *