AUTUMNALE – Gânduri în ton cu vremea

‹‹Nicu vorbeşte cu o Doamnă:
„Tu eşti ca florile de toamnă…
Şi păru-ţi alb mă ‘ntinereşte;
A ta iubire mă topeşte”.
Ecoul îi răspunde „peşte”.››

epigramă de Cincinat Pavelescu din Epigrame (1925)

I

Suntem pe val

Fiind, pe lângă undiţar, şi (oarecum) privitor de meciuri de “futbol”, iar acum, la vremea aceasta de toamnă ploioasă, taman ce s-au derulat oarece încleștări pentru balonul rotund la nivel de reprezentative, nu pot să nu mă opresc puţin şi la acest subiect.

A fost un meci mare (România – Armenia), încheiat cu o victorie şi mai mare… a fost bucurie, a fost nebunie, a fost… . Oare, chiar a fost?

Poate pentru cei care au făcut cunoştinţă cu soarele, cu luna, cu lumea (cu toate greutăţile şi nevoile sale) la o dată relativ mai recentă, acest meci şi această victorie poate chiar înseamnă ceva, dar pentru noi ăştia, mai trecuţii, pentru noi ăştia născuţi şi crescuţi în vremuri pline de hagi, popeşti, lăcătuşi, petreşti, dumitreşti, ilii, balinţi, munteni, etc., ş.a.m.d.… ce poate să însemne? Un zâmbet, cel mult. Pentru noi ăştia care l-am văzut pe Batistuta cu capul plecat, pe Dasaev privind avioanele ce plasa-i rupeau, pe Valderrama mut admirând bijuteria lui Gică ce înconjurul lumii-a făcut, pe Scifo umil, pe Prudhomme scoţând mingea din poartă în Ghencea, pentru noi cei care am râs mereu de englezi văzând cum îi bubuie ai noştri… ce poate să însemne, oare, un tremurat de unu la zero cu Armenia? Nimic… mai nimic.

Ne bucurăm că nemţii ne ajută şi fac scor cu Macedonia… păi da, căci meciurile din trecut în care principalul scop era să faci golaveraj au devenit acum, din păcate, încleştări pe tăişuri de brici ascuţit. Triste vremuri trăim, poate mai triste ca vremea, ca cerul ce plânge rece şi gri.

“Suntem pe val” aşa se titrează acum de zor prin gazete.

Cu greu pot cu asta acordul să-mi dau.

E ca şi cum ai fi la pescuit şi ai reuşi, după îndelungi neputinţe şi grave nepriceperi, un minion de pește din străfunduri să scoţi.

Te bucuri şi-ţi zici că şi tu “eşti pe val”.

Desigur, dar numai dacă te afli cumva într-o barcă!

II

Nu-i aşa?

E frig, e vânt, iar cerul suspină prin nori, dar totuşi, la buză de stuf ne trăim cu îndârjire chemarea.

Se clatină barca sub recele val, se culcă-n frământ păpurişul sub vânt, dar nălucile, repetat, apa izbesc.

Nu e făcut să-noate prea mult, nu le e dat prea mult sub ape să joace, căci ei sunt cu toţii acolo, şi-s mulţi, şi-s atenţi. Le văd căzând, le văd săltând şi pe loc îi cuprinde crâncen dorinţa. Nu este loc de nici o chibzuială şi nici nu-i timp de frică acum, căci totul devine instinct.

Minciogul nu doarme, lucrează intens, nu are vreme prea multă să-şi tragă răsuflul.

E clar, azi e festin!

Din frig, din emoţii şi grea oboseală un somn greoi peste gene-a căzut şi noaptea de toamnă scurtă a fost, cu toate că acuma ea creşte mereu.

Din nou barca-i acolo, din nou nălucile cad.

Din cer, azi zâmbeşte un soare sprinţar. Văzându-l, norii cu toţii din respect au fugit, iar malul sclipeşte parcă albastru sub grosul cojoc de brumă pitit.

Şi vântul, cu faţa exact invers întoarsă decât în ziua de ieri, mai suflă doar să nu moară, lăsând uitării valul, iar stuful fudul acuma spre cer drept se înalţă.

E, aşadar, o altă lume afară, iar sub ape-i la fel… adică-i cu totul o altă lume şi-acolo.

Nălucile prea mult acuma înoată, iar minciogu-i şomer absolut. Deja nici nu ştim ce să facem… deja nu mai ştim cu ce să mai dăm. Şi timpul totuşi se scurge. El trece, rece la tot şi la toate.

S-a făcut de amiază, iar speranţele încet se întorc călare pe primii hapsâni. Cu cât timpul se repede mai tare în noapte cu atât cresc şi peştii şi poftele lor. Acum, din nou e o zi din acelea… Cumplit bairam!

De-aceea-i frumos pescuitul şi tot de-aceea pe dânsul mereu cu toţi-l iubim! Nu-i aşa?

III

Filozoful

Se lasă toamna, se înserează anul, se întristează-ntreaga fire. Deja, uneori, din brumele sprinţare răzbate parcă miasmă de fulgi proaspeţi de omăt, de fulgi din iarna ce abia aşteaptă să se prăvale aspră spre văi.

E loc şi pentru dânsa, dar parcă mai vrem să tânjim totuşi spre soare, aidoma gâzelor lumii, dependenţi de acesta cu toţii fiind.

E vreme de veştede frunze, e vremea marii plecări. Vegetaţia pleacă spre amorţire şi moarte, iar păsări grăbite plecă spre sud. Prin noi, aidoma unui pâlc de cocoare ce jalnic îşi ţipă zborul din cer, trec clipe, trec ore, trec zile şi ani. Şi noi ne petrecem şi noi ne jelim, într-un fel sau altul, zborul prin lume. Vine încet şi pentru noi toamna.

Plictisit, lansez din nou în unda cea rece şi total imobilă. Năluca alunecă încet în abis, cu tremur specific, uşor sacadat. O las să se ducă, să cadă pe fund, să adoarmă, să facă ce vrea. Nu am nici îndemn, nici chemare cu peşti acum să mă-nfrunt. Sunt cu gândul aiurea, cu mintea prin locuri străine, când totuşi, din foarte ciudate pricini, năluca deodată învie, rupând-o la fugă, trăgând după ea firul, şi băţul trăgând. Tresar din visare, din braţ îmi fac arc şi lepăd aleanul din mine.

Mă uit la el şi mirat îl întreb: “ Măi peşte, de ce nu-mi dai tu pace, de ce nu mă laşi cuminte să stau, să visez?” Dar peştele e filozof şi tace, privind spre noul din jur. E rece şi calm, ca vremea de-afară. Doar eu, de-aiurea, în gând mă agit. “De ce te-ai prins singur, măi peşte? De ce nu-ţi vezi tu de viaţă şi drum?”. El dă alene din coadă, ca palid răspuns. Apoi se zbate şi-mi scapă de mână, în unde picând. A mai cătat o secundă cu ochii spre mine, apoi a dispărut în umed neant.

Ciudată de tot întâmplare, căci nici nu l-am prins eu pe-acel peşte şi nici nu l-am eliberat, si totuşi în mână un timp l-am ţinut, iar acuma liber înoată din nou. Singur la mine-a venit şi tot singur acasă s-a-ntors. Atunci, care a fost rolul meu în toată această poveste?

Dar oare, care e rolul nostru în lume, până la urmă?

Nu ştiu a răspunde, iar ca să nu greşesc, mai bine-o sa tac şi ca peştii-o să fiu: filozof.

 

Economist prin pregătire, pescar din copilărie. Primele lecţii în domeniul pescuitul le-a primit de la tatăl său. Are două mari pasiuni: scrisul şi pescuitul. A crescut în spiritul pescarului de bologneză, acum fiind însă un împătimit al spinningului. Nu refuză totuşi nici partidele de pescuit la staţionar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *