UNDITARII MEI – Pesca Lansetarius

Tot cu moş Simion am mai avut o întâmplare şi tot pe malul Siretului, dar mult mai la vale, după ce râul îşi face binemeritatele odihne în barajele pe care le întâlneşte în drum. Eram la Dolhasca.

Ne întâmpinase o dimineaţă purpurie şi dulce de iunie, chiar într-una din primele zile de după terminarea prohibiţiei în acel an.

Eu dădeam cu viermi căutând dăltarul iar moşul unduia mai la vale cu nelipsitele sale „lichitori” după cum le numea el.

La un moment dat moşul a aţipit răpus fie de soare fie de aşteptarea zadarnică a trăsăturilor din acea zi.

Îmi vedeam liniştit de treaba când muzica zilnică a lumii fu ruptă în două de un răcnet puternic, turbat. Era moş Simion, care chiar dacă are peste şaptezeci de ani la viaţa lui fusese un bărbat zdravăn care, în paranteză fie spus, în tinereţe sărea ulucile fără să le atingă şi se vede treaba „pescuia” tare meşteşugit de-l chemau mândrele şi-n alte seri.

Ce se întâmplase? În timp ce dormea, una dintre undiţe fugise de pe crăcană şi acum înota probabil pe fundul apei trasă de namila ce poftise la lipitoarea din ea.

Probabil ihtiologii ar trebui să creeze o nouă specie, ceva de genul „pesca lansetarius” sau mă rog, ceva asemănător.

  • Şi-o sâ zâcâ baba me amu? Nu ma mai lasâ la peşti. Se lamenta moşul.

„Lasă că în tinereţe când săreai gardul pe la mândre mereu găseai scuze”, gândeam eu.

         Şi moşul vine şi acum la pescuit, fără nici o oprelişte.

Dinu-Florin Cirstean
Economist prin pregătire, pescar din copilărie. Primele lecţii în domeniul pescuitul le-a primit de la tatăl sau. Un împătimit al pescuitului pe râu cu bologneza, ce nu refuză nici partidele de pescuit pe ape stătătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *