Localizare şi structuri – Pesti de baştină

swat

                De cîte ori pornim o discuţie despre pescuitul la o specie de peşte răpitor, despre tehnici, năluci şi capturi, ajungem în cele din urmă să discutăm de fapt despre apă, anotimp, condiţii de mediu şi structuri. Restul, tehnica, echipamentul, puterea acestuia, tipurile, formele şi culorile nălucilor, sunt toate adaptate la ceea ce găsim efectiv pe locul de pescuit. Stiu că amanuntele de genul asta pot părea a fi repetate obsesiv, mai ales pentru cei care vor să audă doar povestea şi sa vadă capturile, dar în fapt, ele alcătuiesc planul şi strategia de abordare a peştelui. Până la capturi şi poveşti, pescuitul e informaţie, adaptare, evoluţie, perseverenţă, ambiţie, fără a uita însă de calm, relaxare, linişte şi natură.

Cunoaştem cu toţii cel puţin o poveste, a unui pescar care nu şi-a părăsit niciodată apele de suflet, pe care probabil a şi crescut, şi cărora le ştie fiecare cotlon şi meandru. Acele ape sunt pentru el o sursă inepuizabilă de peşte şi nu vine de la pescuit niciodată, fără capturi. Cu toate acestea, privită prin ochii pescarului modern, o asemenea istorioară poate părea desuetă. Asta până când asistăm cu ochii noştrii la clasica întâmplare în care, plini de scule şi echipament, pescarii înrăiţi sunt surclasaţi de acelaşi pescar băştinas, tăcut şi modest, care pescuieşte la doi paşi de ei şi care priveşte totuşi cu jind la acele lansete sclipitoare ale invadatorilor.

Explicaţia este una singură. Deşi calităţile şi valoarea pescarilor nu se cade a fi pusă în discuţie, cunoaşterea unei ape poate fi adesea elementul hotărâtor. Deşi aceşti pescari fideli de-o viaţă anumitor ape, nu au incercat niciodată să măsoare adâncimi sau temperaturi, nu au căutat neapărat structuri sau compoziţia substratului, nu s-au uitat din ce parte bate vântul ori soarele, îndelungata relaţie cu locurile lor de suflet, le-a adus această cunoaştere instinctivă, şi astfel, nu le-a mai rămas decât să se bucure de calm, relaxare, linişte, natură şi peşte.

pom

Pescarul modern, şi nu mă refer aici neapărat la echipamente performante ori cine ştie ce tehnici şi năluci secrete ci la pescarul tânăr şi ambiţios, este mult mai mobil. Este neobosit în explorarea unor noi locuri şi poate să cutreiere ţări şi continente întregi în căutarea anumitor specii. Asemenea pescari, au însă în faţă o permanentă provocare. Pentru a avea rezultate, adaptabilitatea, experienţa şi memoria de lungă durată trebuie să funcţioneze perfect. Nu ar strica şi un echipament mai răsărit din care să nu lipsească un sonar mai avansat.

salau

După vizitarea multor ape, mai mari sau mai mici, curgătoare sau stătătoare, la altitudine sau în deltă, naturale sau artificiale… ori cum mai vreţi voi, singurele lucruri definitorii, care transformă şi viitoarele partide în unele cât mai reuşite, sunt reprezentate de adaptabilitatea cât mai rapidă, citirea cât mai corectă a apei şi mult apel la experienţă sau informaţii culese din exterior. Putem merge pe o apă unde n-am mai pescuit, dar să ştim dinainte lucruri legate de adâncime, curenţi, afluenţi, guri de izvoare, locuri bune de pescuit, sau, consultând persoanele potrivite, chiar tehnici şi năluci. La faţa locului însă, constatăm mereu că de fapt suntem de unul singur şi trebuie să ne descurcăm.

Structurile sunt, că am ajuns şi la ele în cele din urmă, punctul de pornire în majoritatea partidelor. Chiar şi în apele încă neexplorate, căutarea de similitudini, până la cel mai mic detaliu, cu locurile bine ştiute şi productive de acasă, ne poate pune de la început pe peşte cum ne place să spunem. Peştii, din fericire, nu ştiu în ce ţară se află, câţi sunt sau ce le aduce ziua de mâine. Comportamentul lor individual sau de grup, se bazează strict pe instinct, simţuri şi condiţiile de mediu ale momentului. Aceste informaţii ne pot ajuta să stabilim modele comportamentale ale acestora şi astfel să generăm o reţea de cauzalitate de gen anotimp-temperatura-adancime-specie-structură, pe care o putem extinde chiar la luminozitate, moment al zilei, presiune atmosferică, vreme schimbătoare, etc.. şi care să ne ajute să stabilim prezenţa sau absenţa peştelui, ori măcar să încercăm să aducem posibilităţile în sfera probabilităţii, când vine vorba de localizare.

Astfel, aceeaşi specie de peşte, la ceeaşi altitudine, în aproximativ acelaşi tip de climă – să spunem temperată, în acelaşi tip de apă şi cu aproximativ aceeaşi hrană la dispoziţie, va avea la un momentdat exact acelaşi comportament chiar şi la mii de kilometrii distanţă. Sunt adesea structuri bine definite, artificiale sau naturale, care ţin peşte mai tot timpul, uşor variabil pe adâncime, de la suprafaţă înspre adânc. Sunt adesea structuri, în ape cu mult peşte, la a căror identificare cu sonarul, începem să ne frecăm mâinile şi ne poziţionăm degrabă. Uneori le găsim şi pe acestea pustii.

Regula este în cele din urmă că: nu este o regulă. Dar, datoria pescarului este, să facă el o regulă. Bine, e mai mult o regulă de comportament pe apă şi de etalare a tehnicilor, ca o procedură de lucru dacă vreţi, deoarece când peştele se încăpăţinează să nu respecte regula, nu îl putem trage la răspundere. Greşeala este tot undeva la noi. Rămân mereu hotărâtoare şi aspectele legate de tehnica individuală şi cunoaşterea nălucilor sau comportamentului de hrănire al peştilor, dar fără localizare, nici nu ajungem la această discuţie.

sonar

Ideea de bază este reprezentată de a pescui cu mintea deschisă şi de a încerca mereu să stabilim legături logice de genul şi pe raţionamentele descrise mai sus, construind şi în baza rezultatelor proprii, reţele de cauzalitate de gen anotimp-adâncime-peşte-structură, ori de ce nu, mai complexe, aşa cum sugeram. Aducerea lor la nivel de modele comportamentale regulate, pe apele pe care le cunoaştem, sunt adesea arma secretă şi elementul cheie, la care pescarul face apel, în condiţii similare, pe ape complet necunoscute. Am avut astfel de partide, şi deşi localizarea era uneori oarecum facilă, modelele comportamentale dezvoltate de mine, legate de această dată de hrănire şi tehnică, mi-au adus rezultate deosebite pe ape unde pescuiam pentru prima dată şi cu siguranţă satisfacţii maxime. Localizarea dar şi cunoaşterea mofturilor şi dietei peştelui pe care îl vânăm fac diferenţa între a ne mulţumi cu o concluzie de genul: azi nu mănâncă sau a umple şirul cu peşte.

cristi serb

Când vom reuşi să facem asocieri corecte aproape de fiecare dată, să facem reţelele de cauzalitate funcţionale perfect, să stabilim modele comportamentale care nu dau greş, vom fi dezvoltat un simţ în plus, iar vizitarea unei ape noi, nu ne va pune în situaţia de a fi surclasaţi nici măcar de localnici. Nu mă înţelegeţi greşit, nu e vorba de vanitate, e vorba de a lăsa în grija instinctului, a noului simţ elemente ca: informaţia, adaptarea, evoluţia, perseverenţa, şi de a ne bucura de linişte, calm, natură şi pescuit. Eu am locurile mele, e drept nu multe, unde pot totuşi să mă duc liniştit cu barca, la rame, fără sonar şi motor, cu o singură lansetă şi o cutiuţă cu năluci, ca odinioară. Mă poziţionez după reperele de pe mal şi recunosc imediat structurile pipăind cu jigul substratul. Acolo am şi satisfacţii constante. Acolo însă… sunt şi băştinaş.

Pescar de pe vremea când are primele amintiri. Pescuieşte numai la răpitori, numai cu momeli artificiale. La Cristi, nici un nod, nici o piesă de echipament, nici o acţiune, nu sunt la voia întâmplării când vine vorba de pescuit. Totul este conform unui plan. Şedinţa tehnică de informare: la PVTV!

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.