Atelier de vanatoare

Ca tot suntem in plin sezon si ne bucuram de partide frumoase vanatoare, am sa va mai spun cate ceva despre arme, muntitii, echipamente si multe altele atat de utile noua vanatorilor. In atelierul virtual de azi o sa va scriu despre o arma care te lasa mut cu design sau, mai exact Benelli Vinci si in plus vom vorbi si despre lanternele de la Laser Genetics, lanternele cu lumina verde  laser.

Lanternele Laser Genetics  sunt instrumente de identificat şi iluminat cu laser, instrumente optice de precizie bazate pe o tehnologie avansată, patentată, cu laser de culoare verde. Aceste lanterne au un consum redus de energie şi un randament ridicat de iluminare, permiţând concentrarea spotului de lumină, în cazul în care este nevoie de mai multă intensitate, având o dispersie minimă pentru a obţine distanţa maximă de iluminat.

De ce au fost echipate cu  laser verde? Cercetările au dovedit că spectrul verde este cel mai vizibil pentru ochiul uman şi necesită cel mai mic efort de ajustare a ochiului pe timp de noapte. Un ochi care s-a adaptat la condiţiile de iluminare are o sensibilitate maximă de ajustare situată în jurul valorii de 555 nm. Comparativ cu spectrul optic roşu, care este în jurul valorii de 630 – 650 nm, ochiul nostru este mai aproape de zona verde, cuprinsă între 510 – 530nm. Ochii animalelor sunt intens luminate de lumina laser verde şi în mod clar vizibile la distanţe lungi, atunci când folosim aceste instrumente.

Fiecare Laser Genetics are incluse monturi suplimentare pentru fixarea pe alte instrumente optice cum sunt spre exemplu lunetele sau monocularele pentru observare. Lanternele Laser Genetics sunt recomandate pentru pentru observarea pe timp de noapte precum şi pentru  semnalizări la distanţă în timpul operaţiunilor de salvare.

 

Modelul ND-5 Long Distance Laser Illuminator este primul instrument de mare putere de iluminat cu laser verde, construit pentru uzul civil. Modelul patentat integrează sistemul micro Green Laser Pump verde, controlabil cu o mână şi obiectivul Linear Optical Colimator cu 9 lentile pentru a crea instrumentul perfect pentru iluminat pe timp de noapte. Ajustarea diametrului fascicolului laser şi a intensităţii de iluminare se face rapid şi facil. Fasciculul laser de înaltă putere poate fi focusat pentru a transmite semnalul luminos vizibil până la o distanţă de 5 mile / 8 km, un semnal remarcabil pentru semnalizarile din timpul operaţiunilor de salvare. Reglarea fascicolului ND-5 mai deschis, creşte diametrul fasciculului de iluminare putând ilumina pe deplin obiecte până la 400 yards / 365 de metri, o aplicabilitate eficientă spre exemplu pentru drumeţiile de noapte.

Dimensiunile lanternei – Lungime x Diametru, sunt 248 mm x 57 mm, iar durata de funcţionare continuă este de până la 8 ore, alimentarea fiind asigurată de  două baterii CR123A baterii, incluse în pachet.

Lanterna beneficiază de o constructie de precizie High Tech din aliaj de aluminiu şi un finisaj negru mat anodizat.  Greutate lanternei este de  1,2 lbs / 545 grame. .

Diametru obiectivului este de  45mm iar distanţa de iluminat este de 5 mile / 8 km.

Putere de ieşire de 20 mW iar lungimi de undă color este de 532 nm, culoarea verde.
Lanterna se încadrează conform FDA în clasa clasa 2M.

Garniturile O-ring protejază interiorul de praf şi umezeală iar azotul presurizat previne aburirea lentilelor. Conul reglabil de iluminare concentrat permite ajustarea  exactă a luminii în funcţie de condiţiile concrete ale momentului în care vom folosi lanterna.

Alte modele au fost concepute pentru situaţii speciale. Aşa este modelul pentru situatii dificile din punct de vedere meteorologic Laser Genetics a creat seria Subzero. Aceste sisteme de iluminat cu laser utilizează aceeaşi tehnologie avansată, ca si modelul standard. Cu toate acestea,  a fost imbunatatita cu un circuit unic care permite obţinerea unei lungimi de unda laser verde de 532nm şi care  să funcţioneze la temperaturi situate sub zero grade Celsius, fără pierderi de putere. Sistemul de focusare optic foloseşte un set de 9 lentile acoperite multi-strat, care permite ajustarea deplină şi controlul diametrului fascicolului iar intensitatea luminii să se concentreze acolo unde este nevoie.

ND-3 ™ Subzero a fost conceput pentru sport şi drumetie şi poate crea un fascicul de lumină vizibil până la 4,8 km, şi poate lumina un obiect până la 230 m cu fascicol dispersat. Durata de functionare continua este de 7 ore pentru temperaturi pozitive şi de 3 ore pentru utilizarea  de la 0˚ la -18˚ C.

Variantele ND – 3 x 40 Subzero ® ™ şi ND – 3 x 50 Subzero ® ™ au diametrele ocularelor de 40 respectiv 50 mm şi pot lumina un obiect până la distanţa de 365 de metri, respectiv 457 de metri, ambele modele având o strălucire mai intensă, primul cu 65% iar ultimul cu 120% faţă de modelul clasic ND-3.

Mergnd mai departe, iata cateva detalii despr o arma care pe mine m-a uimit ca si design si nu numai. Orice comentariu despre arma de vânătoare Benelli Vinci poate că ar trebui să înceapă cu aprecierile făcute însuşi Leonardo da Vinci cu secole în urmă şi anume că „ simplitatea este cea mai înaltă formă a sofisticării “

Acest principiu se reflectă în cea mai nouă creație de la Benelli, Benelli Vinci. Arma este apreciată drept cea mai simplă armă de vânătoare semiautomată din lume. Țeava și mecanismul armei formează un modul unitar care funcționează în linie, folosind sistemul inovativ inerțial – Vinci Inertia System, patentat de Benelli, pentru reâncărcarea armei.

Principalele calități și beneficii ale armei sunt acuratețea, modularitatea, reculul redus, viteza/rapiditatea repetării focului, concepția ergonomică și siguranța în utilizare. Toate la nivel maxim!

Arma este compusă din trei module principale ce combină trei tehnologii revoluționare. Țeava este proiectată după conceptul Free-Floating Barell, care funcționează după același principiu ca și carabinele cu închizător. Mecanismul armei este construit pe baza sistemului inerțial – Vinci Inertia System. Patul este confecţionat cu ajutorul tehnologiei ConforTech Plus

Vinci este prima și singura armă semiautomată în care țeava și mecanismul formează o singură piesă. Țeava și sistemul inerțial funcționează pe aceeași axă liniară, astfel încât forțele ce acționează sunt perfect distribuite conferind astfel armei un echilibru absolut. Rezultatul este o reducere considerabilă a devierii pe verticală a țevii în urma focului și implicit o acuratețe și consistență fără egal a tirului.

Vinci este prima și singura armă semiautomată care dispune de un sistem inovativ de conectare directă a patului cu mecanismul/țeava armei printr-un sistem simplu turn-and-lock – rotește și închide. Unghiul țevii față de patul armei poate fi ajustat cu ușurință cu ajutorul unor flanșe interschimbabile, în funcție de preferința și trăsăturile fizice ale trăgătorului. Patul dispune de sistemul ConforTech Plus, care reduce cu până la 47% reculul, având componente din material cauciucat obținut pe baza tehnologiei cu celule de air inglobate, air cell.

Cîteva elemnte practice şi utile merită subliniate. Astfel schimbarea şocurilor se face cu ajutorul unei chei prevăzute şi cu un tarod pentru curăţarea şi întreţinerea filetului de montare. Talpa patului este din cauciuc special fabricat după tehnologia AirCell, fapt ce-i conferă o capacitate de absorbţie ridicată a reculului armei. Partea anterioară a încărcătorului fixează printr-o rotire simplă piesa a treia de patul şi ţeava armei. Siguranţa- piedica este plasată ergonomic la vârful gărzii trăgaciului


Privind din perspectiva practică, directă, a vânătorului Benelli Vinci este o armă extrem de verstilă atât prin conceptul şi designul ei cât şi prin uşurinţa cu care se asamblează-dezasamblează, prin greutatea redusă, alinierea perfectă la epolare şi nu în ultimul rînd prin eficacitatea tirului graţie echipării cu cele cinci şocuri interschimbabile ce permit tirul la diferite distanţe paralel cu asigurarea grupării necesare cerută de condiţiile concrete de teren. Arma vine echipată cu cutie de transport din material rezistent, concepută ergonomic pentru a ocupa un spaţiu redus şi prevăzută cu orificii pentru închidere cu lacăt şi pentru ataşarea unei curele de transport.

Varinatele cu pat sintetic, câştigă tot mai mult teren fiind mai practice dacă ne gândim nu numai la curăţarea şi întreţinerea lor, dar şi la faptul că rezistă mai bine intemperiilor naturale precum şi condiţiilor adesea agresive – ploaie, zăpadă, noroi, zgârieturi, etc., ale ternului în care vânăm. În acest caz partea practică suplineşte cu succes finisajul şi aspectul considerat mai elegant al armelor cu pat din lemn natural. Este drept şi aici părerile sunt împărţite dar în cele din urmă preferinţa şi alegerea personală vor fi cele ce vor decide modelul la care ne vom hotărî.

Elegantă și inovativă, Vinci dispune de un design unic, este ușor de asmblat, întreținut și transportat fiind o armă concepută în totalitate pentru a oferi comfort, acuratețe și siguranță, o armă ce va contribui decisiv la reuşita ieşirilor în teren şi va completa armonios tabloul pasiunii noastre decalarate, vânătoarea.

Ceea ce vreau sa va mai scriu in continuare, este legat de vanatul care din nou, ca in fiecare an, va da piept cu geruri, viscole si cine stie ce surprize ne mai aduce iarna. Ar fi cazul sa facem ceva. Stand si calculand cu prietenii mei de vanatoare, cred ca daca iarna trecuta puneam fiecare cate un leu si cumparam grau, porumb sau orice cereala pentru potarnichi, fazani si altele si sa fi mers sa le punem in terenul de vanatoare, anul asta eram mai bogati in vanat.

Sper sa fim constienti ca NU trebuie vanate potarnichile anul acesta, ca NU o piesa in plus face masa mai bogata si ca NU doar asociatiile trebuie sa ne pazeasca fondurile preferate ci si noi, in limita posibilitatilor. Am adunat lațuri in aceasta dimineata si credeti-ma ca nu putine si e abia prima zapada. Nu vreausa ma gandesc ce va urma in saptamanile viitoare. Asa ca dragi prieteni, cand faceti o plimbare sau o iesire la vanatoare, puteti duce si o punga de mancare pentru vanat sau sa adunati ceva “sarme” din teren.

Vanatoare frumoasa!

Pasionat de mic de tot ce misca, a fost atras mai tarziu de vanatoare. Cum chemarea naturii nu ii da pace, e mereu in cautare de noi locuri. Slabiciunea sa ramane vanatoarea la gasca si rata, dar raspunde prezent si altor invitatii de a iesi in natura.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *