Ciorchinar de piele


Un articol scris de Marius Cocarla

Peste două zile urma sa merg la raţe, aşa că m-am apucat iute să-mi fac ciorchinar. La vremea aceea nu se găseau în magazine niciun fel de accesorii de vânatoare şi eu, începător fiind, e de înţeles că îmi lipseau multe din cele necesare. Cum nu sunt deloc îndemânatic, după ce că mi-a luat trei ore şi jumătate de trudă, mi-a ieşit o arătare de ciorchinar de toată ruşinea. Mai mult, în lupta cu pielea de şorţ de sudură, am reuşit să mă tai adânc, până către os, la un deget. In fine aveam ciorchinar.

In ziua cu pricina, pe la patru dimineaţa, cu echipajul complet în maşină, adică patru vânatori, ieşeam din Bucureşti cu speranţa cât Casa Poporului. Pe drum, mai o poantă, mai un sfat, mai o amintire, timpul trecea în cel mai plăcut mod. Nea Oreste , decanul de vârsta al grupului nostru, îşi aduce aminte că în urmă cu câteva zile, când am fost împreună tot la raţe, m-a văzut cărându-le legate cu o sârmă găsită pe câmp, şi mă întreabă hâtru:
-Măi puiule, ai mă ciorchinar sau îţi dau eu unul împrumut?

Fiind vânator de numai o lună, era de la sine înţeles că devenisem automat ţinta glumelor şi noul subiect de tachinare amicală al grupului în care încercam să mă integrez.
-Am, nea Oreste, mi-am făcut.
-Ia dă-l încoace să văd şi eu cum ţi-a ieşit!

Am sperat că nu se ajunge la asta, fiindcă îmi era clar că o să fiu subiect de caterincă, dar n-am avut ce face, şi am scos ciorchinarul din buzunar.
-Hehehe! Ăsta-i ciorchinar măi răţarule? Ia uitaţi mă baieţi, e cusut strâmb, inelele sunt prea mici, carabiniera e prea mare, şi în plus, l-a făcut cu doişpe posturi. Vedea-te-aş io să-l cari pe ăsta plin de gâşte. Uite băi puiule cum tre’ s-arate un ciorchinar, şi-l trase afară din buzunar pe al lui: pielea tre’ să fie moale dar rezistentă -am stricat un toc de arma ca să-l fac-, corzile să fie nici prea scurte, că nu îţi intră gâştele, nici prea lungi, că te împiedici de păsări când le cari, opt, hai, maxim zece posturi, carabiniera potrivită, că nu remorchezi Volga cu ciorchinarul! Aşa trebuie sa arate! Eu pe ăsta îl am de peste douăzeci de ani şi mai degrabă m-aş despărţi de nevastă decât de el.

rate

Ceilalţi doi colegi din maşină, şi ei vânători vechi i-au ţinut isonul, şi cum timpul, până la lacul din Bărăgan la care mergeam, trebuia oricum umplut, m-au luat şi ei in tărbacă, şi pe bună dreptate: aşa cum v-am spus la început făcusem un ciorchinar ca vai de lume.
In sfârşit, maşina (adică bătrâna Volgă a lui nea Oreste) părăsi asfaltul şi începu să ţopăie sprintenă ca un şifonier pe drumul prăfos ce ducea în coada lacului. Ajunşi acolo, repede echiparea, stabilirea strategiei şi hai, că încă-un pic şi se luminează.
Deşi glumeţi cei trei vânatori erau gata să-mi împărtăşească din experienţa şi cunoştiinţele lor, aşa că unul din ei, Traian, m-a luat alături de el în stuful din marginea bălţii. Vânatoarea n-a fost o grozăvie, dar cum se întâmplă de obicei, începătorii au parte de noroc. Aşa a fost şi atunci: majoritatea înaripatelor au trecut în zbor pe deasupra mea şi am reuşit sa împuşc astfel trei raţe. La ora stabilită pentru încheierea vânatorii, mândru nevoie mare, cu cele trei raţe atârnate în ciorchinarul cel nou, m-am dus la maşină. Nea Oreste era acolo deja. Tolănit pe iarbă, în căldura soarelui blând de octombrie, îşi înşirase pe rucsac nelipsita bucată de pâine, brânza şi ceapă. Lângă rucsac, un raţoi de toată frumuseţea, agăţat în ciorchinar.

-Bravo puiule! îmi zice. Frumos! Trei raţe! Puteam şi eu să iau câteva, dar n-am vrut sa trag la raţe, ci numai la raţoi, şi-mi făcu semn cu capul către răţoiul din ciorchinarul său. In clipa aceea, parcă dându-şi seama că despre el e vorba, răţoiul lui nea Oreste, se ridică de jos, scutură capul de două ori, şi cât ai clipi din ochi, îşi luă zborul. Dăm toţi buluc către arme, dar mult prea târziu. Nu ne rămâne decat să ne uitam lung în zare, unde, un ciorchinar de piele cu opt posturi, cu corzile exact cât trebuie, având carabiniera nici prea mare, dar nici prea mică, e purtat tot mai departe de un răţoi care a înviat inexplicabil.

ciorchinar

După douazeci şi ceva de ani, în aceeaşi formaţie, de data asta cu altă maşină, pentru că Volga lui nea Oreste nu mai e demult, plecăm la raţe. După ce ieşim din Bucureşti, mai o glumă, mai o amintire să treacă timpul. Nu mă pot abţine şi zic:
-Măi nea Oreste, ai ciorchinar sau iţi dau eu unul împrumut?

 

Facebook Comments
Ciorchinar de piele
Apreciati articolul

F&H - cele mai bune articole de pescuit si vanatoare, scrise de oameni specializati. Tehnica, strategie, nade, scule de pescuit, echipament de vanatoare, toate sub un singur nume The Fishing & Hunting Channel

LASA UN MESAJ

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *