Poveste la malul marii

Câinii erau trei. Grănicerul i-a legat cu un lanț pe doi din ei și cu o sârmă pe al treilea, în urmă cu patru zile, când a dat prima zăpadă. În prima zi le-a dat câte juma’ de pâine, apoi numai apă. De trei zile, doar apă.
Celui mai mare, o corcitură de alsacian cu ciobanesc, un câine oribil de altfel, au început să i se vadă coastele. Cel mijlociu n-are nici o urmă de rasă în el. Stă sub scara casei grănicerilor, ascuns de ploaie și roade lanțul. Când se satură de ros, îl linge de parcă ar fi îmbibat in ciocolată. În ochi îi sclipește foarte clar foamea. Cel mai mic e de rasă pură zice grănicerul, foxterier. Coada covrig, culoarea un roșu spălăcit, urechile lungi si blege. Foxterier, ce mai tura vura!

Foame mare. Nici grănicerul n-a mai pus carne în gură de când a înghețat Razelmul și garnizoana l-a uitat pe malul mării. Urâta-i singuratatea. Măcar cartușe dacă i-ar fi lăsat, că-și făcea el rost de carne și singur. Așa însă, pistolul automat, un fier mort, aruncat sub patul jegos.
Gata. E timpul. Ia din șopron securea și se apropie de câini. Maidanezul dispare sub scară. Îi e frică tare de bocancul greu al grănicerului. Da-abia după ce vede că ceilalți doi au fost dezlegați, prinde curaj și iese și el de sub scară. Grănicerul îl dezleagă cu o înjurătură groasă, scuipă către mare și pleacă pe dig cu câinii in jurul lui. După vreo șapte-opt sute de metri, se oprește și se uită atent pe dig. Urma clară de mistreț intră direct în stuf.

Câinii dau să intre pe cărare, dar parcă se îndeamnă unul pe altul. Când grănicerul intră pe cărare un metru și îi îmbărbătează cu o nouă înjurătură, dispar într-o clipă pe cărare și curând se dezlanțuie iadul. Lătrături pe toate tonurile, mârâieli, chelălăieli, ce mai, iadul in stuf. Grănicerul a ieșit înapoi pe digul înalt și se uită cu atenție peste stuf. În mijlocul parcelei, la vreo cincizeci de metri, vârfurile stufului se zbenguie de parcă le-a prins o tornadă. E clară treaba. Câinii țin porcul pe loc. După vreo douazeci de minute, parcă s-au mai domolit. Grănicerul scuipă în palme, înjură cumplit încă o dată, apucă securea cu nadejde și se bagă pe carare după câini. După zece metri nu mai are nici o orientare, așa că se ia după lătratul lor. Își face cu greu drum prin țesătura deasă de stuf. În sfârșit, ajunge. În fața lui, porcul a tăvălit stuful într-atât încât a făcut un fel de luminiș de cațiva metri buni. Porcul stă în mijloc și câinii împrejurul lui. Nu mai poate nici el, dar nici câinii. La îndemnul grănicerului, câinii atacă din nou. Unul din spate, când porcul se întoarce ăialalți doi mușcă din laturi, porcul iar se întoarce, ăla micu’ îl înhață de coadă și nu-i mai dă drumul. Porcul îl prinde pe cel mare și îl tăvălește rău. Chelălăie lung. Maidanezul se atârna de urechea stângă. Porcul se sucește cu viteză și amândoi câinii atârnați, zboară prin aer până în stuf. Porcul se împiedică și cade pe fund. Suflă greu și parcă nu e în stare să se ridice. Ochii îi sunt bulbucați și din râtul larg deschis îi curge sânge. Când câinii se reped din nou, grănicerul profită că porcul e cu spatele, se apropie, ridică securea și izbește căpățâna neagră cu toată puterea. Porcul cade brusc, sângele țâșnește, picioarele zvâcnesc convulsiv, câinii trag de pielea groasă din toate părțile. Grănicerul scoate baioneta de la șold, desface burta porcului care nu mai mișcă, și cu amândouă mâinile scoate măruntaiele aburinde. Câinii înfulecă tot pe nemestecate. Unde o-încăpea atâta în ei?

Pe seară, patru suflete cu burțile pline. Om și câini stau tolăniți în încăperea mică, lângă soba de teracotă. Grănicerul meșterește ceva la un câine. În mâinile lui un ac cu ață de papiotă. Coase de zor pielea de pe omoplatul maidanezului. Câinele plânge prelung, resemnat. După ce il termină de cusut, îl ia pe “foxterier”.
– A dracu javră, a scăpat și de data asta fără nicio pizdă.

Cel mai rău e tăiat ăla mare. Îi atârnă pielea de pe falcă, două coaste se văd surprinzător de albe prin sângele închegat, piciorul drept din față e așa de plin de sânge, că nu se vede tăietura. Aprig porc. Ce colti avea!
Afară bate tare nordul. Bate așa tare, că nici valurile nu se mai aud. Iar a venit iarna.

2008
Marius Cocârlă