Poveste de vanatoare sau nu…

Suna telefonul. Tulburat si nesigur se uita la telefon. E Vasile… ce o vrea se intreba Ion si dupa cateva ezitari raspunde:

  • Salut, ce ai patit omule ca e 5 dimineata?
  • Ioane, mama lui ca era sa ma manance, m-am speriat de moarte. Stii forestierul dintre sate? E fix in drum bestia naibii si mai sa ma manance, e prins intr-un lat de picior pe poteca ce duce la izvor. E plin de sange si sarma i-a ajuns la os. Cred ca e si rupt piciorul. Fa ceva cu el ca urla de cand am plecat de se zbuciuma padurea.
  • Ba nu-i vremea de glume, zii serios
  • Ioane, e serioasa, trece vreun copil si il apuca, la 7 pleaca astia micii la scoala si stii ca ala le e drumul.
  • Acum ma duc, zise Ion tulburat de cele auzite si intrebandu-se care ii mai calca fondul ca starpise toti braconierii din zona, ultima oara alegandu-se cu capul spart.

Statu un pic pe marginea patului gandindu-se ce e de facut, ca ursul e urs si prins in lat e mai al dracu. Cum si ce sa faca, autorizatie nu avea sa il impuste sa ii curme suferinta, sa se apropie sa il elibereze e periculos. Daca suna la numarul de urgenta, pana se mobilizeaza ei, trec copiii la scoala. Pune mana pe haine, le arunca pe el, iese pe prispa cabanei, isi spala repede fata cu apa din galeata lasata de cu seara afara. Intra in magazie si gasi un foarfece de fier beton tocmai bun pentru ce ii trebuia. Statu 2 clipe pe ganduri si lua si pusca ca nu se stie. In drumul spre vechea Lada Niva il suna pe Gheorhe care de cu seara era dus jos in sat la familie, ca nu ii vazuse de ceva vreme. Urma sezonul boncanitului la cerb si ca sa nu se faca de ras in fata vanatorilor care calcau muntele dupa minunatii cerbi, au stat zile si nopti la observatii.

  • Ma Gheo, scoala ca e groasa, se auzi vocea lui Ion in telefonul mobil cu butoane si antic al lui Gheorghe. Gheorghe era fratele lui Ion care din pasiune pentru munte si lighioanele de sus, l-a urmat pe Ion la scoala din Brasov. Aveau state vechi amandoi in ale vanatorii fiind trecuti amandoi de prima tinerete si prin multe patanii in adancurile muntelui.
  • Ce e ma, abia am dormit 3 ore, am coborat pe noapte si stii cum e drumul.
  • Ba Gheo, o sunat Vasile a lu’ tapinaru, se ducea la munca, o coborat din sat pe forestier si sa il mance un urs prins in lat. Hai dracu pana acolo ca pleaca cacaciosii aia la scoala si poate il inhata pe careva ca cica e prins in drum. Sa nu mai zic ca Doamne fereste daca se intampla stii ca pica pe noi. Vedem ce dracu om face.
  • Pe muma-sa, unde draci e?
  • Fix pe poteca ce duce la izvor, sper sa nu dea dracu sa plece vreunu la apa la izvor. Hai ne vedem acolo. Eu cobor cu masina ca ajung mai repede. Daca o mai tine si nu crapa scarba dracu ca abia porneste.
  • Mno, viu, bine ca nu e mai sus ca mor de picioare. Hai ne vedem acolo.

Ion urca in batrana masina, dadu de vreo cateva ori la automat si masina mai mult gatuita dadu semen ca porneste.

  • Hai fata ca avem treaba, nu face din astea acu, isi spuse Ion in gand.

Masina cobora usor pe poateca doar de Ion stiuta, unde bolovanii muntelui ii facea drumul si mai anevoios. Cu geamurile deschise auzea din ce in ce mai tare vaicarelile ursului prins in lat si un gol in stomac si fiori pe spate incepeau sa se faca simtite.

  • Mno, de tine nu mai aveam eu timp ca in rest toate-s bune ingana Ion printre dinti in timp ce opri masina la ceva distanta de bestia care se agita neputincioasa in lat.
  • Ptiu drace, ai si laba rupta, Ce sa fac cu tine acum? ‘Tu-le muma-n cur de derbedei cu ce or fi avut in cap. Pun eu mana pe ei.

Se aseza pe un bolovan aprinzandu-si o tigare privind ursul si puse mana pe telefon. Tasta scurt 112. Nimic, absolut nimic, pe ecranul telefonului nu aparea pic de semnal.

  • Mno, asta e chiar buna. Ce facem Mos Martine?
  • Ioaneee, hauuuuuu…se auzi de mai jos un pic
  • Aici Gheo, raspunse Ion privind la vale silueta care urca si scotea abur asemeni unei vechi locomotive.
  • Hai noroc Ioane, il salute Gheo transpirat si gafaind
  • Noroc da nu prea, ce dracu facem cu asta? Are si laba rupta si mai e si ditai animalul, mascul batran. Il puscam sau incercam sa ii taiem latu’?
  • Ptiu drace ca mare e, hai sa incercam sa ii taiem latul ca parca mi-e mila sa il puscam, apoi hartie nu avem, ne mai acuza astia si de braconaj, fix ce nevoie aveam.
  • Ha ha, pai te duci tu ca iote cum face bestia, ii raspunse Ion ironic.
  • Nu ma omule, ma duc eu mai de vale de el sa vina spre mine sit u ii tai latu cu foarfecu.
  • Pai ma, daca se repede, crezi ca apuc eu sa ma feresc?

Cazura amandoi pe ganduri cum sa descurce problema, apoi Ion zise:

  • Ma, facem un cracan dintr o creanga, incercam sa il imobilizam si incerc sa ii tai latu’
  • Mno, asa da, haida ada securea

S-au pus pe treaba in urletele ursului, au gasit un creanga sa faca un cracan, cu chiu cu vai au incoltit ursul si Ion cu foarfecele reusi cu o clipita inainte sa ursul sa scape din stransoarea cracanului sa taie latul.

  • Ptiu, am scapat, uite cum fuge de vale, pacat ca are piciorul ala rupt, Si-o reveni, spuse Ion mai mult alb la fata decat rosu cum era de obicei.

Plecara amandoi spre masina sa urce la cabana ca daca tot se intalnira, macar sa mai stea la o cafea si 2 vorbe. Pe drum copii deja plecau spre scoala din satul de vale si ii salutau pe cei 2.

Zilele au trecut linistite. O fapta buna fusese facuta, insa spre iarna in drum spre hranitorile unde bagau de obicei mancare o imagine le-a luat mintile si i-a blocat pe amandoi.

Langa una dintre hranitorile pe care le administrau periodic cu hrana pentru bestiile padurii, ursul schiop manca linistit alaturi de un corp inert, plin de sange. Vasile zacea intr-o balta de sange ce inrosise zapada abia cazuta de cu noapte, cu un brat de lemne langa el. Venise sa ia lemne pentru casa, insa ursul cu laba rupta i-a curmat drumul de intoarcere intr-un mod violent si neasteptat. L-au recunoscut imediat caci nu mai avea blana pe laba prinsa in lat si inca schiopata. Apoi de-a lungul iernii ursul a mai facut 2 victime. Nu uitase nimic din cele intamplate.

Cele de mai sus pot fi sau nu fapte reale, va las pe voi sa decideti, insa interactionarea oamenilor cu salbaticiunile nu e intotdeauna una placuta precum imaginea unui urs.

Avatar
Pasionat de mic de tot ce misca, a fost atras mai tarziu de vanatoare. Cum chemarea naturii nu ii da pace, e mereu in cautare de noi locuri. Slabiciunea sa ramane vanatoarea la gasca si rata, dar raspunde prezent si altor invitatii de a iesi in natura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *