Fisihng and Adventure

faa

”Fising and Adventure” este o producție TV care prezintă în detaliu aventurile Laviniei Ghedan în expedițiile acesteia pentru a descoperi locuri noi, povești inedite, legende și desigur, ape mai puțin explorate.

Pentru fiecare expediție, Lavinia are la dispoziție doar trei zile în care trebuie să își ducă la bun sfârșit misiunea. Fără hartă, fără mâncare, doar cu accesoriile aferente unui rucsac și cu un bidon care conține un litru de apă, cu o cremene și un amnar pentru aprinderea focului, Lavinia este nevoită să parcurgă un traseu pe care îl cunoaște doar din descriere, folosindu-se și interpretând anumite indicii pe care este nevoită să le afle singură de la cei care îi spun povestea în urma căreia se hotărăște punctul final al expediției. Pentru fiecare expediție, între punctul de plecare și punctul final, distanța este la limita posibilității de parcurgere, astfel că, Lavinia este mereu într-o cursă contra-cronometru.

lavinia

Mai mult, aceasta trebuie să și pescuiască în același timp, ori de câte ori are ocazia, folosindu-se doar de un băț și câteva accesorii, însă, doar cu momeli pe care le găsește în natură sau cu năluci pe care și le confecționează singură din diverse obiecte pe care, la fel momelilor, le găsește pe traseul parcurs. Astfel că, pentru a duce la bun sfârșit expediția, Lavinia trebuie să fie mereu inventivă și să nu rateze nicio oportunitate. Mai ales că, în unele cazuri, țelul expediției este tocmai prinderea unora dintre cei mai mari pești.

somn

Lavinia Ghedan este o bună cunoscătoare a naturii, dar și a modului în care aceasta trebuie protejată, studiile în domeniul ingineriei mediului ajutând-o mult în expedițiile sale pentru a identifica și prezenta orice factor care poate avea un efect negativ asupra mediului.

Lavinia Ghedan a lucrat în domeniul mass-media încă din timpul facultății, când a fost realizator tv, după care redactor șef – departament știri, director executiv și director general al unei agenții de modeling. Însă, în toată această perioadă, Lavinia și-a folosit mereu timpul liber pentru expedițiile în cele mai fascinante și puțin cunoscute locuri ale Europei și desigur…pescuitului.

1

Lavinia a practicat și multe sporturi extreme, începând de la speoalpinism și rafting sau zboruri cu parapanta și terminând cu parcurgerea unor trasee alpine de cățărare cu grad ridicat de periculozitate. Toate aceste abilități, precum și dragostea pentru natură și pescuit, sunt transpuse într-un mod profesionist în ”Fishing and Adventure”, o producție de excepție realizată pentru PVTV, care se va difuza săptămânal, un sezon de 6 luni.

 

F&H - cele mai bune articole de pescuit si vanatoare, scrise de oameni specializati. Tehnica, strategie, nade, scule de pescuit, echipament de vanatoare, toate sub un singur nume The Fishing & Hunting Channel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *