Aproape de stiuci – Ferit de dinti

Ştiuca este cu siguranţă unul dintre cei mai spectaculoşi şi mai puternici parteneri în pescuitul sportiv al răpitorilor de la noi din ţară. Atacurile violente în suprafaţă, lumânările şi acrobaţiile demne de un peste-spada, salturile asemanatoare cu cele ale delfinilor şi răsucirile demne de un crocodil de apă sărată, sunt numai câteva elemente ce compun arsenalul acestui peşte răpitor şi pe care le etalează în timpul vânătorii sau în tentativa de a scăpa din cârligele pescarului. Într-o partidă de pescuit la ştiucă, în care rata capturilor este una foarte bună şi peştii sunt trecuţi bine de primii ani de viaţă, pescarul se apropie poate de câteva zeci de ori în aceeaşi zi, de gura plină cu dinţi a esocidei. Accidentele, cauzate de un echipament prost sau neadecvat, de o priză greşită asupra peştelui, de neatenţie sau de forţa brută a ştiucii, sunt un mic dezastru care aşteaptă să se întâmple.

În afară de acest aspect, un echipament adecvat, nu presupune numai lansete, mulinete, fire, strune şi năluci performante. Reţinerea rapidă a peştelui, în condiţii bune şi în siguranţă, limitarea rănilor şi stresului provocat acestuia, în plus faţă de cele deja provocate de forţa drilului şi cârligele nălucilor, precum şi eliberarea acestuia cât mai rapidă şi într-o stare cât mai bună, reprezintă de asemenea condiţiile unui pescuit cu adevărat sportiv. Un echipament specializat şi complet, vă poate oferi o economie preţioasă şi de timp, când e vorba, aşa cum spuneam, de capturi multe, căutarea trofeului sau de ce nu participarea într-o competiţie.

Concret, minciogul, mănuşa de protecţie, cleştele şi despărţitorul, le consider echipamente minime necesare unui ştiucar pus pe fapte mari.

Un minciog generos, cu o ramă puternică şi rigidă integral, aş spune chiar cu deschidere ovală sau dreptunghiulară, nicidecum triunghiulară, având o plasă încăpătoare şi rezistentă, din nylon sau material textil, dar îmbrăcat în plastic sau cauciuc, reprezintă o alegere ideală. Am făcut această referire la compoziţia plasei, deoarece, aceste materiale previn cel mai bine încurcarea cârligelor expuse ale nălucilor, în timpul capturării peştelui. Ştiuca în deosebi, renumită pentru răsucirile pe care le practică în tentativa de evadare, poate produce o încurcătură serioasă într-un minciog a cărui plasă este foarte moale şi nu este pregătită pentru cârlige puternice şi dinţi. Plasele din împletituri dure, cu ochiuri mai largi şi îmbracate în cauciuc, sunt şi mai rigide şi permit o descurcare aproape instantanee, indiferent de acrobaţiile peştlui. Nălucile prinse în aceste plase sunt foarte uşor eliberate. Capturarea peştelui cu minciogul reprezintă cea mai sigură şi mai rapidă metodă de reţinere a acestuia. Riscul ca peştele să fie rănit şi mai mult de aici înainte este eliminat aproape complet. Stresul provocat acestuia este mult diminuat. Un alt avantaj al minciogului, este acela că, face posibilă ţinerea peştelui în apă şi îi limitează mişcările, făcându-i de asemenea imposibilă o evadare de ultim moment. Odată peştele capturat în siguranţă de plasa minciogului, intervine mănuşa.

Există manuşi special construite pentru manevrarea peştilor înzestraţi cu dinţi. Acestea sunt realizate din materiale speciale, deosebit de rezistente, cum ar fi kevlarul sau alţi polimeri şi mase plastice ori pielea tabacită şi tratată, folosită în mai multe straturi. Poziţia de priză este la fel cu cea pe care o folosim când avem mâna descoperită, neprotejată, cu degetele fixate pe placa de os, interioară, a opercului şi degetul mare în exterior, sub mandibula sau ca în poziţia de pumn strâns. Nu ţineţi degetul mare expus dacă nu aveţi mănuşă. Am folosit adesea mâna liberă, goală, în manevrarea ştiucilor, chiar şi a celor de mari dimensiuni. Procedând corect, puteţi reduce considerabil riscurile, dar iarna, cu mâinile ude şi îngheţate, ori în prezenţa unui peşte mare şi pus pe luptă, o clipă de neatenţie vă poate produce răni serioase. Sunt deosebit de periculoase şi rănile provocate de cârligele din partea expusă a nălucii, ce nu se află în gura ştiucii. Mănuşa vă fereşte şi de acestea. Se foloseşte deobicei, pentru dreptaci, o mănuşă pentru mâna stângă.

O priză bună şi corectă asupra ştiucii, cu mâna, ajută mult în scoaterea nălucilor din gura plină cu dinţi. Fixarea mâinii pe partea interioară şi anterioară a mandibulei şi pe opercul, vă permite într-o oarecare măsură şi deschiderea gurii peştelui. De multe ori, cu un cleşte suficient de lung şi puternic, puteţi executa o mişcare scurtă şi precisă, care să vă permită dezgăţatea cârligelor, fie ele simple, duble sau triple, din gura peştelui. Sunt situaţii însă, când, inhalarea nălucii este atât de profundă încât, dacă nu reuşiti să ţineţi peştele cu gura larg deschisă, scoaterea nălucii este aproape imposibilă, cel puţin când vrem protejarea peştelui şi vrem să evităm provocarea unor răni în zona esofagului si branhiilor, răni care îi pot fi fatale. Aici intervine despărţitorul, care nu este altceva decâ un arc pretensionat, destinat a ţine gura ştiucii deschisă. Personal, prefer despărţitoarele cu capetele in formă de T, acoperite cu cauciuc, ce oferă o fixare excelentă şi deosebit de sigură, precum previne riscul de a produce răni suplimentare peştelui. Exemplarele mari, pot inhala năluca foarte adânc şi degăţarea ei poate presupune pătrunderea mâinii pescarului în raza de închdere a gurii peştelui. Aici, un deschizător sigur şi bine fixat reprezintă o necesitate pentru a preveni răni serioase. Cleştii nu mai au nevoie de nici o prezentare. Mulţi folosesc cleşti destinaţi lucrărilor tehnice sau din industria medicală. Şi aceştia sunt buni în măsura în care asigură o închidere bună şi puternică, fără a se deforma sau îndoi. Avantajul cleştilor speciali proiectaţi pentru pescuit, este că aceştia prezintă o construcţe specială care oferă coarde de siguranţă anti-pierdere, mânere care permit o priză comodă şi împiedică alunecarea din mînă, sunt dispuse cu o zonă pentru tăiere, o zonă pentru fixare de forţă, zimţi pentru prize multiple sau cioc pentru prize speciale.

Deşi am folosit şi eu gripul în câteva rânduri, trebuie să recunosc faptul că este un echipament pe care îl dezaprob. Am încercat să îl evit cât mai mult şi am şi renunţat complet la el. Deşi protejează suficient pescarul şi înlocuieşte în oarecare măsură mănuşa sau minciogul, rănile pe care le poate provoca peştelui sunt multiple şi severe, chiar fatale. La capitolul protecţia pescarului, nu aş neglija nici folosirea ochelarilor de soare mai ales în pescuitul ştiucii. Pescuitul cu năluci topwater şi mai ales atacurile nefinalizate pe acestea, pot cauza proiectarea acestora către barcă cu viteză uimitoare. De asemenea dezgăţarea peştelui lângă barcă sau folosirea lansetelor din fibră de sticlă ori a firelor monofilament, vă pot pune în situaţia de a nu mai avea timp de reacţie în faţa unei năluci eliberate brusc de sub tensiune.

Mulţi recurgem la aceste accesorii, numai în momentul în care intrăm în impas. Numai în momentul în care ne rănim, sau scăpăm un peşte, pentru că nu am fost destul de prompţi, siguri sau nu am avut dotarea necesară în a-l manevra corect. Adevărul e că mulţi ne descurcăm şi fără minciog, mănuşă sau despărţitor. Când însă, din diferite motive, fiecare captură devine importantă şi pescuitul capătă un alt ritm, riscurile, expunerea la răni şi timpul devin factori determinanţi, iar siguranţa peştelui şi a pescarului sunt deopotrivă importante, când suntem în zona sportului.