Avati de lac – Cu un minnow pe Balaton

Prin amabilitatea prietenilor de la Adventure Fishing, am petrecut un weekend dedicat pescuitului, pe lacul Balaton din Ungaria. Am poposit în rezervaţie, la Horgásztanya Tihany-Sajkod, din frumoasa peninsulă Tihany, în condiţii de cazare excelente, pe un deal impunător, complet împădurit, având la poale un mic port cu circuit închis. Accesul în port se face dintr-o parcare pietruită, pe un ponton de lemn ce coteşte prin stuf, apărat de un mic dig cu alee. În port, aşteaptă ancorate, bărcile rezervate de oaspeţi şi două-trei veliere de mici dimensiuni. Liniştea, ordinea, buna dispoziţie şi amabilitatea tuturor e impresionantă. Toată lumea păşea „în vârful degetelor de la picioare”.

Luasem contact cu lacul Balaton, cu doi ani în urmă, când am petrecut o săptămână, e drept doar ca turist, la Balatonlelle, pe ţărmul sudic. Atunci mă hotărâsem să revin şi la pescuit, aflând de renumiţii şalăi şi somni ai lacului. Tot atunci remarcam, în portul mult mai mare şi mai impunător din Balatonlelle, care permitea accesul unor ambarcaţiuni de mari dimensiuni şi chiar a unui imens vas de transport persoane, prezenţa avaţilor. Cu toate acestea, trebuie să recunosc faptul că, am venit în Peninsula Tihany cu gândul tot la şalău şi aproape deloc la avat, lucru care s-a dovedit a fi o mare greşeală.

                Deşi bine reprezentat pe lacul Balaton, şalăul este deosebit de greu de localizat, mai ales pe o apă scăzută şi caldă, de vară, a cărei mărginire nu o poţi determina cu privirea şi pe care încerci să o explorezi cu o ambarcaţiune mică, dotată cu motor electric. Ne-am avântat totuşi preţ de mai mulţi kilometri în căutarea unor locuri ce ar putea ţine şalău. Am ajuns până în zona canalelor navigabile ale ferry-boat-ului ce leaga ţărmul estic al Peninsulei Tihany de localitatea Szantod, pe malul opus, ferry ce transportă chiar şi autovehicule. Valurile provocate de acestea, valurile provocate de vânt şi mai ales cele ale unui Yacht de Lux, trecând cu motoarele ambalate la maxim, la sub o sută de metri de noi, ne-au făcut să cântărim serios căutarea şalăului. Aflat la peste un kilometru distanţă de mal, m-am simţit ca batrânul Santiago a lui Hemingway, pluting pe Gulf Stream. Am continuat totuşi să pescuim, la fel ca Santiago, cu tot felul de năluci soft, am găsit şi un prag proeminent ce făcea o trecere destul de bruscă din cinci în şapte metri, dar în zadar. Cu venirea serii, ne-am întors în portul rezervaţiei, e drept, pe ape mult mai calme.

                Pe toate drumurile noastre în căutarea şalăului, am fost însă însoţiţi de spectacolul avaţilor. Într-o apă nu foarte limpede, tulburată de un alb-verzui destul de dens ridicat de valuri şi vânt, aceştia ofereau un recital pe cinste. Uneori, când atacau în apropierea noastră, lansam în zona respectivă cu nălucile din silicon armate cu jiguri până în zece grame. Am avut doar două atacuri dar nehotărâte. Undeva în larg, pe drumul nostru de întoarcere spre tabăra de pescuit, am asistat chiar la un atac în lanţ, cu cinci sau şase răpiri succesive, de o violenţă fantastică, cu obleţi zburând cât colo în aer, provocat probabil de un monstru ce se apropia de un metru. A fost suficient pentru a ne hotărâ ca a doua zi să o dedicăm avatului.

Partida ce urma suferea însă două neajunsuri. Aveam doar vreo 4 ore la dispoziţie şi numai o mână de năluci dedicate avatului, nici acelea dintre cele mai indicate. Am găsit totuşi un minnow de 9 cm şi 7 grame, ce evoluează până la 60 de centimetri sub peliculă, are spatele negru şi restul corpului argintiu, uşor holografic. M-am mulţumit cu acesta.

                Dimineaţa ce a urmat ne-a aşteptat cu un vânt destul de puternic. Din fericire, acesta sufla dinspre mal, aşa că vegetaţia abundentă a peninsulei şi profilul înalt al reliefului acesteia ne proteja suficient cât ne şi ferea de valuri mari, care pe Balaton pot fi destul de ameninţătoare. Apa în schimb era albă, având o vizibilitate sub treizeci de centimetri iar pe avaţi parcă îi înghiţise pământul. Până la urmă, aceştia şi-au făcut simţită prezenţa, dar atacurile erau sporadice şi nici pe departe la fel de violente ca în ziua precedentă. Am lăsat barca să plutească în derivă şi am început seriile nesfârşite de lansări.

Singura tactică ce am reuşit să o stabilesc, a fost, să lansez în punctele unde aveau loc atacurile, să lansez astfel încât pe recuperare razele soarelui să se reflecte cât mai bine din corpul nălucii, făcând-o vizibilă, să nu am soarele în spate şi automat, pe recuperare, peştele să nu urmărească năluca având soarele în faţă. Nici aceste lucruri nu erau uşor de pus în practică, mai ales cu o nălucă de şapte grame, având o densitate mică a corpului, într-un vânt suficient de puternic şi pe fondul unei lipse de activitate aproape totale. Nici nu se compara cu ziua precedentă, a cărei amintire îmi trezea regretul că nu mă ocupasem de avaţi în dimineaţa trecută.

Barca pluteşte la treizeci-patruzeci de metri de malul delimitat de stuf, crescut în pâlcuri dese. În faţa unui snop de păpuriş, apa face un anafor şi pelicula se tulbură destul de violent. În acele zone, mai văzusem şi în ziua precedentă, ciortani de unu-două kilograme ieşind complet afară din apă şi tot acolo, cunoscătorii locului, mai pescuiesc după ştiucă sau somn. Nu aş fi spus totuşi că e atacul unui avat, apa având acolo sub un metru adâncime şi substratul acoperit cu vegetaţie. Eram cu năluca afară din apă şi neavând altă opţiune, lansez cu precizie chiar în locul respectiv, conform tacticii propuse. Smucesc uşor din vârful lansetei şi recuperez cam un metru de fir. Recuperarea se opreşte într-un atac violent căruia îi răspund imediat cu o înţepare pe măsură. Pescuind în apă tulbure şi având nevoie de supleţea firului, foloseam totuşi o super-linie de zece livre, verde-fluo, căreia îi vopsisem primul metru şi jumătate cu un marker negru. Frâna mulinetei nu era foarte strânsă, tocmai pentru astfel de situaţii, dar suficient de bine reglată pentru a lăsa lanseta din clasa medie-uşoară să lucreze în toată puterea ei. În secunda imediat următoare, avatul de vreo două kilograme, tâşneşte din apă făcând o rotire de 180° în aer, încercând să scape de minnowul meu ce imita obletele. Orice efort i-a fost în zadar, având tripla de mijloc a wobblerului înfiptă în colţul gurii pe interior, iat tripla din coada nălucii, în exterior, de opercul.

                Strategia funcţionase. Era şi singurul lucru pe care probabil puteam să îl fac. Apa în schimb era deosebit de tulbure. Nu tulburimea de cafea cu lapte, cea pe care suntem obişnuiţi să o întâlnim pe râuri. Era ca o ceaţă deasă, imediat sub peliculă. Avaţii nu puteau repera năluca şi nici prada în general, decât de la o distanţă foarte mică. Au apărut şi primele atacuri în care peştii nu au reuşit să captureze năluca.

                Pe o recuperare paralelă cu barca, în ultimii trei-patru metri de fir, observ cu coada ochiului o stralucire intensă şi un val ridicându-se brusc în spatele nălucii. Afară din apă aveam deja cam un metru de fir vopsit în culoare neagră, cu markerul, şi mi-am dat seama că năluca evolua la maxim treizeci de centimetri sub pelicula apei. Nu am apucat nici să clipesc nici să schiţez vreun gest. Mâna mi s-a strâns reflex peste mulinetă şi mânerul lansetei pregătindu-se parcă de un şoc violent, chiar în clipa în care o forţă brutală a vrut să mi le smulgă din strânsoare. Am înţepat larg lateral, ţinând mai mult contră atacului furibund. Avatul a luat puţin fir, lanseta s-a arcuit aproape toată şi apa din jurul bărcii a început să fiarbă într-o văltoare efervescentă, ce a ţinut preţ de câteva secunde bune. Atacase cu aceeaşi hotărâre şi precizie, rămânând practic fără nici o şansă de scăpare. Rămăsesem cu sufletul la gură. Timpul nostru de pescuit însă, se cam scurse.

                Apa încărcată cu suspensii a fost cu siguranţă un mare impediment în întâlnirea avaţilor cu năluca şi cu prada, fiind probabil principala cauză a lipsei de activitate. Deşi ne-a oferit şi nouă un camuflaj perfect, aş fi preferat o apă cu vizibilitate de cel puţin un metru. Aş fi preferat să pot să mai rămân măcar câteva zile. Aş fi preferat să am la mine toate nălucile pentru avat. Dar pentru un prim contact, a fost o partidă mulţumitoare, deşi foarte scurtă. Având în vedere că l-am luat ca pe un nesperat plan B, într-o incursiune fără sorţi de izbândă, după dinţosul vărgat al Balatonului, întâlnirea cu avaţii acestei adevărate mări continentale, a fost una de natură a mă determina şi mai tare. Voi reveni cât de curând la Tihany, voi sta mai mult şi voi căuta doar avaţi. Îi voi căuta şi pe cei mai mari. Şi voi fi pregătit. Voi mai reveni şi pentru şalău…