Să ajungi la EFTTEX este visul oricărui pescar pasionat. La acest târg nu poți cumpăra nimic pentru că aici ideea este să existe un loc unde producători din toată lumea își pot arăta marfa celor care sunt doritori să o vândă în regim de importatori sau retaileri. Teoretic la EFTTEX ai șansa să vezi noutățile anului următor, însă criza economică – cea care a și făcut ca EFTTEX să se contracte an de an ca spațiu de exxpunere – și-a pus amprenta pe efervescența inovatoare din industria halieutică. Mai puțini americani și japonezi în Europa în acest an, evident cu excepția titanilor care nu pot lipsi de la un astfel de eveniment. În rest, producători cunoscuți sau mai puțin cunoscuți din Europa, USA, din China și multe nume noi din Japonia au adus produse destule pentru a face din complexul expozițional Messe din Viena un loc de unde nu poți ieși mai devreme de 5 – 6 ore.
Am întâlnit și români aici, în speță importatori importanți de pe piața noastră, și am avut șansa să reîntâlnesc atât un mai vechi prieten – Piotr Piskorsky de la Salmo, cât și un nume de legendă din zona realizatorilor de blancuri și lansete – Garry Loomis. Am multe să vă prezint și vă promit că în săptămâna asta vom discuta pe îndelete despre produsele interesante de la EFTTEX Viena 2013.
1 Comment