Pescari si iarmaroace la romani

Nu stiu cati dintre cei care cititi aceste randuri ati fost la prima Expo Aventuri la Pescuit din 2004 – 2005 – daca nu ma insel – organizata in Sala Polivalenta. Si probabil sunt unii care mai tin totusi minte targurile de pescuit cu acelasi nume, organizate la Romexpo, apoi in fata Casei Poporului. De la ce a fost atunci, de la efervescenta unui eveniment de marca pentru lumea pescareasca si pana la un cort trist, este o cale lunga, mult mai lunga decat saltul de la Sala Polivalenta la intrarea in parc, cea de vis-a-vis de Sincai. De la an la an mai putina marfa, mai putine noutati. Si nu este aici vina organizatorilor sau a celor care expun. Ceea ce vedeti la “Cel mai mare Targ de Pescuit” in toamna aceasta este adevarata fata a pietei de profil din Romania. Oamenii nu mai au bani. Auzim asta tot timpul si peste tot, iar pescarii sunt si ei oameni. Daca ne uitam putin in jur o sa vedem ca marii importatori, cei mai importanti jucatori de pe piata echipamentelor de pescuit, producatorii autohtoni si retailerii, sunt in suferinta, chiar daca unii au orgoliile prea inflamate pentru a recunoaste acest lucru. Vanzarile au scazut vertiginos, ceea ce a facut ca importurile, productia, afacerea sa-si piarda din avant. Iar asta se vede nu numai la Targul de pescuit, ci si in magazine. Sa nu va pacaleasca turatia ceva mai mare a magazinelor on-line, este o tendinta ce va urmari inevitabil traseul descendent general al vanzarilor en retail din piata echipamentelor de pescuit. Si ceea ce este mai trist, si observabil cu ochiul liber in cortul de la Sincai, este o apatie generala care parca a pus stapanire pe cei care mai trec pragul unei astfel de manifestari.

In perioada 2004 – 2005, perioada in care Expo Aventuri la Pescuit se lansa puternic pe piata targurilor de la noi, revista Aventuri la Pescuit vindea 10.000 de exemplare lunar. Astazi daca mai vinde 3000 la trei luni. Si sa stiti ca aceasta prabusire este simptomatica, nici Pescuitul pentru Toti – cea de a doua revista glossy de la noi – nu poate trece de acest prag critic, ca sa nu mai spunem de Pescar Modern care pare sa-si fi dat obstescul sfarsit. Putem sa blamam prabusirea retelei de difuzare, putem sa ne ascundem in spatele scaderii puterii de cumparare a pescarului roman, putem arata cu degetul apetenta scazuta pentru lectura a romanilor,  migrarea spre Internet. Haideti sa luam ca exemplu ceea ce se intampla intr-o tara vecina – Ungaria, lovita si ea de criza economica globala. Acolo sunt trei reviste – un leader glossy care a cazut de la 75.000 de reviste vandute lunar pana prin 2009, la 20.000 in 2014 – si altele doua ceva mai ieftinute, care se chinuie sa ramana astazi in 6000 – 10.000 de exemplare vandute lunar. Sa credem ca in Ungaria Internetul inca nu a intrat in casele pescarilor? Nu e cazul. Haideti sa avem o privire si mai de ansamblu: in Germania, Franta, Anglia, Italia Internetul nu a reusit sa inchida revistele de pescuit, asa cum nici televiziunea nu a dus la disparitia cinematografului. Dar sa  sa vedem ce se intampla si cu expozitiile de pescuit, cu targurile in Ungaria:  exista nenumarate expozitii de succes in orasele de provincie, unele chiar specializate pentru crap, altele ceva mai metropolitane, la care vin si peste 20.000 de vizitatori. Nu sunt iarmaroace ca la noi, unul primavara si unul toamna, oboare pentru pescari, sunt expozitii unde importatorii si retailerii se intalnesc, iar pescarii vad echipamentele de ultima ora, se informeaza si sunt la curent cu ceea ce este si va fi disponibil pe piata maghiara. Acolo se conecteaza cererea cu oferta pentru a construi o piata competitiva. Si ceea ce mi se pare mai important – sunt adevarate show-uri la care pescarii obisnuiti se intalnesc cu nume grele din zona halieutica, au loc workshop-uri, conferinte, demonstratii. Sunt locuri care atrag tinerii, pescarii de maine, viitorii clienti ai industriei de profil.

Daca ei sunt 8 milioane si noi 18 milioane, atunci chiar ca ceva nu este in ordine, cel putin la nivel de pescari cititori si de vizitatori de targuri. Daca ei au Dunarea, un Balaton si cateva rauri si lacuri, iar noi avem sumedenie de baraje, lacuri, rauri si Delta, unde numai complexul lagunar Razelm-Sinoe surclaseaza Balatonul ca suprafata, atunci chiar avem o problema. Pentru ca ungurii au intr-un rau nu mai mare decat Neajlovul peste mai mult decat avem noi in Dunare, pentru ca la Budapesta nu se pescuieste cu plase si cu aparate de curentat ca la Galati, iar sub podurile marii metropole ungare se pot pescui mrene si salai care la noi ar fi recorduri istorice. Pentru ca la ei apele sunt pazite, gospodarite si respectate in primul rand de autoritati, respect care impune respect similar din partea cetatenilor, indiferent ca sunt pescari sau nu. Aici am ajuns la miezul problemei care a facut ca un targ de pescuit ce ar fi meritat sa fie “cel mai mare” din Romania, sa devina un mic obor pescaresc umbrit de un cort o idee mai mare decat cele de la nunti. Cum credeti ca pot fi valuri – valuri de cumparatori de echipamente de pescuit cand apele noastre au ajuns un adevarat holocaust piscicol? Cum credeti ca mai poate exista motivatie pentru a face sacrificii materiale considerabile ca pescar, cand stii ca nu prea mai ai unde sa te duci sa pescuiesti? Cum sa-ti mai vina sa citesti reviste de pescuit autohtone cand singurele partide adevarate de pescuit le faci prin tari vecine – Serbia, Ungaria, sau chiar mai departe in Slovenia, Slovacia, Suedia sau Spania? Cand tu, cel care cumpara lansete si mulinete care valoreaza mii de lei, te lovesti pe malul apei de braconieri electrici periculosi, de plasari, de jepcari care distrug si ultima farama de peste din balta de acasa?

Nu insist, stiti cu totii ce a mai ramas din apele noastre si mai ales din pesti. Agentia Nationala de Piscicultura si Acvacultura ar fi trebuit sa gospodareasca aceasta resursa naturala, din mocirla balastierelor din raurile de ses si pana sus in teava microhidrocentralelor din creierul muntilor. Treaba pentru care incaseaza bani din tot felul de concesionari, din licente de acvacultura, din permise de pescuit comercial si sportiv. Aceasta Agentie nu se face vinovata doar de sabotarea resursei piscicole, ci si de dinamitarea unui segment economic format din importatorii, producatorii si retailerii de echipamente de pescuit, de prestatorii de servicii legate de pescuitul sportiv. Adica taxe pentru statul roman si mii de locuri de munca, mult mai multe decat aduce pescuitul comerical de pilda. Asa ca Targul de pescuit din aceasta toamna nu este decat rezultatul unei ecuatii simple, care ne spune ca va fi un moment in care pestele devine zero. Cand pestele este egal cu zero, pescuitul este zero, iar fara pescuit pescarul tinde la randul lui catre zero. Din care zero nu poti sa faci decat zero, atat in vanzari de echipamente de pescuit, de reviste, cat si de bilete la targuri de pescuit. Iata de ce zilele astea la singurul si cel mai tare targ de pescuit din Romania sunt mai multi clienti afara, in fata cortului, veniti la bere si mici, atrasi de mirosul gratarelor incinse, decat pescari pusi pe cumparaturi in  cort.