CE-I ACELA PESCUITUL? (momind silogisme)

„Logica este arta de a da greș cu încredere.‟

 Joseph Wood Krutch

Ce-i acela pescuitul?

Ce-i acela un pescar?

Ce înseamnă deci unditul?

Ce înseamnă undițar?

Oare chiar există un răspuns universal valabil la aceste, aparent banale, întrebări?

         Teamă mi-e că nu.

         Trecând dincolo de rigurozitatea definițiilor termenilor mai sus invocați, definiții pe care le regăsim cu mare ușurință în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ne pomenim, dintr-o dată, înotând într-o imensă mare de subiectivism. 

         În ciuda faptului că noi toți, lacuștrii nădăjduitori de driluri, urmărim aceleași scopuri atunci când ieșim pe malul apelor, cu undița în mână, pentru a ne satisface poftele halieutice, adică: găsirea, momirea și prinderea peștilor, fiecare dintre noi trăiește și înțelege în felul său aceste fenomene.

         De-a lungul anilor am pescuit alături de un număr destul de mare de confrați lansetari și m-am convins, nu o dată, cât de diferiți suntem unii de alții în felul în care abordăm pescuitul și ne comportăm în timpul acestuia. Fiecare dinte noi are punctul său propriu de vedere, punct de vedere care cu greu, dacă nu cumva chiar imposibil, mai poate fi schimbat în vreun fel.

         Unii pescari sunt extrem de entuziaști, de exuberanți, de gălăgioși și aproape obositor de prietenoși. Alții însă sunt mai retrași, mai introvertiți, poate chiar taciturni, mai circumspecți și mai puțin predispuși socializării. Unii sunt mari erudiți, știu totul, cunosc toate locurile, au dezlegat (din păcate pentru ei, doar la nivel declarativ) toate tainele pescuitului, astfel încât acesta (pescuitul) nu îi mai poate surprinde niciodată, cu nimic (asta, desigur, până la proba contrarie, dar și atunci, se știe deja în mod aprioric acest lucru, că vina nu este a lor, ci că alți terți factori sunt responsabili pentru respectivele insuccese). Alții sunt mereu în căutare, mereu flămânzi după informații, într-o perfecționare continuă, conștienți fiind de faptul că pescuitul are enorm de multe secrete și mistere care trebuie cercetate, care trebuie rezolvate. Unii se concentrează doar asupra peștilor pe care doresc să îi prindă, ca niște animale de pradă, în timp ce alții își fac timp ca să-și deschidă ochii și sufletul pentru a admira și frumusețile naturii. Unii sunt extrem de pătimași, obsedați chiar, alții, din contră, privesc ieșirile la pescuit doar ca pe niște capricii de moment. Unii pescari consideră că dacă au echipamentele cele mai performante (cât mai noi și cât mai multe cu putință) au rezolvat deja o foarte mare parte din ecuația pescuitului, în timp ce altă categorie de pescari pune cel mai mare accent pe practică. Unii rețin toți peștii prinși, alții sunt adepții C&R. Etc, etc! Ș.a.m.d.!

Unii într-un fel… alții în alt fel…  Exact ca în viața noastră de zi de zi, căci tocmai de aceea suntem cu toții atât de diferiți unul față de altul, nu?

Dar care sunt motivele pentru care ieșim la pescuit?

Din nou regăsim multe și variate răspunsuri. Sunt iarăși mult prea multe fire de despicat și de descâlcit, așa că mai bine o lăsăm baltă (căci balta se încadrează perfect în peisaj și în context, nu de alta).

Mă limitez, așadar, să amintesc doar răspunsul pe care îl oferă concluzia următorului raționament (sau ce o fi el):

Ieșirile în natură sunt bune pentru sănătate.

Pescuitul presupune ieșirea în natură.

Deci, pescuitul este bun pentru sănătate.

Cu acest lucru cred că toată lumea este de acord! Nu?

*

Oamenilor le place să se laude.

Pescarii sunt oameni.

Pescarilor le place să se laude.

Un alt exemplu de fin raționament.

Cu două amendamente însă.

Primul: este mai indicat să înlocuim în premisa majoră unele cuvinte, și anume: ‟să se laude” cu ‟să spună minciuni”, iar în acest caz concluzia o trageți singuri și dumneavoastră, dându-mi negreșit dreptate (chiar și cu riscul de a pica în vicleana plasă a pleonasmelor).

Al doilea amendament de care ar trebui să ținem cont este acela care ne învață că: „Din om poți face pescar, dar din pescar să faci om, e mai greu!‟

Așadar, extrapolând și forțând puțin silogismul prezentat, modificându-l din plin prin toate părțile sale esențiale și nu numai, ajungem la o altă minunată și veridică argumentare logică (cică așa se definesc silogismele. Frumoase cuvinte, trebuie să recunosc!):

Oamenilor le place să se laude.

Unor pescari nu le place să se laude.

Deci, unii pescari nu sunt oameni.

După cum am spus, total forțat, dar foarte adevărat raționament. Mai ales dacă punem în loc de cuvântul ‟unii”, cuvântul ‟mulți”.

*

Alte lucruri nu ar mai fi de spus despre pescari și despre pescuit (și asta tocmai pentru că ar fi mult prea multe de spus).

Deocamdată o mă opresc aici, că și așa se pare că am tot bătut apa în piuă mult prea mult timp, fără a spune nimic interesant sau concret.

La bună (re)vedere!

P.S.:

Mai unul mic… și gata (silogism):

Niciun pescar nu a prins încă toți peștii.

Eu sunt pescar.

Prin urmare, eu nu am prins încă toți peștii.

Ca să am curaj (și motiv, bineînțeles) pentru a ieși cât mai des (ori de câte ori se ivește ocazia) la pescuit!