Bibanul (Perca fluviatilis)

Bibanul are un corp masiv, uşor turtit pe părţi. Poate atinge în mod excepţional o lungime de 50 cm şi o greutate de 3 kg. Spatele este rotund până la înnotătoarea dorsală, de unde se prelungeşte spre coadă într-un unghi abrupt. Capul bibanului este mare comparativ cu dimensiunea corpului şi prezintă o mulţime de dinţi mici, dar ascuţiţi.
Corpul este acoperit cu solzi duri, greu de îndepărtat, închişi la culoare pe spate, galben- verzui pe părţile laterale şi albi şi galbeni pe burtă.

suger

Pe flancuri prezintă 5-9 dungi închise la culoare; la varietatea de biban care traieşte în râuri aceste dungi au o nuanţă mai deschisă, în timp ce la cei care trăiesc în lacuri dungile sunt uneori complet negre. Bibanul preferă apele râurilor cu curs lin sau ale lacurilor limpezi. Atinge maturitatea la vârsta de 3-4 ani şi îşi alege pentru reproducere a zonă cu apă puţin adâncă de lângă malul apei, unde depune până la 45000 icre, într-o masă gelatinoasă, care se agaţă de plante şi de obiecte submerse. Pentru reproducere, bibanul are nevoie de o temperatură a apei de 8-12 grade Celsius. Bibanul adult mănâncă orice reuşeşte să vâneze, de la crabi până la peşti mici.

F&H - cele mai bune articole de pescuit si vanatoare, scrise de oameni specializati. Tehnica, strategie, nade, scule de pescuit, echipament de vanatoare, toate sub un singur nume The Fishing & Hunting Channel

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *