Crapul surpriza

Totul incepe cu „a fost odat”, ca asa incepe orice basm, orice legenda, orice minciunică. Eu nu va spun ca alții ca am vandut roata de rezerva sa bag pestele, nici ca oi fi prins niscaiva balene sau nu stiu ce orătănii, eu va spun ca am gasit un loc unde, pescarul e ca la el acasă. Un loc in care poti avea marea captură sau poti si sfârâii ceva pe grătar (prins chiar de matale) un loc unde crapii, caci despre ei era vorba in povestioara noastra, sunt multi, sanatosi si gălbiori.

Iaca eu (un pescar nu tocmai ca cei de competiție) într-o dis-de-dimineata de toamna stang tot ce inseamna scule de pescuit si p’aci ți-e drumul. Ajuns acolo, am constatat că crăpau pietrele de frig, nu alta, dar daca am vrut pescuit trebuia sa suport.

După vreo juma’ de ora se auzi un senzor tare ragusit si mi-am zis ca e semn bun. Probabil se atinsese de fir ceva si uite asa au trecut vreo 2 ore si niciun țac. Dă cu rama, da cu vierme, da cu tuica, da cu vin, ori cu pipi de rechin si nimic. E clar nu voia, spuse unu de vizavi sau le-a dat sa pape, cand deodata a aparut soarele si sa te ții vere. Tiiiii în sus, tiii in jos, a inceput nebunia, cu o mana mulinam, cu una intepam alt peste. In 2 ore am avut 12 ciotani de aproximativ 1,5kg – ce sa mai, eram tare multumit si voiam sa stîng, ca deja se facuse 4 seara. Cand, ce sa vezi, o ia razna senzorul, lanseta sare de pe rod pod, ce sa sari, ce sa prinzi, intr-un final am pus mana pe ea si ce sa vezi, un dulap. Paznicul a venit langa mine… „Ce e vere e ceva? ”. Eu cu broboane de sudoare pe frunte, ii rapunsei… „Da ba vericule, ati scapat si vreun frigider p’aci ca tare-i greu. Si dupa vreo 20 de minute apare mustaciosul, frumos, o splendoare. Da-i cu cantaru’, da-i cu aparatul foto, frumos spusera si ceilalti din jur.

Si uite asa incaleca-i pe o saltea (de primire) si va spuse-i povestea mea.