Doar stiuca, de jos pana sus

Chiar si atunci cand coloana de apa nu este generoasa, iar adancimea de 1,5 m este abisul locului, pecuitul la rapitor demonstreaza ca spinningul debordeaza de imaginatie. Si asta deoarece comportamentul stiucii este atat de dependent de conditiile de mediu sau de nivelul de activitate, incat intr-o apa mica, contrar tuturor asteptarilor, coordonata pe verticala a prezentarii este de cele mai multe ori critica.

Nu trebuie sa va surprinda faptul ca stiuca poate avea preferinte in care diferenta o fac numai 10 centimetri de apa. Iata de ce nu este indiferent modul in care prezentam naluca in astfel de ape. Din fericire spinningul a inventat deopotriva nalucile si tehnicile de pescuit cu care putem sa ne adaptam in situatiile mereu schimbatoare ale pescuitului la stiuca.

Vom face o scurta incursiune in cutia cu naluci pentru a trece in revista modele cu care putem face explorari de la suprafata pana in substrat. Avem deci la indemana stickbaitul pentru a pescui in pelicula apei atunci cand vegetatia submersa face imposibil pescuitul cu alte naluci. Apoi avem voblerul minnow floating, capabil sa evolueze eficient imediat sub pelicula chiar si la viteze mici de recuperare. Daca apa ne permite o prezentare ceva mai in “profunzime”, adica undeva la 25 – 30 cm adancime, gliderele floating vor indeplini aceasta misiune fara probleme, devenind stapane toata coloana de apa, pana la suprafata. Oscilantele de pana la 10 g, foarte versatile, vor lupta pentru suprematie cu gliderele in aceasta coloana de apa si vor reusi sa se descurce si in straturile inferioare, pana in apropierea substratului. Daca stralucirea metalului este un stimul prea puternic pentru stiuca mofturoasa, atunci un soft swimbait, de genul shadurilor de 8 – 12 cm, armate cu jig (cap de maxim 6 g si carlig cu tija lunga), ori in conexiune cu monturi ce au ca element terminal o ancora tripla, vor indeplini dezideratul naturaletii. Cand lipsa acoperirii substratului cu obstacole submerse permite prezentari pe fundul apei, acelasi soft swimbait, pescuit cu pauze mai lungi si cu o dinamica redusa, va avea rezultate foarte bune.

Am lasat la urma nalucile cu palete rotative in-line (rotativa clasica) si off-line (spinnerbait) nu pentru ca ar avea o eficienta scazuta, ci pentru ca se preteaza pescuitului atunci cand rapitorii sunt la extremele activitatii de hranire, fie nemotivati, fie deosebit de agresivi. Intensitatea mare a stimulilor auditivi si de presiune generati de paleta rotativa este suficienta pentru a scoate din letargie stiuca inactiva sau de a declansa neconditionat atacul exemplarelor care se hranesc activ si agresiv. Rotativa este ideala in aceste conditii atunci cand faceti prezentari in jumatatea superioara a coloanei de apa (spre suprafata), in schimb spinnerbaitul se simte bine in jumatatea inferioara (spre substrat). Sunt naluci usor de folosit si deosebit de eficiente.

 [hana-flv-player video=”https://fishingandhuntingtv.com/ro/movies/stiuca-de-sus-pana-jos.flv” width=”560″ description=”” player=”3″ autoload=”true” autoplay=”false” loop=”false” autorewind=”true” /]

23 ani de activitate neintrerupta in presa de pescuit, sute de articole si editoriale, fondator al revistelor Aventuri la Pescuit, Super Pescar si Pescuitul pentru toti, autorul cartii Spinning. Odiseea pescarului digital, care pune bazele terminologiei in spinningul de la noi si ale abordarii stiintifice in pescuitul cu naluci. Cineast, director de imagine film si televiziune, autor al imaginii multor filme de arta, reportaje si documentare, realizator de filme TV dedicate pescuitului. Jurnalist, colaborator la ziarul Cotidianul, autor de texte si membru al redactiilor revistelor de umor si satira politica Academia Catavencu si Catavencii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *