CNPC – Livada-Bihor Mansa a V-a

Dupa 11 ore de mers cu masina incarcata ochi am ajuns, in sfarsit, la Oradea, unde avea sa poposim pana a doua zi, dimineata urmand sa ne prezentam la locul de desfasurare al mansei finale pentru seria din care faceam parte – lacul Livada. O alta serie de 12 echipe se intalnea in acelasi timp, pe balta Sacel, de langa  Sibiu.
Aveam si acolo 2 echipe din clubul nostru care participau, dintre care una cu sanse de calificare. Si la Livada ar fi trebuit sa fim tot doua echipe de la Carping Club, insa din motive personale ale membrilor una din echipe nu s-a prezentat la concurs.
Din 12 echipe am extras din urna biletul cu numarul 11. Urma sa fim asadar abia numarul 11 de ordine la tragerea la sorti a standului …. situatie nu tocmai fericita, de obicei “norocosii” ca noi asista neputinciosi cum standurile considerate bune sunt extrase  unu cate unul, de catre echipele care trag la sorti inaintea ta.
Din ce informatii apucasem sa culegem, balta era impartita in doua din punct de vedere al caracteristicilor de baza.: jumatate cu apa medie si mare si cealalta jumatate cu apa mica. Fiind vara, ne doream sa nimerim in zona cu apa mare pentru ca temperatura crescuta de afara incalzea puternic zonele cu apa mica si in astfel de situatii pestii cauta sa se refugieze in zona cu apa mai adanca.
Din pacate, nu s-a intamplat chiar asa cum ne-am dorit…am nimerit la jumatatea baltii, in zona unde aveam si apa medie (2m) si apa mai mica (1.5m-1m). Ca de fiecare data, am spus “..Asta e!…” si ne-am apucam de amenajat si de utilat standul. De aceasta data am fost nevoiti sa ne luam la noi strictul necesar de echipament pentru ca nu am putut  face deplasarea cu doua masini, din cauza costurilor. Nu aveam pat, nu aveam cort, numai doua umbrele si doua scaune. Se prefigurau asadar patru zile de foc, in care nu se intrezarea vreo posibilitate de odihna. Eram insa hotarati sa dam totul pentru ca era ultima sansa de a mai prinde Lotul National. Din 11 echipe aflate in concurs pe Livada cam 9 erau cu sanse mari de calificare…. competitia se anunta acerba.
La inceputul concursului echipa din stanga noastra – cine altii decat baietii de la Pitesti, cei cu tuica buna – “croseteaza” repede un crap de vreo 10 kg si inca unul si mai mare. Eram stupefiati de faptul ca ei avusesera deja trasaturi, in timp ce la noi si la echipa din cealalta parte a lor …. nimic. Colac peste pupaza, auzim ca s-a mai prins si pe malul opus unul de vreo 15 kg… ne- a crescut “voltajul” instantaneu. Nu mai aveam stare, le schimbam, pescuiam si aproape si departe si foarte departe…nimic… la o boaba de porumb, cu flotant, fara flotant, la boilies mic de 10… la o bobita de porumb de floricele…tot nimic. Atunci am “decretat” cu Mihai stare de urgenta …”E groasa!” a fost concluzia situatiei in care ne aflam.
Ne asteptam sa fie greu, dar chiar asa… Vine noaptea, se opreste vantul si incep sariturile pe apa. Nu le vedeam, dar le auzeam atat de aproape de noi, de fapt erau pe toata zona din baraj, in stanga noastra unde apa era mai adanca. Experienta ne face sa interpretam corect o alta informatie pe carea o dobandisem, aceea ca in balta sunt cateva exemplare de somn, foarte mari, niste “monstrii” de peste 100 kg, ce frecventeaza zona barajului. In concurs trebuie sa acorzi atentie la tot ce-ti poate trece prin cap, asta te poate ajuta sa obtii o trasatura de crap. Daca ajungi acasa si ai dubii cum ca: “Daca as fi facut asa ar fi fost poate mai bine…”, inseamna ca nu ai dat totul in concurs.
Incepem asadar o nadire care sa provoace zgomot si sa faca crapii sat raga spre zona noastra si sa caute de mancare, pentru ca era clar ca erau in miscare. Nu a trecut mult timp si a aparut primul peste…3 kg. Bun si asta! … dar ceea ce nu intelegeam era ca toata lumea prinsese pesti mari iar la noi a venit doar …”asta mic”. Mai trece ceva timp si trage inca unul…Gata, asta e!
Ne apucam de treaba si pana dimineata avem pentru cantar vreo sase pesti. Pe balta fusese liniste noaptea, lucru confirmat dimineata de arbitrii, care numai la noi au avut de cantarit sase bucati… in rest, cate  unul sau niciunul. Deja priveam altfel ziua ce avea sa urmeze, mai optimisti, mai increzatori. Trecuse ce credeam noi ca a fost “greul”.
Din pacate, aveam sa aflam ca ne-am inselat amarnic. Toata ziua, de cand s-a luminat si pana pe inserate, am cautat sa mai prindem un peste … fara niciun rezultat. Deja nu mai intelegeam mare lucru. Unde disparusera toti pestii care se hranisera evident noaptea trecuta in zona noastra? Sa stai o zi intreaga fara o trasatura nu e tocmai in regula. Undeva e o problema.
Iata insa ca a venit a doua seara si dupa lasarea intunericului iar au aparut trasaturile. Deja puteam sa emitem concluzia ca la noi pestele tragea numai noaptea. Dar de ce?…

Iata si raspunsul. Pe parcursul zilei, pestii stateau cantonati in baraj, la apa mai adanca; noaptea, cand incepeau somnii sa se hraneasca, atacurile acestora creeau un adevarat haos, iar pestii de talie medie si mica erau primii care fugeau din acea zona. Astfel se face ca noi atunci prindeam ce apucam dupa care, cum se lumina, incepeau sa prinda din nou cei de langa baraj pesti de talie mult mai mare (10kg-15kg), care ar fi mancat si noaptea, dar cred ca erau deranjati de agitatia creeata de somni. In acea noapte am prins sapte crapi cu o medie de greutate in jur de 3.5 kg.
Istoria s-a repetat si in ultima noapte, cu rezultate ceva mai bune pentru noi, pentru ca am prins noua bucati noaptea si, ca niciodata, inca vreo doi dupa ce s-a luminat.
Noptile au fost deci pentru noi cele mai productive  perioade, si probabil asa ar fi fost pentru toata lumea, dar pescuitul e mai greu noaptea si se face putin diferit decat ziua. La noi tot timpul pestele era in trecere si trebuia sa-l facem sa zaboveasca ceva timp ca sa poata lua momeala din carlig. Am avut seri in care trageau doi, trei in 30 minute, dupa care urma o pauza de o ora, daca nu chiar de doua sau trei ore. Ziua era pauza totala, dar si atunci incercam din rasputeri sa agatam macar un peste…un singur peste, care ne dadea o gura de oxigen atat de necesara in conditiile acelea de stres maxim.
In ciuda ghinionului/ standului prost pozitionat si a tuturor greutatilor, am iesit in aceasta mansa pe locul 3.
In urma acestui rezultat, in clasamentul general al Campionatului National de Pescuit la Crap 2009, care s-a disputat in 5 etape pe 5 balti, la final am ocupat  locul 2 si am obtinut titlul de  VICE-CAMPIONI NATIONALI .

Dupa un parcurs foarte dificil, tensionat pana la extrem in anumite momente, acest rezultat ne-a multumit (chiar daca ne-am dorit foarte mult locul 1) atat pe noi, cat si pe ceilalti colegi din Carping Club, pentru ca am reusit sa dam Lotului National de Pescuit la Crap al Romaniei cel putin o echipa din clubul nostru. Am spus “cel putin o echipa” deoarece dupa prima mansa a acestui turneu, din primele 5 echipe ale clasamentului general  3 apartineau Carping Club. Acesta a fost drumul nostru spre Campionatul Mondial din Franta, unde ne putem mandri ca am obtinut trofeul pentru cel mai mare crap prins in concurs.