Inrolati in legiunea straina

Dimineata,ploaia care inca nu incetase,nu reuseste sa ne tina in corturi.Pregatim sculele si momelile dupa care Razvan face cateva ture cu barca si duce firele la locurile balizate si momite cu o zi inainte. Curios din fire fac si eu o plimbare cu barca sa vad cum arata locurile pe sonar si ma intorc la mal dupa 20 min clantanind din dinti de frig si ud leoarca.Profitam de o pauza a ploii si montam repede corturile, insa nu apucam sa batem bine ultimul cui si auzim un bat de-al lui Razvan  cum o ia razna, senzorul tiuie frenetic, iar tamburul mai sa ia foc. Inteapa si dupa 10-15 min de drill scoate pe mal un crap frumos de 19,100kg. Ne bucuram cu totii, crezand ca au dat baietii de nada noastra si o sa-i rupem, fara motiv insa, intrucat urmatoarele 36 de ore nu am mai avut niciun bip. Profitam insa de acalmia nedorita pentru a ne cunoaste vecinii, asa ca inarmati cu un litru de tzuica napraznica de 65 de grade si 4 beri, plecam in vizita. Primii din stanga noastra, 2 englezi purii, se dovedesc a fi foarte sociabili, facem prezentarile, dupa care trecem direct la schimb de experienta in materie de kerosene. Dupa o dusca zdravana din otrava noastra, unuia dintre vecini I se bulbuca ochii instant, i se taie respiratia, ia o bere si-o toarna pe papuci zicand: “ “Heeeelp,my feet are burning”. Oarecum surprinsi, intrucat baietii pareau profesionisti dupa fetze, ne intoarcem la tabara noastra, nu inainte de a-i invita la un gratar, spre seara.
La betze…acalmie totala, nu misca nimic, asa ca trecem pe bile productie proprie, doar-doar pacalim vreunul. Plantam din nou si la nici 15 min avem primul bip. Din pacate, nu era decat un somn pitic, situatie care se repeta la inca 3 betze. Haleau piticaniile gogoloaiele noastre ca pe fondante, nici o sansa sa ajunga crapii la ele. La ideea lui Razvan, ne apucam sa invelim cateva bile in ciorap.. sa incercam si asa, alegere care se va dovedi pana la urma castigatoare. Schimbam tot, scapam astfel de somnii pitici, insa nici crapul nu era in toane, nu dadea semne ca i-ar fi foame. Hotaram totusi sa mentinem tactica asta cel putin 24 h, sa ne putem face o impresie cat de cat, mai ales ca din vestile de pe balta eram oarecum linistiti, nu manca bine pe niciun loc.
Vine si seara, punem sa parpalim niste cefe, costitze si carnaciori in bucataria improvizata intr-un cort, ploaia si vantul nu ne-au slabit deloc, apar si englezii si ne punem serios pe treaba. Aveam pofta de mancare cat toti pestii din balta la un loc, bagam ceva incalzitoare in noi si depanam amintiri de pe balti. Musafirii, patziti cu tzuica, testeaza niste afinata productie personala si, pacaliti de gustul dulceag al acesteia, desi gradele erau aceleasi, rad juma de kil si se machesc instant. Atmosfera devine tot mai calda, amicala, incalzim si niste vin de la Halvitza, combinatie care-l pune in cap pe unul din englezi. A facut gagiu’ poteca de la masa la oala cu vin, dupa care s-a apucat de dansat, ce mai…distractie totala. Mai greu a fost la final cand au trebuit sa plece, nu-i mai tineau genunchii, s-au sustinut reciproc jumatate de drum, iar jumate cred ca au mers in patru labe ca le-am vazut a2a zi hainele la uscat, aratau ca dupa razboi. Pe unul din ei nu l-am mai vazut decat dupa 24 h, nu-i trecuse inca mahmureala…cand a venit la noi la o cafea si mi-a aruncat printre dinti : “George,you are a bad man”.

Mai trece astfel o noapte fara nicio miscare, peste zi aceeasi treaba, in afara catorva vizite facute colegilor de suferinta de pe balta, toti se plangeau ca nu mananca, ploaia nu inceta, vantul la fel…nu stiam ce sa mai bagam la carlig. Profitam si facem o scurta vizita in imprejurimi, o zona superba, plina de lacuri si oameni politicosi, in ciuda francezei precare prestate de noi. Nu reusim insa sa vedem si noi o domnisoara mai de doamne ajuta sa ne clatim nitzel ochiii dupa atata salbaticie, se pare ca media de varsta din zona era ori foarte ridicata, ori madmoazelele mai tinerele stateau speriate de ploaie in fata televizorului. Vine si seara, mancam ceva cu invitatii nostri, de acum permanenti, englezii, dupa care ne bagam la corturi. Pe la 12 si ceva, auzim un strigat puternic afara si iesim sa vedem ce s-a intamplat. Lucica statea in ploaie si urla sacadat : “Yeeeeees…yeeeeees….yeeeeees”. Ne apropiem si observam motivul bucuriei. Un crap frumos se odihnea pe saltea, trecem la cantar…19 kile, record personal al lui Luci. Saracu’ abia mai putea vorbi de emotie, stare pe care ne-a transmis-o instant incat nu auzim decat foarte tarziu tziuitul prelung al altui sensor…incepuse distractia !!! In urmatoarele 3 ore scoatem pe mal inca o torpila de 20 de kile, unu de 19 si unu de 16 si ceva.Ne-a sarit tuturor somnul, va dati seama dupa atata asteptare, am facut ceva poze, eliberat pestii, dupa care am bagat barca la apa sa plantam firele la locul lor. Ne-a luat ceva timp, primii zori ai zilei prinzandu-ne cu cate o ceasca de cafea fierbinte in mana, inmuiati de ploaie si de frig, insa fericiti…

Ziua urmatoare s-a incadrat in tiparul celorlalte, adica fara niciun deranj din partea mustaciosilor. Sa treaca timpul mai repede si cu acordul patronului baltii, ne-am incercat norocul la stiuca, balta avand cateva exemplare foarte interesante, fara rezultate insa, doar un shaly kamikaze care a degustat un pleu de-al lui Lucica a mai alungat monotonia unei alte zile anoste. Resemnati, insa pusi in garda de obiceiurile crapilor din zona, asteptam sa vina seara.
Degeaba insa, burtosii nu vroiau sa haleasca asa ca, sa le facem pofta, o punem de-un gulas, ii convocam si pe amicii englezi si organizam o sezatoare prelungita pana spre dimineata, discutand despre strategii si momeli. La sugestia unuia din englezi, incercam sa dam si cu bilele cu care pescuiau ei, tecnispice de 25 mm si bfm tot de 25. Zis si facut…schimbam la 4 bete si…surpriza, dimineata pe la 10 pleaca 2 lansete aproape simultan. Scoatem pe mal 2 crapi, unu de 7 kile si unu de 16,6 si ne intrebam inciudati daca nu am gresit nepescuind pana atunci cu readymade-uri.Se pare ca nu, intrucat dolofanii si-au respectat siesta si n-au mai miscat nimic pana a 2-a zi.

Fara sa ne dam seama cum a trecut timpul, ne trezim ca s-a facut Vineri, Halvitza se pregateste de plecare, ar mai fi stat el, da i-a aterizat consoarta la Paris pentru o intalnire romantica si i-a scurtat vacanta pescareasca. Ne luam ramas bun cu o oarecare tristete, se inchegase trupa si parca plecarea unui membru ne lasa un gol in suflet. Ne scuturam de emotii si ne apucam sa mai strangem si noi din bulendre, profitand de oaza de vreme buna de afara si convinsi fiind ca asta a cam fost tot. Insa, respectandu-si regula, adica…”fara nicio regula”, crapii de Bellebouche s-au hotarat sa ne faca o surpriza in ultima noapte…
Pe cand dormeam mai bine, stiind ca a2a zi o sa avem un drum obositor, pleaca primul bat. Inteapa Razvan si nu trec nici 10 secunde si pleaca si la Lucica unu. Nebunie totala, nu stiam la care sa ma bag primul cu minciogul. Iau batul de la Razvan pana isi incalta soldanele si fug sa-l ajut pe Luci. In 10-15 minute avem pe mal 2 buc de 12,4 si 18 kile. Final frumos, zicem noi, insa batalia cu crapii nu se incheiase. N-apucam sa terminam cu pozele si mai pleaca o lanseta. Intep scurt si scot pe mal inca unu de 17,2 kile.
Din nou poze si eliberare, dupa care punem de o cafea, bucurosi ca am incheiat cum nu se putea mai bine expeditia. Incepuse sa se lumineze de ziua cand una din mulinetele mele incepe sa sfaraie, mai sa ia foc. Contrez si mi se blocheaza mana…”e mare” le zic baietilor, vazand ca nu-l pot urni din loc. Trag de el cu toata forta bazandu-ma pe firul rezistent si abia abia reusesc sa dau 3-4 ture de mulineta. Montura fusese plantata undeva pe la 300 m, pestele era inca in elementul sau.
Dupa circa 10 minute preia Lucica lanseta si incepe si el lupta cu dihania, timp in care trag cizmele pe mine si-l ajut pe Razvan sa scoata barca la apa. Lucica, transpirat tot insa cu fata toata un zambet, ii preda lui Razvan lanseta, pentru a pleca in recuperarea monstrului. Dau fuga in cort, scot binoclul si urmarim infrigurati si cu sufletul la gura toata aventura. Incepuse iar sa ploua, vantul la fel, insa ce mai conta ?!?… eram curiosi sa vedem captura. Rasuflam usurati cand il vedem pe Razvan cu mainile ridicate in semn de victorie, ne imbratisam si noi pe mal si dupa 3-4 min vedem pe saltea, in toata splendoarea sa…dihania…23,5 kile la cantar, parca nici nu mai respiram de emotie, nu eram in stare sa legam 2 fraze.

Vin si englezii sa ne felicite, luasera si ei noaptea unu over 20, ii felicitam la randul nostru, dupa care ne luam ramas bun de la acestia, ei avand bagajele facute de cu seara, cu promisiuni ferme ca o sa ne vedem si la anul.
Ne apucam si noi de strans, fara prea multa tragere de inima, mai mult cu ochiii pe lansete, sperand inca la o ultima captura. Nimic insa, balta ne platise tributul in aceasta ultima noapte minunata. Terminam de adunat, incarcam si mergem sa facem un dus inainte de drum. Ne oprim la cabana cu trofee, Razvan trece si capturile noastre la lunga lista cu trofee over 20 pe 2009, facem niste poze, moment in care apare si o echipa de belgieni, victoriosi si ei dupa ultima noapte care, se pare, a fost cea mai productiva din toata saptamana.
Aventura se incheiase. Plini de emotie si cu sufletul strans, ne imbratisam cu Razvan, ne luam ramas bun multumindu-i pentru tot ajutorul acordat (chiar nu stiu daca prindeam ceva notabil fara el) si …pornim la drum. Pana si GPS-ul parca revenise la sentimente mai bune fata de noi si, cu o mica exceptie (ne-a oferit un tur gratuit al Parisului)- a gasit repede drumul spre casa. In ciuda oboselii, parca drumul de intoarcere a fost mai scurt, am rememorat fericiti de cateva ori momentele placute din timpul saptamanii si ne-am facut o sumedenie de planuri pentru la anul. Vise…cine stie cand o sa mai avem ocazia sa ajungem intr-un asemenea loc. Insa, cum speranta moare ultima, nu pot sa zic decat…SA NE VEDEM SI LA ANUL MACAR O SAPTAMANA PE O BALTA ASA SUPERBA !!!